Declarația 600 - Ce se întâmplă cu asigurarea de sănătate dacă nu este depus formularul

Declarația 600 - Ce se întâmplă cu asigurarea de sănătate dacă nu este depus formularul
scris 5 feb 2018

Guvernul trebuie să intervină și să clarifice că persoanele care obțin venituri din activități independente vor rămâne asigurate în sistemul de sănătate și după 25 martie, moment la care ar trebui să plătească din nou CASS ca să nu rămână fără asigurare. Situația acestora s-a complicat după ce Guvernul a amânat termenul limită de depunere a Declarației 600 pentru 15 aprilie, dar a lăsat termenul de plată la 25 martie și a anunțat că va modifică substanțial și chiar ar putea elimina D600. Guvernul trebuie să amâne și termenul de plată după 15 aprilie și să clarifice, că, în mod excepțional, în aceste cazuri nu se va pierde calitatea de asigurat după numai 3 luni de la ultima plată la CASS, cum este prevederea în prezent, afirmă Claudia Sofianu, partener People Advisory Services la EY România.

Pentru plata contribuției la sănătate este necesară o decizie de impunere de la ANAF, care poate fi emisă după depunerea Declarației 600. Autoritățile au afirmat, însă, cum este de altfel și logic, că persoanele care au de depus declarația ar trebui să mai aștepte până vor fi introduse o serie de modificări majore, la care Ministerul Finanțelor încă lucrează.

Finanțele anunță când finalizează noul mecanism de declarare a CAS și CASS, după amânarea Declarației 600, și asigură că va chema la consultări persoanele vizate CITEȘTE ȘI Finanțele anunță când finalizează noul mecanism de declarare a CAS și CASS, după amânarea Declarației 600, și asigură că va chema la consultări persoanele vizate

Cu toate că Ministerul Finanțelor lucrează la o nouă variantă, aceasta ar trebui să fie finalizată abia la începutul lunii martie. Introducerea unei soluții noi, chiar și mai simple, atât de aproape de termenul limită pentru plată va pune, foarte probabil, probleme persoanelor care trebuie să o depună, dar și Fiscului, care va trebui ca într-un termen mult prea scurt să se pregătească pentru a face față valului de depuneri, dar și să-și instruiască angajații pentru a ajuta depunătorii.

Declarația 600 a devenit extrem de controversată în ultimele săptămâni, după mai multe schimbări introduse în acest an, dintre care cea mai importantă este că persoanele care obțin veniturile prevăzute în declarație au obligația de a achita contribuții la sănătate și pensii dacă au avut anul trecut venituri de peste 22.800 lei, indiferent de veniturile obținute anul acesta. S-ar fi ajuns astfel în situația absurdă ca o persoană care a obținut venituri peste 22.800 de lei în 2017 să plătească contribuții în 2018 chiar dacă în acest an nu are venituri.

"O persoană capată calitatea de asigurat la momentul primei plăți și este asigurată încă trei luni de la data ultimei plăți (nu vorbim de persoanele asigurate fără plata contribuției). Calitatea de asigurat dă dreptul unei persoane de a beneficia de serviciul medical de bază, în condițiile Legii 95/2006. Persoanele ce nu pot face dovada calității de asigurat au dreptul la un pachet minimal de servicii medicale", a declarat Claudia Sofianu.

DOCUMENT Ordonanța prin care Guvernul a amânat termenul Declarației 600 a fost publicată în Monitor CITEȘTE ȘI DOCUMENT Ordonanța prin care Guvernul a amânat termenul Declarației 600 a fost publicată în Monitor

Data ultimei plăți se referă la data ultimei plăți conform termenului de plată stabilit de lege, lunar, trimestrial, anual.

Ordin 581/ 2014 (ce înlocuiește Ordin 617/2007), art 15:

(4) Persoanele care nu pot face dovada plății contribuției beneficiază numai de pachetul minimal de servicii medicale până la plata contribuției în condițiile legii. Diminuarea are loc după 3 luni de la ultima plată a contribuției datorate fondului.

Termenul de la care curg cele 3 luni diferă în funcție de tipurile de venituri, de care depinde în general data plății contribuției, potrivit partenerului EY.

