Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) solicită Guvernului să ia în considerare eliminarea taxei clawback, concomitent cu o politică de prețuri rațională și predictibilă, atenționând că pe unele segmente, precum cel al bolilor cardiovasculare, piața a scăzut cu aproape 20%. Eliminarea taxei clawback ar stopa dispariția medicamentelor de pe piață, susțin producătorii.
Luând în calcul perspectiva retragerii de pe piață a peste 1.000 de medicamente, Guvernul a început să lucreze, conform unui document, la o nouă metodologie de calcul al prețului, considerând că, astfel, va putea tempera ritmul de retragere. Producătorii explică dispariția medicamentelor prin taxele ridicate.