Dizolvările de firme au crescut cu 28,5%

Dizolvările de firme au crescut cu 28,5%
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mai 2023

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 28,51%, în primele trei luni din 2023, până la 10.709, față de 8.333 în aceeași perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 2.254 de firme (număr în creștere cu 45,23% față de primul trimestru din 2022), și în județele Timiș (605, +59,63%), Cluj (513, +33,94%), Constanța (504, +19,71%) și Ilfov (437, plus 21,05%), scrie Agerpres.

EXCLUSIV Mihai Diaconu, secretar de stat la Finanțe, favorit să preia conducerea ANAF odată cu trecerea agenției în sfera PSD CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Mihai Diaconu, secretar de stat la Finanțe, favorit să preia conducerea ANAF odată cu trecerea agenției în sfera PSD

La polul opus, cele mai puține dizolvări de firme au fost consemnate în județele Mehedinți, respectiv 55 (+3,77), Covasna (58, +20,83%) și Ialomița (62, +58,97%).

Domeniul de activitate care a consemnat cele mai multe dizolvări de firme, în primele trei luni ale acestui an, este comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde s-au înregistrat 2.988 de dizolvări la nivel național. Față de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 16,45%.

Potrivit sursei citate, activitățile profesionale, științifice și tehnice, construcțiile, precum și industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, și anume 1.062 (+45,28%), 973 (+28,03%), respectiv 924 (+26,58%).

În martie 2023, s-au înregistrat 3.721 dizolvări de firme, cele mai multe în București (789) și în județele Timiș (220), Cluj (191) și Constanța (164).

viewscnt
Afla mai multe despre
onrc
firme