  • Persoanele ce obțineau venituri din activități independente, cedarea folosinței bunurilor sau agricultură, silvicultură și piscicultură – plăți anticipate calculate de organul fiscal prin decizii de impunere, efectuate până la data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru (ultima plată, 25 decembrie 2017, pentru trimestrul IV). Există anumite excepții când plata se efectuează în alte tranșe (de exemplu, pentru persoanele ce obțin venituri din anumite activități agricole, sau din închirierea între 1 și 5 camere pentru scop turistic).
    Ulterior, după depunerea declarației privind venitul realizat, organul fiscal realiza regularizarea plăților anticipate, prin emiterea unei decizii de impunere. În cazul în care existau obligații de plată suplimentare, acestea se efectuau în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei.
  • Persoanele ce obțineau venituri din investiții sau alte surse - plăteau contribuția de sănătate în baza deciziei de impunere anuale emisă de organul fiscal în urma procesării declarației privind venitul realizat / declarației privind calcularea și reținerea impozitului pentru beneficiarii de venit. Plata se efectua în termen de 60 zile de la comunicarea deciziei.

Dovada asigurării se poate face prin cardul de sănătate, verificarea în sistemul SIUI sau prin obținerea unei adeverințe de asigurat de la Casa de Sănătate.

Prelungirea termenului până la care este depusă Declarația 600 mai târziu de data la care ar trebui făcută prima plată, 25 martie, nu rezolvă complet problema.

"Măsura de amânare implementată de ministru rezolvă doar parțial problemele legate de această declarație, astfel că mai rămân două aspecte ce trebuie clarificate. Primul este că, pentru moment, nu s-a schimbat și termenul de plată pentru primul trimestru, acesta fiind tot 25 martie 2018. Al doilea aspect este că, având în vedere că termenul de plată pentru primul trimestru ar trebui să fie după 15 aprilie 2018, va trece o perioadă mai mare de 3 luni de la data la care s-a efectuat ultima plată potrivit termenelor legale (25 decembrie 2017). Astfel, va trebui să se clarifice faptul că, în aceste situații, prin excepție, limita de trei luni de asigurare nu va mai fi valabilă", a spus Claudia Sofianu.

Declarația 600, la loc comanda! Ministrul Finanțelor: Nu mai depuneți formularul. Amânăm termenul, dar pentru a-l elimina! CITEȘTE ȘI Declarația 600, la loc comanda! Ministrul Finanțelor: Nu mai depuneți formularul. Amânăm termenul, dar pentru a-l elimina!

Ministerul Finanțelor a anunțat că, până la 1 martie, va finaliza un nou mecanism, mai simplu, de  declarare și plată a CAS și CASS datorate de persoanele fizice, după amânarea termenului pentru Declarația 600, fiind avută în vedere reducerea numărului de declarații impuse celor cu venituri independente, prin unificarea unor formulare.

Ministerul a asigurat că proiectul de act normativ va fi redactat în consultare cu categoriile de persoane fizice care au obligația plății CAS și CASS. Termenul preconizat pentru finalizarea noului mecanism este 1 martie 2018, astfel încât să fie asigurat timpul necesar pentru informarea persoanelor fizice cu privire la obligațiile declarative și de plată a contribuțiilor sociale, conform ministerului.

Până în prezent au fost depuse aproape 30.000 de formulare, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, bazat pe estimările efectuate la nivelul anului 2016.

Extinderea termenului, pentru a permite eventuale modificări, a survenit după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a preluat un subiect dezbătut amplu de presă și a cerut amânarea termenului, modificări substanțiale și chiar să fie luată în calcul eliminarea formularului.

La momentul respectiv, presedintele PSD a afirmat ca amanarea are ca scop modificarea sau eliminarea Declaratiei 600, dar cu "condiția ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuții să rămână asigurați în sistemul de asigurări".

Declarația 600 se adresează persoanelor care, în anul fiscal precedent, au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau din alte surse. Declarația poate fi depusă online, cu certificat digital, sau prin Spațiul Privat Virtual. Declarația trebuie depusă de către cei care, în 2017, au obținut venituri din activități independente echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an. Termenul inițial de depunere a fost 31 ianuarie dar a fost amânat pentru 15 aprilie.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
declaratia 600
ey
anaf
ministerul finantelor
sanatate
cass
asigurare medicala