Crește numărul companiilor care trebuie să publice rapoarte de sustenabilitate. Pentru acționari, veștile sunt bune

Crește numărul companiilor care trebuie să publice rapoarte de sustenabilitate. Pentru acționari, veștile sunt bune
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 nov 2018

Companiile cu peste 500 de angajați vor fi obligate, începând cu 1 ianuarie 2019, să raporteze datele non-financiare aferente anului financiar 2018 – adică să ofere informații privind aspectele de mediu, sociale, combaterea corupției, dării de mită, să prezinte politica de diversitate în managementul de companie, fie prin prezentarea unei declarații în raportul administratorilor, fie prin elaborarea unui raport separat. Practic, Ministerul Finanțelor a modificat recent, printr-un nou Ordin, prevederile ce au transpus parțial Directiva 95  a Uniunii Europene, lărgindu-i domeniul de aplicare, prin includerea firmelor private, deși, inițial, Ordinul acoperea obligativitatea raportării doar pentru entitățile de interes public.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Articol transmis Profit.ro de Andreea Giovani, Manager, Servicii de Raportare non-financiară, PwC România

Așadar, un singur cuvânt va face diferența pentru cel puțin 1.000 de companii, care vor trebui să publice, de la începutul anului viitor și un raport non financiar. Căci, începând din această săptămână, odată cu publicarea Ordinului Ministerului de Finanțe (3456/2018), ce a modificat prevederile reglementărilor contabile 1802/2014, întrebarea “sunt sau nu entitate de interes public?” a primit un răspuns.

Până acum, prin reglementările contabile în vigoare ce transpuneau parțial Directiva Europeană 95, cea care stabilește care sunt datele non financiare ce trebuie prezentate, doar anumite entități de interes public erau obligate să raporteze datele non financiare, prin prezentarea unei declarații incluse, de regulă, în raportul administratorilor sau, după caz, în prezentarea unui raport separat.

Salariul rămâne principalul criteriu în funcție de care românii își aleg cariera, angajatorul și chiar orașul. Unde sunt cel mai bine plătiți angajați din România CITEȘTE ȘI Salariul rămâne principalul criteriu în funcție de care românii își aleg cariera, angajatorul și chiar orașul. Unde sunt cel mai bine plătiți angajați din România

Ceea ce pentru companii ar putea însemna un cost suplimentar, pentru acționari  și investitori este, cu siguranță, o veste bună, căci în acest fel vor putea intra în posesia unor informații importante privind  diversitatea de gen, mecanismele de combatere a corupției, dar și aspecte de mediu sau despre respectarea drepturilor omului și nu numai. Or, integrate în contextul potrivit, astfel de informații pot oferi investitorilor o perspectivă mai largă asupra modelului de afaceri al companiei, ajutându-i să ia o decizie în cunoștință de cauză.

În cazul în care o companie nu are o politică în vigoare pentru unul dintre aspectele menționate în Ordin, aceasta trebuie să includă o explicație clară și justificată a motivelor pentru care se întâmplă acest lucru. În cazul în care anumite informații sunt omise, acest lucru trebuie menționat cu o notă în conformitate cu așa-numitul principiu "respectați sau explicați". Doar simpla menționare a  faptului că un subiect nu este relevant și, prin urmare, nu a fost inclus în raport, nu este suficientă pentru a respecta legislația. Într-o astfel de situație, este, de asemenea, important să explicați de ce un anumit subiect nu este relevant, folosindu-vă de argumente clare și concrete.

În statele membre ale UE, companiile cu adevărat responsabile elaborează un astfel de raport în mod voluntar, fără să fie constrânse de presiuni legislative. În cazul României, însă, numărul acestora este foarte mic. Pentru ele, modificarea legislativă este binevenită. În plus, dacă parcurgem cu atenție un raport de sustenabilitate vom observa că, în mare parte, cele elaborate voluntar sunt cele mai complete și acoperă un spectru mult mai mare față de cel menționat în Directivă. Mai mult decât atât, rapoartele de sustenabilitate publicate de multe companii multinaționale sunt  verificate și de o terță parte. O astfel de verificare  are drept scop obținerea de probe care să ofere asigurări că raportul non financiar nu conține discrepanțe.

FMI: Guvernul trebuie să reconsidere majorările de salarii și pensii, pentru a fi sustenabile, și să combată corupția pentru a crește veniturile statului CITEȘTE ȘI FMI: Guvernul trebuie să reconsidere majorările de salarii și pensii, pentru a fi sustenabile, și să combată corupția pentru a crește veniturile statului

Și, pentru cei care se întreabă de ce ar fi nevoie de această nouă raportare, care ar fi beneficiul ei direct, o să spun doar atât - încredere. Pentru că transparența generează încredere, atât în ​​rândul investitorilor, cât și printre consumatori sau alte părți interesate. Din păcate, de cele mai multe ori, în România rapoartele de sustenabilitate sunt privite doar ca instrumente de PR, acesta fiind aproape singurul argument pro raportare. Acest raport trebuie însă privit mult mai în profunzime, pentru că, folosindu-se de informații, investitorii pot să evalueze mai bine oportunitățile și riscurile investițiilor viitoare, dacă raportul  furnizează informații despre politicile și performanțele aspectelor non-financiare ale afacerii.

Cercetările au demonstrat că transparența conduce la performanțe mai bune. Acest aspect este confirmat și de ultimul raport recent lansat de  PwC împreună cu Consiliul Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă (WBCSD), ce analizează nevoile și dorințele investitorilor, pentru a afla cât contează informațiile non financiare în luarea deciziilor de a investi sau nu într-o companie. Pentru mai multe detalii puteți accesa acest raport.

Cum era de așteptat, s-a constatat nevoia mare de informații cât mai complete și mai veridice și a fost subliniată importanța comunicării permanente dintre companii și acționari. De asemenea, raportul atrage atenția asupra așteptărilor investitorilor din partea companiilor și totodată necesitatea prezentării informațiilor suplimentare, care să explice cum integrează informațiile non financiare pe care le-au primit în modelul și strategia companiei pe termen scurt, mediu și lung.

Guvernul a aprobat transferul contribuabililor mijlocii la administrațiile județene și alte măsuri de reorganizare a ANAF CITEȘTE ȘI Guvernul a aprobat transferul contribuabililor mijlocii la administrațiile județene și alte măsuri de reorganizare a ANAF

Or, din perspectiva transparenței, invocată de toți actorii  - inclusiv de către companii și investitori, este de apreciat decizia Ministerul Finanțelor de a lărgi numărul companiilor care trebuie sa pregătească aceste rapoarte de sustenabilitate. De asemenea,  așteptăm cu interes și completările ulterioare, care, poate, se vor referi și la o altă prevedere europeană: verificarea informațiilor non-financiare de către un organism independent, verificare ce ar putea avea un rol important în călătoria către o practică sustenabilă.

viewscnt
Afla mai multe despre
companii
rapoarte de sustenabilitate
actionari