Accizele la carburanți auto ar putea fi reduse de anul viitor la nivelul la care se situau înainte de septembrie 2017 și, tot de atunci, ar putea fi eliminată actuala supraimpozitare a contractelor de muncă cu timp parțial, manifestată prin impunerea plății contribuțiilor de asigurări sociale la nivelul salariului minim brut pe economie pentru timp normal, potrivit unui proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal.
România și Bulgaria sunt statele din Europa Centrală și de Est (ECE) cu cea mai redusă capacitate de a atenua efectele unei reduceri de fonduri din partea UE, tăierea finanțărilor europene pentru regiune fiind așteptată începând cu 2021, potrivit agenției de rating Moody's.
Termenele de prescripție pentru răspunderea penală ar urma să fie reduse cu 2 până la 4 ani, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.
Certasig își va reduce capitalul social cu 17,5 milioane de lei, sub condiția avizului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), pentru acoperirea pierderilor de la finele anului 2017.
Grupul grec Intracom Telecom va reduce cu 50%, la 18,51 milioane de lei, capitalul social al subsidiarei din România, Intrarom București, furnizor de soluții de telecom, IT&C, aplicații și servicii de mentenanță, pentru acoperirea pierderilor din anii precedenți.
Payzone Romania, companie preluată de procesatorul britanic de plăți PayPoint în octombrie 2017, și-a diminuat capitalul social cu 22,397 milioane de lei, la 933.223 lei, pentru a acoperi pierderile acumulate de societate, în sumă de 23,8 milioane de lei.
Pachetul de reduceri de taxe al administrației Trump, în valoare de 1.500 de miliarde de dolari, nu a avut un impact major asupra investițiilor companiilor sau a planurilor de angajări, potrivit unui sondaj publicat la un an de la cea mai mare reformă a codului fiscal al Statelor Unite din ultimii peste 30 de ani, relatează Reuters.
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns joi la un acord privind reducerea producției, dar așteaptă un angajament din partea Rusiei, care nu e membru OPEC, pentru a decide exact cu cât va scădea producția, o măsură menită să sprijine prețul țițeiului, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Cotațiile petrolului scad cu peste 3% în tranzacțiile de joi, pe fondul incertitudinilor referitoare la un eventual acord între OPEC și partenerii săi pe tema reducerii producției globale, mai multe surse declarând că rezultatul reuniunii de la Viena depinde de disponibilitatea Rusiei de a contribui semnificativ la scăderea producției.
Credit Europe Leasing își va diminua capitalul social cu 11,54 milioane de lei, la 5,4 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor cumulate la finele anului 2017, după ce, în vară, a fost operată o infuzie de 2,34 milioane de lei, la 16,9 milioane de lei, prin aport în numerar al acționarilor.
Deși Guvernul a stabilit, recent, prin ordonanță, menținerea și pentru 2019 a punctului de amendă la nivelul de 145 de lei, parlamentarii PSD propun acum o nouă modalitate de calcul al punctului de amendă, formulă care ar duce la reducerea cu circa o treime a valorii punctului.
Acționarii Certasig vor să discute, în a doua parte a lunii decembrie, aprobarea reducerii capitalului social cu patru milioane de lei, prin compensarea în acțiuni în cadrul societății a unui împrumut acordat de către Certasig Holdings. De asemenea, acționarii vor să aprobe diminuarea capitalului social cu 17,5 milioane de lei. Ambele operațiuni sunt condiționate de aprobarea de către acționari, în acceași ședință, a propunerii Consiliului de Administrație ca asigurătorul să nu fie dizolvat în situația prevăzută de articolul 153, indice 24, alineatul 1 din Legea societăților 31/1990.
În primele 6 luni din 2018, OMV Petrom a efectuat achiziții de 190,8 milioane lei de la divizia Global Solutions, în creștere cu 8,5% față de perioada similară din 2017. OMV Petrom Global Solutions a terminat anul trecut cu un profit net de peste 16 milioane lei, la o cifră de afaceri de peste jumătate de miliard de lei, și cu un număr mediu de mai mult de 1.000 de angajați.
Impozitul pe profit pentru companiile petrochimice ar putea fi redus de la 16 la 10% pentru sume de până la 10 milioane lei, iar salariații din industria petrochimică ar putea deveni, din punct de vedere fiscal, noii "IT-iști" ai României, prin aplicarea și în cazul lor a scutirii de impozitul pe veniturile salarii. Potrivit ultimelor date INS, în septembrie 2018, salariul mediu brut în industria chimică era de 4.724 lei pe lună, cel net – de 2.824 lei, iar efectivul total de salariați depășea 25.000 de persoane.
