Finanțele și Educația își pasează răspunderea semantică pentru impozitarea grădinițelor și școlilor private

Finanțele și Educația își pasează răspunderea semantică pentru impozitarea grădinițelor și școlilor private
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 25 sep 2015

Grădinițele și școlile private vor beneficia de același statut fiscal ca și până în prezent, susține Ministerul Finanțelor Publice, replicând unei știri publicate de Profit.ro, în urmă cu două zile. Potrivit MFP, și până acum acestea ar fi fost obligate la plata impozitului pe profit, fiind considerate "unități de învățământ" și nu "instituții de învățământ", acestea din urmă fiind considerate doar universitățile și facultățile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Același lucru este susținut și de ministrul educației, Sorin Câmpeanu, care, potrivit Hotnewsa anunțat că "avem intentia de a solicita modificarea Codului Fiscal, există și spatiul de timp necesar deoarece intră în vigoare la 1 ianuarie, și îmi exprim optimismul, încrederea că aceasta solicitare va fi agreată la nivelul Guvernului". Ministrul a declarat că solicitarea sa este "în sensul în care sa nu se diferentieze la scutirea de la plata impozitului instituțiile de învățământ universitar de cele din preuniversitar, deci să beneficieze de scutire de impozit și gradinitele, scolile și liceele". "În acest sens, au fost initiate discutii cu Ministerul Finanțelor, care intelege și susține aceasta solicitare de modificare", a declarat Câmpeanu, pentru Hotnews.

“Regimul de impozitare pentru entitățile din învățământul preuniversitar și pentru cele din învățământul universitar din Codul fiscal rescris, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016, sunt identice cu cele din actualul Cod fiscal”, susține Ministerul de Finanțe, într-un comunicat de presă.

În urmă cu două zile, Profit.ro a publicat un articol care semnala că “Grădinițele și școlile private vor plăti impozit pe profit. Facultățile rămân scutite”, iar, prin comunicatul emis, MFP susține că, în realitate, nicio modificare în tratamentul fiscal nu a avut loc, în realitate.

Așa să fie? Comunicatul MFP este unul bizar, fiind mai mult un tratat de semiotică, prin care “vina” este transferată Legii educației 1/2011, care ar fi impus impozitarea învățământului preuniversitar prin faptul că se referă la grădinițe și școli private cu termenul de “unități de învățământ”, iar la universitățile private cu termenul de “instituții de învățământ”. Iar MFP susține că a introdus cuvântul “superior” alături de termenul “instituții de învățământ” pentru a specifica foarte clar că numai acestea sunt scutite de la plata impozitului pe profit.

MFP pare să insinueze că și până acum termenul de “instituții de învățământ” se referea numai la universități, nu și la grădinițe și școli. Numai că, dacă citim cu atenție vechiul Cod fiscal, acesta face o referire la un cu totul alt normativ, nu la Legea 1/2011. Potrivit vechiului Cod fiscal, sunt scutite de la plata impozitului pe profit “instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. Iar textul legii 84/1995, republicată în 1999, nu face nicio diferență explicită între “unități” și “instituții” de învățământ private, cei doi termeni fiind folosiți în cadrul legii atât când se referă la învățământul superior, cât și la cel preuniversitar. În ceea ce privește ultimul tip de învățământ, legea prevede doar că “învățământul particular preuniversitar cuprinde grădinițe, școli primare și gimnaziale, școli profesionale și de ucenici, licee și scoli postliceale”. O primă separare semantică apare în clasificarea învățământului din modificările adoptate în 2003, însă diferențierea clară, prin definiție, pentru învățământul privat, apare doar în legea învățământului din 2011, însă vechiul Cod fiscal nu face referire la aceasta.

În mod sigur, MFP are dreptate atunci când precizează că “entitățile din învățământul superior, care sunt conform Legii educației naționale “instituții de învățământ superior”, sunt scutite de la plata impozitului pe profit, atât de actualul Cod fiscal, cât și de Codul fiscal care intră în vigoare la 1 ianuarie 2016.”.

Plătești impozit pe profit sau devii ONG

Dar ce se întâmplă cu tratamentul fiscal aplicat “entităților din învățământul preuniversitar”? Prin precizarea că scutirile se aplică numai “instituțiilor de învățământ superior” ele sunt eliminate din categoria entităților scutite de la plata impozitului pe profit din orice interpretare a textului, ele devenind în mod categoric simple persoane juridice plătitoare de impozit pe profit, fie apelează la statutul de organizație non-profit (cum multe deja fac) pentru a-și elimina anumite categorii de venituri din sfera de aplicare a impozitului pe profit și a beneficia de plafonul de 15.000 de euro neimpozabil. Pentru că articolul 15 (3) al noului Cod Fiscal prevede că “în cazul organizațiilor nonprofit, organizațiilor sindicale, organizațiilor patronale, pentru calculul rezultatului fiscal sunt neimpozabile și alte venituri realizate, până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile. Aceste organizații datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil care corespunde veniturilor, altele decât cele considerate venituri neimpozabile”.

Veniturile neimpozabile ale ONG-urilor

Potrivit codului fiscal, în cazul organizațiilor non-profit sunt considerate neimpozabile mai multe tipuri de venituri, pentru unitățile de învățământ fiind importante următoarele: cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor; contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților; taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare; donațiile, precum și banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat; resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile; veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora.

Acesta este motivul pentru care majoritatea ONG-urilor nu percep de la părinți taxe de școlarizare (care nu sunt deductibile, nefiind “stabilite potrivit legislației în vigoare”), ci sponsorizări, cotizații sau organizează “evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări”.

Taxele de școlarizare (mascate ca sponsorizări sau cotizații) ar putea fi reconsiderate drept venituri comerciale și impozitate

Vechiul cod fiscal proteja orice persoană juridică din România (ONG sau SRL sau SA), care opera o instituție de învățământ preuniversitar (despre care MFP susține că acestea de fapt nu existau, fiind “unități de învățământ” potrivit Legii învățământului din 2011, însă nu și celei din 1995, republicată în 1999, la care face trimitere vechiul cod fiscal), împotriva reconsiderării acestor tipuri de venituri ca venituri comerciale, și împotriva impozitării acestora în cazul în care depășeau plafonul de 15.000 de euro. Noul Cod Fiscal nu face acest lucru. Chiar dacă noul CF nu este explicit în acest sens, taxele de școlarizare sunt considerate de organul fiscal venituri comerciale, altfel ar fi fost cuprinse în lista de venituri neimpozabile.

În momentul efectuării unui control fiscal, ONG-urile care desfășoară activități în învățământul preuniversitar ar putea avea surpriza ca Fiscul să le reconsidere veniturile din “sponsorizări, cotizații etc”, drept venituri comerciale și să le impună plata impozitului pe profit aferent acestor venituri ce depășesc plafonul de 15.000 de euro. Potrivit vechiului Cod fiscal, reconsiderarea nu ar mai fi avut sens (veniturile comerciale fiind oricum scutite de impozitare), tot demersul Finanțelor reducându-se la un joc semantic discutabil, care nu ar fi ținut în fața unui judecător, pe care ar fi trebuit să-l convingă că, deși nu este precizat în Codul fiscal, “instituțiile de învățământ” nu pot fi decât superioare, chiar dacă actul normativ invocat, Legea 84/1995, nu spune nimic în acest sens.

viewscnt
Afla mai multe despre
impozit
profit
gradinite private
scoli private
taxa de scolarizare