Pungile de cadouri ce vor fi oferite la gala premiilor Oscar din acest an îi vor face pe artiștii nominalizați să se simtă bine odihniți, cu o piele minunată și cu posibilitatea de a savura produse alimentare delicioase, informează agenția Reuters.
Puțini știu că renumitul cub Rubik a fost inventat în Ungaria. Și este cea mai vândută jucărie din lume! De la patentarea sa, în anul 1977, au fost vândute peste 400 de milioane de exemplare.
Robotul, care teoretic poate funcționa și mai rapid, a stabilit un nou record în rezolvarea celebrului cub al lui Rubik.
Cuburile tridimensionale de tipul Rubik nu pot constitui marcă înregistrată în Uniunea Europeană, așa cum a solicitat o companie din Marea Britanie care deține drepturile intelectuale pentru jucăria inventată de arhitectul ungar Ernő Rubik. O decizie în acest sens a fost luat de o instanță europeană, care a stabilit că firma britanică nu poate avea monopol asupra formei respective.