Un proiect de lege inițiat de parlamentari PSD și ALDE, ultimii afiliindu-se recent grupului parlamentar soacil-democrat, stabilește obligația companiilor private să angajeze pensionari în calitate de ”consilieri”. În funcție de cifra de afaceri și numărul de angajați, proiectul prevede obligația angajării a câte unui pensionar la 5 angajați.
Guvernul va aproba, în ședința de joi, un proiect de lege privind stabilirea datei alegerilor locale din acest an, care vor avea loc la data de 27 septembrie.
Proiectul de lege care prevede scutirea de impozit pentru veniturile realizate din salarii precum și pentru veniturile din drepturile de autor, realizate ca urmare a desfășurării activității de jurnalism, a fost respins marți, prin vot de Senat, după ce proiectul fusese retrimis Parlamentului de președintele Klaus Iohannis.
O serie de documente, în special declarațiile pe proprie răspundere de diferite tipuri, de la cele cu privire la situația juridică sau starea unor imobile până la declarația pe proprie răspundere solicitată firmelor la înregistrarea la Registrul Comerțului, vor putea fi certificate de avocați. Totodată, solicitarea unor înscrisuri, precum cazierul judiciar sau actele de stare civilă, vor putea fi eliberate și avocatului în calitate de reprezentant al clientului, pe baza împuternicirii avocațiale.
Medicii de familie, farmaciile, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize sau imagistică medicală ar putea primi lunar, de la bugetul de stat, câte 5.000 lei pentru fiecare tură de activitate în scopul achiziționării echipamentelor și materialelor de protecție necesare față de coronavirus.
Un proiect legislativ propune modificarea Codului Muncii prim introducerea unor forme alternative de flexibilitate în muncă, pentru a permite salariaților să realizeze un echilibru mai bun între viața de familie și locul de muncă și, de asemenea, în contextul pandemiei actuale, să-și protejeze sănătatea și familia. Printre aceste noi forme de muncă sunt propuse banca orelor de muncă, săptămână de lucru comprimată, munca în regim de gardă sau cea în regim de permanență, partajarea programului de lucru.
Un proiect legislativ, ințiat de senatori de la diferite partide, prevede ca terenurile din Rezervația Biosferei Delta Dunării, pe care sunt amplasate active deținute de persoane fizice și/sau juridice, vor putea fi închiriate de Administrația Rezervației prin încredințare directă către deținătorii legali ai activelor și nu prin licitație publică, cum prevede legea acum.
Odată cu încheierea școlii va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării școlilor, în starea de urgență și de alertă, care a permis unui părinte să poată să stea acasă cu copiii săi, beneficiind de plata a 75% din salariu.
România își va asuma jurisdicția cu privire la infracțiunile de spălare de bani săvârșite de resortisanții săi, firme sau persoane fizice, indiferent de statul unde a fost comisă fapta și chiar dacă spălarea de bani nu este incriminată în țară respectivă, prevede un proiect de lege care urmează a fi aporbat de Guvern.
Legea care ar urma să întârzie cu cel puțin 2 ani listarea Hidroelectrica adoptată în Parlament, dar care ar urma să fie atacată de Guvern la Curtea Constituțională este criticată de operatorul de piață Bursa de Valori București care ar urma să fie afectat direct. Reprezentanții BVB susțin însă că cel mai mare impact ar urma să se resimtă exact la nivel guvernamental: „Fără îndoială că statul roman este, în final, principalul beneficiar al acestor listări.”
Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat proiectul legislativ care elimină obligația depunerii declarațiilor privind beneficiarii reali în cazul societăților constituite doar din persoane fizice. Totodată, prin proiect este eliminată depunerea declarației anuale și menținerea doar a obligației de a depune o declarație privind beneficiarii reali oricând intervine o schimbare în societate.
Considerând că efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă, PSD a inițiat un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani, după cum a relatat anterior Profit.ro. Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat miercuri proiectul, care va fi transmis acum spre promulgare președintelui României.
Firmele vor putea cumpăra de la persoane fizice și comercializa bijuterii cu conținut de metal prețios doar dacă acestea vor purta o marcă a statului român aplicată după anul 1906 sau dacă vor fi însoțite de un buletin de expertiză al ANPC obținut înainte de punerea pe piață de către persoana fizică de la care a fost achiziționat/gajat.
