Consiliul UE a convenit asupra proiectului de buget al UE pe 2024: Angajamente de 187 miliarde euro și plăți de 141 miliarde euro

Consiliul UE a convenit asupra proiectului de buget al UE pe 2024: Angajamente de 187 miliarde euro și plăți de 141 miliarde euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 iul 2023

Ambasadorii statelor membre la UE (Coreper) au convenit, miercuri, asupra poziției Consiliului UE privind proiectul de buget al Uniunii Europene pentru 2024. Potrivit poziției Consiliului UE, bugetul aferent exercițiului următor se ridică în total la 187,008 milioane euro sub formă de angajamente și la 141,167 de milioane euro sub formă de plăți.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

În general, Consiliul UE adoptă o abordare prudentă și subliniază că este important ca bugetul pentru 2024 să continue să demonstreze solidaritatea Uniunii cu poporul ucrainean și să răspundă la crize, precizează comunicatul de presă al instituției, citat de News.ro.

Consiliul UE reamintește principiul solidarității și subliniază că o utilizare eficace a bugetului UE va contribui la sporirea credibilității Uniunii Europene în fața cetățenilor europeni.

De asemenea, conform sursei citate, Consiliul UE solicită măsuri comune de limitare a cheltuielilor administrative, care au crescut peste cuantumurile planificate inițial, din cauza inflației și a prețurilor la energie ridicate.

Peste 29.000 de firme au fost radiate în primele cinci luni din 2023 CITEȘTE ȘI Peste 29.000 de firme au fost radiate în primele cinci luni din 2023

„Angajamentele sunt promisiuni juridice de a cheltui bani pentru activități a căror punere în aplicare se desfășoară pe durata mai multor exerciții financiare. Plățile acoperă cheltuieli care decurg din angajamente înscrise în bugetul UE în cursul exercițiului financiar actual și al exercițiilor financiare anterioare”, mai indică sursa menționată.

În plus, Consiliul UE emite două declarații: una privind plățile în 2024 și una privind cheltuielile administrative.

Consiliul UE își propune să adopte în mod formal poziția sa privind proiectul de buget general pentru 2024 prin intermediul unei proceduri scrise care se va încheia la 5 septembrie 2023. Aceasta va servi apoi președinției spaniole drept mandat pentru a negocia bugetul UE pentru 2024 cu Parlamentul European.

Acesta este cel de al patrulea buget anual din cadrul bugetului pe termen lung al UE, cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027. Bugetul pentru 2024 este completat de acțiuni de sprijinire a redresării în urma pandemiei de COVID-19 în cadrul instrumentului Next Generation EU, planul UE de redresare în urma pandemiei, conchide sursa amintită. 

viewscnt
Afla mai multe despre
buget ue