ANAF a publicat o broșură dedicată medicilor, în contextual derulării unui nou program de conformare, la nivel national, care vizează persoanele fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale independente sau ca persoane fizice independente, care realizează venituri din prestarea activității de asistență medicală sau stomatologică.
Materialul informativ cuprinde informații cu privire la obligațiile fiscale, din punct de vedere al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, precum și precizări privind depunerea Declarației Unice (D212), depunerea Declarației anuale de venit (D204), precum și precizări privind stabilirea venitului net anual impozabil pentru contribuabilii care au realizat venituri din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Broșura se adresează tuturor persoanelor fizice care au obținut în anul 2024 și obțin în continuare venituri din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică, în mod individual sau într-o formă de asociere.
Noul program de conformare urmărește consolidarea unei relații de parteneriat cu contribuabilii și promovarea conformării voluntare, ca pilon esențial al eficienței sistemului fiscal.