Comisia Iordache a votat articolul privind abuzul în serviciu, cu prag la nivelul salariului minim brut și cu scopul de a obține foloase materiale pentru sine, soț sau rude până la gradul II

Comisia Iordache a votat articolul privind abuzul în serviciu, cu prag la nivelul salariului minim brut și cu scopul de a obține foloase materiale pentru sine, soț sau rude până la gradul II
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 iul 2018

Comisia specială pentru modificarea legilor justiției, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a adoptat, luni, modificarea articolului 297 din Codul penal cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, astfel că infracțiunea nu se pedepsește dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie - 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obține foloase materiale necuvenite pentru sine, soț sau rude până la gradul II. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Oana Florea a propus abrogarea infrațiunii de abuz în serviciu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Amendamentul PSD a fost aprobat cu 13 voturi "pentru", 7 voturi "împotrivă" și o abținere, scrie News.ro.

"Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonanțe de guvern sau ordonanțe de urgență, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea atribuțiilor astfel reglementate, a unor dispoziții exprese dintr-o lege, Ordonanță de urgență sau Ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afini până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit și prin acesta cauzează o pagubă certă și efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă", se arată în amendamentul PSD adoptat de Comisie.

În forma inițiată de Ministerul Justiției, după care PSD și-a creat propriul amendament, spune că: ”Fapta fucționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, Ordonanță de urgență sau Ordonanță de guvern, în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă sau afini pana la gradul II inclusiv, un folos patrimonial și prin acesta cauzează o pagubă certă și efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime  nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă", se arată în amendamentul Ministerului Justiției adoptat de Comisie.

CONFIRMARE Fondul de investiții Al Dahra Holding, cel mai mare trader de cereale din Orientul Mijlociu, cu afaceri de 1 miliard dolari, a preluat Agricost, cel mai mare producător agricol local CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Fondul de investiții Al Dahra Holding, cel mai mare trader de cereale din Orientul Mijlociu, cu afaceri de 1 miliard dolari, a preluat Agricost, cel mai mare producător agricol local

Forma actuală a abuzului în serviciu nu prevedea un prag până la care fapta nu se pedepsește penal: "Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică", scrie în actuala formă a infracțunii de abuz în serviciu din Codul penal".

“Fapta funcționarului public care în exercitarea atribțiilor de serviciu nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos încălcându-și obligațiile de serviciu cu reglementare prin lege ordonanță sau ordonanță de urgență a guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoare da 2 la 7 ani și interzicerea exercitării drepturilor de a ocua o funcție publică”, se arată în propunerea formulată de PNL pentru modificarea alineatului 1 al articolului 297 din Codul penal privind abuzul în serviciu.

De asemenea, propunerea USR voia ca, pe lângă închisoarea de la 2 la 7 ani, să îi fie interzisă persoanei acuzate de abuz în serviciu și dreptul de a ocupa o funcție publică. “Fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe sau a ordonanțe de urgență și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juriidce se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".

"Fapta funcționarului public care, cu scopul de a obține pentru sine sau pentru soț, rudă sau afin de până la gradul II inclsiv, un folos material necuvenit, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, și prin aceasta cauzează o pagubă materială gravă sau o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, dacă fapta nu îndeplinește elementul constitutiv al altei infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă”, se arată în propunerea UDMR de modificare a infracțiunii.

Deputatul UDMR Marton Arpad a propus și modificarea alineatelor 2 și 3 din articolul 297, astfel:  (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu intenție prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, îngrădește exercitarea  unui drept ale unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, reglie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere. vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție cu HIV SIDA”.

Totodată, la alineatul 3, UDMR a propus ca dispozițiile alineatelor 1 și 2 să nu se aplice în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

Abrogarea articolului 297 privind abuzul în serviciu a fost fost supusă la vot, iar inițiatoarea propunerii, deputatul PSD Oana Florea, alături de deputatul PSD Eugen Nicolicea au votat "pentru".

Din totalul de 31 de amendamente, 30 au fost respinse prin vot.

viewscnt
Afla mai multe despre
abuz in serviciu
florin iordache