Angajații Serviciului Român de Informații (SRI) care fac parte din structura responsabilă cu dezvoltarea și mentenanța sistemului informatic unitar SMIS2014+ și a aplicației conexe MySMIS2014, precum și cu administrarea produselor tehnologice aferente acestora, vor primi o majorare de salariu, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvernul Grindeanu și publicate în Monitorul Oficial.
Salariul minim brut va fi înghețat anul viitor la 1.250 lei sau va crește cu cel mult 10-20%, la 1.375 lei sau 1.500 lei, sunt scenariile avute în vedere de Guvern la elaborarea noii Legi a salarizării bugetarilor. Evoluția salariului minim are însă impact și asupra firmelor și angajaților din sectorul privat. Cum vrea Guvernul să îi motiveze pe angajați să își caute un post mai bine plătit.
Tehnocrații, oameni ajunși la vârful administrației din privat sau ong-uri, au început timid, apoi cu patimă să își depene amintirile de călătorie prin hățișul birocrației. Poveștile par desprinse dintr-un jurnal de front. Combatanții epuizați, dar entuziaști povestesc despre camaraderie, suferințe și, mai ales, sacrificiu de sine. Ce să mai, atmosferă desprinsă parcă din războiul civil din Spania. Desigur, cel de la începuturi, când tinerii care voiau să schimbe lumea încă nu bănuiau ce va urma.
Guvernul a sesizat Curtea Constituțională asupra unei modificări legislative operate în Parlament și prin care salariile de bază ale angajaților din Ministerul Transporturilor sunt programate să fie majorate cu peste 57% începând cu luna septembrie a acestui an și cu mai mult de 150% raportat la nivelul din toamna anului trecut.
Ordonanța care modifică grila de salarizare a bugetarilor a fost publicată în Monitorul Oficial, inclusiv cu noile remunerații, urmând să fie aplicată din luna august.
Salarii de bază cuprinse între 4.100 lei și 5.105 lei pentru un medic primar și un medic primar dentist, între 2.036 lei și 2.535 lei pentru un farmacist, între 2.760 lei și 3.437 lei pentru un asistent medical, între 1.896 lei și 3.608 lei pentru un profesor sunt noile salarii propuse, marți, de Guvern angajaților din sănătate și educație.
Federația Sindicale Hipocrat contestă proiectul legii de salarizare discutat la Guvern și spune că ar putea relua protestele.
Viitoarea ordonanță pentru bugetari va crește în principal salariile angajaților cu remunerații brute cuprinse între 1.250 lei, cât va fi salariul minim din luna mai, și aproximativ 2.500 lei, cu aplicare în doi ani, 2016 și 2017, urmând ca situația celorlalți bugetari să fie reglată printr-un alt act normativ, începând cu salariile medii și, ulterior, cu cele mari, întins ca aplicare pe mai mulți ani, a declarat noului ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru.
Bugetarii vor fi plătiți cu un salariu fix la care se va adăuga un venit variabil calculat în funcție de performanța acestora, inclusiv pe baza feedback-ului care va fi primit de la firme și populație, după evaluări periodice pe criterii clare care urmează să fie stabilite.
Șase ministere caută, în prezent, angajați dispuși să lucreze la stat, cele mai multe posturi disponibile fiind pentru consilieri, șoferi și experți, însă salariile oferite depășeșsc doar în unele cazuri nivelul de 3.000 de lei brut, lunar, potrivit informațiilor existente pe site-ul posturi.gov.ro.
Premierul Dacian Cioloș a respins toate cele trei variante de lucru pentru noua lege a salarizării bugetarilor, deoarece nu țin cont de datele macro-economice indicate de Finanțe. Prin aplicarea acestor variante, costurile cu salariile angajaților ar crește cu 20,4-36,6 miliarde de lei comparativ cu nivelul actualelor cheltuieli.
Avalanșa majorărilor cu salariile și pensiile - destinația pentru aproape 60% din cheltuielile bugetare - se bazează pe speranța creșterii economice. Însă scenariul bugetar din 2016 seamănă îngrijorător cu cel din 2008, când recesiunea a găsit România în imposibilitatea de a-și finanța promisiunile.
Salariile și sporurile bugetarilor nu vor fi majorate unitar pe întreaga durată a anului viitor, urmare a unei noi blocări a Legii salarizării, iar angajații care vor câștiga în 2016 în instanță drepturi salariale nu vor primi banii decât eșalonat în cinci ani, după modelul aplicat în cazul celor care au câștigat deja procesele cu statul.
Guvernul Cioloș va aplica legile deja adoptate de Parlament privind salariile și pensiile, dar va reanaliza proiectul bugetului de asigurări sociale pe anul viitor, pentru a asigura un raport realist între resursele existente și necesitățile sociale, care să reducă deficitul în sistemul de pensii și să permită sustenabilitatea Legii salarizării unitare.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, i-a prezentat prim-ministrului desemnat Dacian Cioloș o schiță de buget pentru anul viitor cu un deficit bugetar de 3% din PIB pe ESA și 2,9% din PIB pe cash, care include majorarea cu 10% a salariilor pentru bugetari, decisă în această săptămână de către parlamentari, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale.
Salariile tuturor angajaților din educație au fost majorate, miercuri, de Guvern, cu 15%, începând cu luna decembrie, în ultima ședință a Cabinetului Ponta.
Guvernul a făcut un pas înapoi după ce Profit.ro a anunțat că salariile angajaților din aparatul central al Finanțelor vor crește cu 62% din noiembrie, ceea ce i-a determinat pe salariații din direcțiile financiare teritoriale să intre în grevă.
Premierul Victor Ponta le-a transmis funcționarilor care solicită majorarea salariului că vor primi remunerații crescute doar când vor dovedi mai multă competență și responsabilitate și a acuzat birocrația existentă încă în administrație. El a reacționat astfel după ce angajații direcțiilor financiare au intrat în grevă, acuzând Guvernul că a ridicat salarii doar pentru aparatul central din Finanțe, cum a anunțat Profit.ro.
Salariile angajaților din Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili au fost majorate substanțial de Guvern, prin derogare de la lege, începând cu luna noiembrie, fără ca măsura să fie anunțată public.
Salariile tuturor angajaților din educație vor fi majorate cu 15% din luna decembrie, cu un efort bugetar anual, împins pe bugetul de anul viitor, de 1,7 miliarde lei. Majorarea salariilor a fost decisă de Guvern în urma unei discuții cu sindicatele din educație și după ce din octombrie acest an au fost crescute și salariile în sănătate.
Președintele, directorul general sau șeful unei instituții publice din subordinea Guvernului va fi încadrat cu un salariu de bază de până la 12.756 lei, în timp ce secretarul general al unui minister va avea un salariu de până la 9.631 lei, potrivit proiectului Legii salarizării în sistemul bugetar, obținut de Profit.ro.