După ce, în ianuarie anul trecut, fostul ministru al Agriculturii Petre Daea a vorbit, în Comisia pentru pescuit a PE, despre cormorani, având un discurs incoerent și nereușind să răspundă întrebărilor puse de europarlamentari, luna trecută, Parlamentul a adoptat un proiect de lege, elaborat de PSD, care permite vânătoarea de cormorani. În prezent și actualul ministru Oros consideră cormoranii un pericol pentru piscicultură, iar acum proiectul a fost promulgat de președintele Iohannis și va intra în vigoare.
Perioada în care autovehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice va fi redusă la jumătate, iar proprietarii vor trebui să facă rapid dovada achitării amenzilor și a efectuării ITP-ului. În plus, mașinilor cu număr de înmatriculare străin li se vor aplica aceleași reguli, prevede un proiect legislativ.
Parlamentul a adoptat, miercuri, un proiect legislativ inițiat de PSD și prin care sunt stabiliți indicatori minimali de salarizare a angajaților, în funcție de studii și pregătire profesională. Scopul proiectului este acela de a garanta o salarizare minimală tututor angajaților după modelul salariului minim introdus în domeniul construcțiilor.
Comercianții vor fi obligați să pună la dispoziția consumatorilor, ale căror produse aflate în perioada de garanție intră în reparație, produse cu caracteristici similare, până la returnarea bunului reparat.
Acțiunile și cererile în instanță având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din vătămări ale integrității fizice și/sau psihice tar urma să fie taxate cu 100 lei, similar cu taxele judiciare de timbru privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice.
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege, inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae, prin care este interzisă scoaterea din țară, în scop comercial, a cerealelor și a produselor rezultate din prelucrarea acestora, până la noua recoltă. Totodată, proiectul prevede interzicerea exportului de buștean, lemn rotund, cherestea pentru 10 ani, așa cum propusese fostul lider al PSD Liviu Dragnea.
Pe durata stării de urgență precum și pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia, apele utilizate pentru irigații pot fi folosite liber, fără plata contribuției specifice de gospodărire a apelor, prevede un proiect de lege promulgat marți de președintele Iohannis.
Cabinetele medicale de familie vor fi scutite de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri, conform unui proiect de lege promulgat marți de președintele Iohannis. Impactul la bugetele veniturilor locale ar fi de aproximativ 14,5 milioane lei, conform unor calcule de la data inițierii proiectului.
În urma amenințării de a fi dată în judecată de Uniunea Europeană, România a trebuit să elimine din legislație prevederea ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație, marile magazine să vândă aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă de la producători locali. Acum, un nou proiect legislativ prevede ca unitățile militare, spitalele, cantinele sociale, școlile, penitenciarele și alte instituții publice să fie obligate să cumpere numai bunuri alimentare de producție internă, realizate exclusiv din materii prime românești.
Valoarea maximă a chiriei lunare pentru care va putea fi cerută amânarea va fi de maximum 10.000 lei, pentru fiecare locație, în cazul operatorilor economici, și de maximum 2.000 lei, pentru o singură locație, în cazul persoanelor fizice. Faciltatea se va aplica pe perioada stării de urgență și încă o lună pentru firmele și cetățenii afectați de pandemia de coronavirus, iar chiria va fi decontată de organul fiscal proprietarului. Acesta va beneficia de scutire la plata impozitului dacă va reduce din chirie, conform unui proiect de lege promulgat miercuri de președintele Iohannis.
Comisia juridică din Camera Depuțaților a întocmit raport de adoptare pentru proiectul de lege, inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, prin care persoanele acuzate de evaziune fiscală nu vor fi urmărite penal dacă achită integral prejudiciul plus 20% din suma datorată. Proiectul prevede că în cazul prejudiciilor sub 100.000 euro achitate, pedeapsa va putea consta doar în amendă, iar în cazul prejudiciilor sub 50.000 euro achitate, va putea fi aplicată doar o sancțiune administrativă. Toate persoanele inculpate pot scăpa de închisoare dacă una dintre ele achită integral prejudiciul.
Considerând că efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă, PSD a inițiat un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani, după cum a relatat anterior Profit.ro. Senatul a adoptat, marți, proiectul, care va fi transmis acum spre dezbatere și vot final Camerei Deputaților.