Biriș: Continuăm reforma, care s-a făcut pe jumătate, cu privire la impozitul pe clădiri

Biriș: Continuăm reforma, care s-a făcut pe jumătate, cu privire la impozitul pe clădiri
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mai 2016

Reforma cu privire la impozitul pe clădiri s-a făcut pe jumătate și va fi continuată, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

“Anul viitor vom avea eliminarea taxei pe construcții speciale introdusă în 2014 și redusă anul acesta. Aceasta a fost o taxă nefericită, fiind o taxă pe investiții. Nu putem vorbi despre dorința Guvernului României de a atrage investiții atunci când impozitează investițiile. Se impozitează consumul, de exemplu, nu investițiile. Continuăm reforma care s-a făcut pe jumătate cu privire la impozitul pe clădiri. Lucrăm la îmbunătățirea lucrurilor care să fie mai simple și mai predictibile atât pentru investitori, cât și pentru autoritățile local fiscal”, a afirmat Biriș, potrivit Agerpres.

Sistemul de taxare a clădirilor a fost modificat de la 1 ianuarie 2016 și a creat mari probleme de aplicare, în special, celor care dețin clădiri mixte – cu dublă destinație, locuință și sediu al societății sau PFA. Din această cauză normele de aplicare au fost modificate, iar termenul de depunere a declarație la direcțiile de impozite locale a fost amânat pentru 31 mai, în loc de 31 martie.

Totodată, scopul legii urmărit de Finanțe era să elimine diferențele de impozitare între clădirile persoanelor juridice și cele ale persoanelor fizice utilizate ca spații comerciale, însă nu a fost atins pentru că autoritățile locale au menținut cote diferite pentru cele două categorii.

viewscnt
Afla mai multe despre
biriș
clădiri
impozit pe clădiri