Au trecut patru luni de când Sistemul Garanție-Returnare a intrat în funcțiune. Mulți români se plâng însă că întâlnesc aparate defecte și că astfel dorința lor de reciclare se duce pe apa sâmbetei. Se poate întâmpla și ca unele aparate să fie deja pline ochi, mai spun ei, lucru care îi descurajează.
Directorul general al Romaqua Group, Radu Lăzăroiu, a atenționat din nou, la Maratonul Economia Sustenabilă, organizat de PROFIT NEWS TV, asupra problemelor sistemului de garanție – returnare (SGR), și precizează că lansarea acestuia fără infrastructura necesară riscă să compromită chiar conceptul pentru care a fost creat acest sistem – acela de protejare a naturii.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat despre Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), că el personal nu este mulțumit cu modul în care merg astăzi lucrurile, arătând că se aștepta să nu îl sune comercianți să îi spună că stau de o săptămână cu sacii și nu a venit nimeni să îi ia. Ministrul a afirmat că se așteaptă ca ritmul în care se deschid fabricile și instalațiile de numărare și sortare să crească.
Comercializarea băuturilor în ambalaje nereutilizabile pentru care nu se percepe garanția de 50 bani, respectiv fără marcajul sistemului de garanție-returnare (SGR), va fi permisă până la sfârșitul acestui an, conform unei hotărâri pregătite de Guvern, care va amâna astfel cu 6 luni termenul limită stabilit anterior.
România poate obține un avans de reciclare cu până la 80% în următorii ani, prin implementarea și funcționarea corespunzătoare a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), atingând astfel țintele impuse de Uniunea Europeană și devenind lider în economia circulară în Europa Centrală și de Est.
România poate obține un avans de reciclare cu până la 80% în următorii ani, prin implementarea și funcționarea corespunzătoare a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), atingând astfel țintele impuse de Uniunea Europeană și devenind lider în economia circulară în Europa Centrală și de Est.
Nu există niciun motiv pentru care românii să strângă PET-uri în balcon înainte de 30 noiembrie, pentru că niciun ambalaj de acest fel nu va genera cei 50 de bani acordați drept garanție, a spus ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
Guvernul a stabilt termenul de 28 februarie 2023 pentru îndeplinirea de către producători și comercianți a obligației de a se înregistra în Sistemul de Garanție Returnare (SGR). Sistemul va fi obligatoriu pentru toți producătorii și comercianții începând cu data de 30 noiembrie 2023, iar termenul este stabilit având în vedere că înregistrarea în SGR trebuie realizată cu cel puțin 150 de zile înainte de această dată.
Gigantul bancar elvețian UBS este anchetat de procurorii din Milano pentru că ar fi ajutat o firmă de asset management să fraudeze peste 100 de clienți, pagubele aduse acestora fiind de 6 milioane de euro, potrivit unor surse familiare cu situația, citate de Bloomberg.