Caraș-Severin, Dâmbovița sau Vrancea au înregistrat cele mai mari creșteri ale inițiativei antreprenoriale la începutul anului

Caraș-Severin, Dâmbovița sau Vrancea au înregistrat cele mai mari creșteri ale inițiativei antreprenoriale la începutul anului
scris 26 apr 2018

Numărul înființărilor de firme (SRL), persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale (ÎI) și întreprinderilor familiale (ÎF) au înregistrat creșteri semnificative la începutul anului 2018 în județe cum ar fi Caraș-Severin, Dâmbovița sau Vrancea, însă la polul opus scăderi importante la nivel antreprenorial s-au înregistrat în județe ca Buzău, Gorj sau Mehedinți.

”În primul trimestru al anului 2018, în raport cu aceeași perioadă a anului 2017, inițiativele antreprenoriale au înregistrat creșteri importante în unele județe din România, dar pe de altă parte anumite zone ale țării au avut scăderi considerabile în ce privește înmatriculările de firme (SRL) sau întreprinderi”, a declarat Cristian Bărcan, fondator al REGnet.ro, companie specializată în înființări și modificări de SRL și PFA.

Numărul de înmatriculări a crescut cu 72,89% în Caraș-Severin, cu 67,19% în Dâmbovița și cu 52,32% în Vrancea, însă, pe de altă parte, au scăzut cu 18,31% în Mehedinți, cu 17,41% în Gorj și cu 7,18% în Buzău, arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de REGnet.ro.

Cele mai multe înființări de firme din ultimii 6 ani în primul trimestru. Interes ridicat pentru agricultură și servicii, datorită creșterii consumului CITEȘTE ȘI Cele mai multe înființări de firme din ultimii 6 ani în primul trimestru. Interes ridicat pentru agricultură și servicii, datorită creșterii consumului


 

 

 

Înmatriculări realizate în perioada

1 ianuarie 2018 - 31 martie 2018

Înmatriculări realizate în perioada

1 ianuarie 2017 - 31 martie 2017

Nr

Județ

SRL

PFA

ÎI

ÎF

Total

SRL

PFA

ÎI

ÎF

Total

Variație

1

Caraș-Severin

189

107

191

105

592

191

94

56

2

343

72%

2

Dâmbovița

344

187

673

279

1.483

342

180

354

10

886

67%

3

Vrancea

254

95

217

23

589

232

75

78

1

386

52%

4

Mehedinți

160

56

114

9

339

191

64

148

12

415

-18%

5

Gorj

276

47

45

2

370

284

70

94

0

448

-17%

6

Buzău

328

154

46

2

530

385

142

44

0

571

-7%

REGnet.ro este o firmă specializată în înființarea și modificarea online a societăților comerciale (SRL) și persoanelor fizice autorizate (PFA).

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
firme
judete
pfa
srl
ii