Contribuabilii care nu și-au încasat la timp creanțele comerciale de la stat nu vor mai fi executați silit

Contribuabilii care nu și-au putut încasa la timp creanțele comerciale de la instituții sau autorități ale statului vor fi protejați de măsurile de executare pe care tot statul, prin administrația fiscală, le putea lua asupra lor, deși neplata obligațiilor fiscale ale acestora era determinată tocmai de neîncasarea la termen a acestor creanțe de la alte instituții ale statului.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider

Prin articolul 230 din Codul de procedură fiscală a fost reglementată o procedură specială de executare silită aplicabilă doar contribuabililor care, concomitent cu obligațiile fiscale pe care le au de plătit statului, dețin și creanțe asupra statului, concretizate în sume certe, lichide și exigibile pe care le au de încasat de la instituții sau autorități publice.

Pentru a asigura o bună implementare a acestei noi reguli, ANAF propune aprobarea unui ordin de procedură prin care contribuabilii care nu și-au putut încasa la timp creanțele comerciale de la instituții sau autorități ale statului vor fi protejați de măsurile de executare pe care tot statul, prin administrația fiscală, le putea lua asupra lor, deși neplata obligațiilor fiscale ale acestora era determinată tocmai de neîncasarea la termen a acestor creanțe de la alte instituții ale statului.

Potrivit Fiscului, noua procedură limitează aplicarea executării silite, în limita creanței pe care contribuabilul o are de încasat de la o instituție sau autoritate a statului, la poprirea pe care administrația fiscală o înființează la acea instituție sau autoritate publică debitoare în raport cu contribuabilul.

Astfel, rezultă că, în această situație, Fiscul suspendă celelalte măsuri de executare (poprirea conturilor bancare, sechestrarea bunurilor sau poprirea altor terți debitori ai contribuabilului) până la încasarea creanțelor sale de la instituțiile debitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0953 -0.0010-0.02 %
1 USD4.3848 -0.0050-0.11 %
1 GBP5.8664 -0.0178-0.30 %
1 CHF5.4723 -0.0082-0.15 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite