Durata medie agregată la nivel național a întreruperilor de alimentare în rețelele de distribuție, planificate și neplanificate, a fost de 407 minute anul trecut, în scădere cu peste 14% față de 2017, potrivit datelor raportate de operatorii de distribuție Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Ministrul Finanțelor Publice (MFP), social-democratul Eugen Teodorovici, a făcut o adevărată demonstrație publică de forță la o conferință pe teme energetice organizată de DC News, șicanându-l în permanență pe colegul său din Guvern, ministrul ALDE al Energiei Anton Anton, și făcându-le reproșuri și trasându-le indicații pe un ton autoritar șefilor companiilor energetice prezenți la eveniment, companii aflate în subordinea ministerului condus de Anton sau la care Ministerul Energiei este acționar principal.
Enel, Electrica, E.ON și CEZ, operatorii concesionari ai rețelelor regionale de distribuție a energiei electrice din România, nu vor mai putea percepe tarife de la primării pentru semafoarele, semnele de circulație, indicatoarele stradale și camerele video de supraveghere instalate de acestea pe stâlpii rețelelor de distribuție, conform unei prime decizii în Parlament. Perspectivele pieței de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
Enel, Electrica, E.ON și CEZ, operatorii concesionari ai rețelelor regionale de distribuție a energiei electrice din România, nu vor mai putea percepe tarife de la primării pentru semafoarele, semnele de circulație, indicatoarele stradale și camerele video de supraveghere instalate de acestea pe stâlpii rețelelor de distribuție, potrivit unui proiect legislativ.
Rețelele de distribuție energie electrică și de gaze naturale au nevoie de investiții de peste 10 miliarde de euro pe termen lung pentru înlocuirea infrastructurii cu durata de viață depășită, conform estimărilor membrilor Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), care subliniază că investițiile realizate în ultimii ani au îmbunătățit calitatea serviciilor de distribuție.
Engie România, fosta GDF Suez Energy România, respinge acuzațiile Fondului Proprietatea, acționar minoritar al companiei, potrivit cărora aceasta ar fi fost prejudiciată prin contracte de servicii de management și consultanță semnate cu acționarul majoritar francez, și sugerează că momentul formulării publice a acestor acuzații se leagă de faptul că FP, care deține 12% din acțiunile Engie, încearcă să-și vândă participația respectivă.
Directorul general al Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu, a anunțat recent, la Profit Energy.forum, că Asociația redactează un studiu în cooperare cu Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) privind starea tehnică a rețelelor de distribuție de energie.
Guvernul își propune să aducă electricitate și gaze în localitățile care nu dispun de aceste utilități, investițiile în noi rețele de distribuție urmând să fie sprijinite din impozitul instituit de Guvernul Ponta în 2013 pe veniturile încasate de companiile de transport și distribuție, așa-numitul impozit pe monopolul natural.
Tarifele pentru distribuția energiei la joasă tensiune, nivel la care sunt racordați aproape toți consumatorii casnici de curent electric din România, sunt pregătite să scadă, din ianuarie, cu procente cuprinse între 4% și 9%, ceea ce ar genera reducerea prețului final achitat de clienți.
Persoanele fizice care dețin centrale producătoare de energie regenerabilă cu puteri instalate mai mici de 100 kW, precum și instituțiile de stat care și-au construit capacități de producție de energie verde cu fonduri UE și-ar putea vinde de anul viitor energia electrică produsă operatorilor regionali de distribuție a energiei la rețelele cărora sunt racordate, pentru acoperirea pierderilor de energie din aceste rețele.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va efectua o analiză a stării tehnice a rețelelor de distribuție de energie electrică și gaze naturale, prima de la darea în concesiune a acestora unor operatori privați, în urmă cu 12 ani, a declarat vicepreședintele ANRE, Emil Calotă.
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va lua în discuție, marți, rapoartele privind respingerea solicitărilor de acordare de licențe de distribuție de energie electrică formulate de 2 firme controlate de operatorul de telecomunicații RCS&RDS.
Promisiunea ANRE vine după ce subiectul a fost abordat in extenso de Profit.ro, într-un material-serial, potrivit căruia companiile din România trebuie să aștepte în medie jumătate de an pentru a se racorda la rețelele de electricitate, iar costurile de racordare sunt extrem de mari, comparativ cu situația din alte state UE.