Mai mult de 80% dintre cei care cumpără vacanțe la mare cu multă vreme înainte,uneori chiar și cu un an, pentru a putea beneficia de discounturile de până la 60%, sunt oameni cu venituri peste medie, în general proprietari de firme sau manageri, reiese dintr-un studiu al Litoralulromânesc.ro, agenția de turism care trimite cei mai mulți români în stațiunile autohtone de la malul Mării Negre. Cel mai repede se vând, astfel, vacanțele scumpe early booking, care chiar și în urma aplicării reducerilor costă între 3.000 și 10.000 de lei de familie pe sejur.
Guvernul a decis, vineri, reducerea pragului minim de investiții de la 3 milioane la 1 milion de euro, echivalent în lei, pentru firmele care vor să acceseze schema de ajutor de stat administrată de Ministerul Finanțelor pentru încurajarea investițiilor. Este pentru a doua oară în acest an când plafonul minim de investiții este redus semnificativ, după ce în iunie pragul fusese redus de la 10 la 3 milioane de euro.
Pentru a reduce deficitul forței de muncă și a aduce și menține muncitorii străini pe piața internă, autoritățile vor aplica de săptămâna viitoare noi reguli, confirmând astfel informațiile transmise anterior de Profit.ro. Cea mai importantă și intens cerută de antreprenori: eliminarea obligației angajatorilor de a le acorda străinilor care cer prelungirea dreptului de ședere temporară în România cel puțin salariul mediu brut pe economie. De luni, angajatorii le vor putea plăti doar salariul minim și vor avea și unele taxe reduse. Profit.ro a anunțat recent că o bonă filipineză care lucrează pentru o familie din București a contestat la Curtea Constituțională obligația salariului mediu. Regula a fost introdusă de Guvernul Boc pentru protejarea forței de muncă autohtone, dar a fost tot mai intens contestată de angajatori, ca și de ONG-uri locale.
Retailerul Mega Image a început să distribuie, de luni, carduri de fidelitate prin care clienții vor avea acces la promoții personalizate.
Marfin Leasing își va diminua capitalul social cu 73,67 milioane de lei (echivalentul a 15,81 milioane de euro), la 8,19 milioane de lei, pentru acoperirea pierderii contabile înregistrate pentru anul 2017, potrivit informațiilor companiei obținute de Profit.ro.
Acționarii APS Consumer Finance IFN (fosta KBC Consumer Finance IFN) taie din capitalul social 43,16 milioane de lei, reducându-l la 14,4 milioane de lei, pe fondul reducerii activității față de necesarul avut în vedere la momentul subscrierii capitalului social inițial.
Pentru a reduce deficitul forței de muncă și a aduce și menține muncitorii străini pe piața internă, autoritățile au făcut deja primul pas și au decis, conform datelor analizate de Profit.ro, eliminarea obligației angajatorilor de a le acorda străinilor care cer prelungirea dreptului de ședere temporară în România cel puțin salariul mediu brut pe economie. Angajatorii le vor putea plăti doar salariul minim și vor avea și taxe reduse. Profit.ro a anunțat recent că o bonă filipineză care lucrează pentru o familie din București a contestat la Curtea Constituțională obligația salariului mediu. Regula a fost introdusă de Guvernul Boc pentru protejarea forței de muncă autohtone, dar este tot mai intens contestată de angajatori, în condițiile crizei de personal, ca și de ONG-urile locale care militează pentru drepturile migranților și refugiaților.
Acționarii Advantage Software Factory (ASF) reduc capitalul social cu 1,1 milioane de lei, la 3 milioane de lei, prin restituirea unei cote-părți din aporturi.
Gigantul mondial al semințelor agricole și pesticidelor Monsanto a vrut să retragă 50 de milioane de dolari din subsidiara sa locală, Monsanto România SRL, prin reducerea capitalului social al acesteia, pentru a-și susține strategia de extindere, însă s-a răzgândit după mai puțin de o lună, la sfatul consultanților săi fiscali, potrivit documentelor companiei.
NextGen Communications, operatorul prin cablu din grupul Telekom România, își va diminua capitalul social cu 190,26 milioane de lei (40,77 milioane de euro), la 50,56 milioane de lei. Din totalul sumei, 166,93 milioane de lei vor acoperi pierderile companiei, iar diferența va fi încasată de asociatul unic.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, Parlamentului reexaminarea proiectului de lege prin care debranșările de blocuri și deconectările de apartamente de la sistemele centralizate municipale de termoficare nu vor mai fi permise decât în afara arealelor din localități decretate de primării ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme centralizate. Proiectul prevede totodată ca TVA pe energia termică destinată populației să fie redusă de la nivelul actual de 19% la doar 5%, cu aplicare de anul viitor.