Când a venit criza, investițiile s-au oprit, capitalurile au început să se retragă prin țările mai civilizate din care veneau și băncile, puternic angajate în bula creditării, au început să ia apă la bord, să închidă sucursale și să dea afară angajați. Și au tot închis și au tot concediat. După aproape 8 ani de la falimentul Lehman Brothers, restructurarea pare să fi atins fundul, deși mai sunt câteva hopuri de trecut.
Băncile din România au adunat profituri nete de 1,23 de miliarde de lei în primele trei luni ale anului, nivel record pentru anii de după criză și în creștere cu 5,3% față de suma raportată în primul trimestru din anul trecut, în condițiile în care afacerile sunt în creștere.
2016 se prefigurează al doilea an consecutiv de profitabilitate crescută pentru sistemul bancar din România. La nouă luni, băncile din România aveau, pe medie, un randament al capitalurilor de două ori peste media europeană.
Sistemul bancar pare că se îndreaptă spre un nou an cu profituri ridicate. În primele trei luni din acest, băncile an au reușit să adune un profit net cu 43% mai mare față de perioada similară din 2015, în condițiile în care au crescut și bilanțul de credite.
Profitul întregistrat în 2015 e cel mai mare, în termeni nominali, din istoria sistemului bancar local, de 4,87 de miliarde de lei, și vine după o pierdere record în 2014, potrivit datelor preliminare ale Băncii Naționale a României.
După ani de contracție a creditării și pierderi record, sectorul bancar a ieșit la lumină în 2015. Băncile au dat mai multe credite, au făcut profit și au reușit să amâne problematica Legea a dării în plată. În premieră, bancherii au venit cu oferte pentru clienți, care să închidă litigiile care le-au afectat imaginea în ultimii cinci ani.