Premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, care este și ministrul Educației, a declarat, sâmbătă, că din cele 19.000 de școli din România doar 7%, respectiv 1.295, dețin autorizaie de protecție împotriva incendiillor.
Tragedia de la Colectiv a determinat Inspectoratul Școlar al Municipiului București să adopte măsuri drastice atunci când vine vorba de organizarea serbărilor și balurilor în cluburi: directorii unităților școlare trebuie să verifice dacă localurile dețin autorizații, să anunțe Poliția și să obțină semnătura fiecărui părinte.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pretinde că Ministerul Educației, prin terminologia folosită în legea învățământului, a impus impozitarea grădinițelor și școlilor private. Ministrul Sorin Câmpeanu promite eliminarea impozitului.
Primăria Sectorului 6 a lansat licitația pentru încheierea unui acord cadru în valoare de 300 de milioane de lei, pentru lucrări de reparații la școli, urmând să fie acceptate până la zece firme. Anunțul nu prevede, însă, și scoaterea la licitație a contractelor subsecvente, pentru fiecare lucrare în parte. Implicit, acestea vor fi efectuate, fără a mai fi licitate separat, de unele dintre cele zece firme ce vor fi admise la acordul cadru. În urmă cu trei ani, o situație similară a adus prejudicii Primăriei
Președintele Klaus Iohannis a calificat, luni, la începutul noului an școlar, drept o “rușine națională” faptul că una din cinci școli nu deține autorizație de funcționare. Șeful statului a lansat o provocare Guvernului, solicitând un plan pe o perioadă de trei ani care să conducă la rezolvarea acestei probleme.