Astfel, importatorii vor fi obligați să cumpere certificate CBAM, iar primul termen de îndeplinire a obligației este în cursul anului 2028, conform datelor Profit.ro.
VEZI MAI JOS DOCUMENTUL
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Regulamentul UE care instituie CBAM a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2026 și vizează importurile ce depășesc un prag anual cumulativ stabilit la 50 de tone.
Astfel, de la 1 ianuarie 2026, autoritățile vamale au obligația de a nu permite importurile de mărfuri supuse CBAM de către importatorii care nu sunt declaranți CBAM autorizați în cadrul CBAM, pentru importurile ce depășesc acest prag.
Pentru solicitanții care nu au fost stabiliți pe parcursul celor două exerciții financiare anterioare anului în care aceștia au depus cererile de înregistrare, este obligatorie constituirea unei garanții financiare în cadrul procedurii de autorizare.
″În prezent, la nivelul autorității competente (Ministerul Finanțelor – n.r.) sunt înregistrate aproximativ 940 de cereri de autorizare ca declarant autorizat în cadrul CBAM, dintre care, pentru aproximativ 25 de cereri, se impune constituirea unei garanții financiare (...)″, arată ministerul.
Instituția a pregătit un proiect de ordin care prevede, ca formă de constituire a garanției, o scrisoare de garanție bancară, instrument care permite executarea rapidă și necondiționată a obligațiilor financiare fără a implica gestionarea directă a unor disponibilități bănești de către autoritatea competentă.
″Totodată, având în vedere faptul că Regulamentul CBAM prevede la articolul 17, alin. (5) că garanția bancară se poate constitui de către o instituție financiară care își desfășoară activitatea în Uniune și se va utiliza pentru achiziționarea de certificate CBAM, al căror preț este stabilit și perceput în euro de pe platforma gestionată de Comisia Europeană, garanția se va constitui în euro. (...)
Opțiunea de a permite constituirea garanției doar în euro, nu și în lei, a ținut seama și de impactul pe care l-ar putea avea asupra bugetului național o eventuală convertire a sumelor în lei pentru achiziționarea certificatelor în euro la un curs de schimb diferit față de cel utilizat când s-a constituit garanția″, mai spune Ministerul Finanțelor.
Cuantumul garanției va fi stabilit ca valoare maximă a numărului de certificate CBAM pe care declarantul autorizat urmează să le restituie cu privire la importurile de produse supuse CBAM estimate de către acesta pentru anul calendaristic în care este depusă cererea, precum și pentru anul calendaristic următor.
″Totodată, învederăm faptul că momentul cel mai apropiat în care ar putea interveni executarea garanției este ulterior începerii obligațiilor efective de restituire a certificatelor CBAM, respectiv în cursul anului 2028. În aceste condiții, există un interval suficient pentru clarificarea și reglementarea completă a mecanismelor operaționale privind procedura de utilizare a acestei garanții″, adaugă Ministerul Finanțelor.
Proiectul de ordin poate fi citit integral aici.


















