DOCUMENT Bolojan va publica liste cu persoane care nu au datorii pentru a primi „recunoaștere publică”

Taxe și Consultanță   
DOCUMENT Bolojan va publica liste cu persoane care nu au datorii pentru a primi „recunoaștere publică”

Guvernul Bolojan va elimina, din lista de informații considerate drept secret fiscal, pe cele referitoare la datele de identificare, natura și cuantumul obligațiilor fiscale.

VEZI DOCUMENTUL AICI

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, lista de elemente considerate secret fiscal este redusă. Potrivit proiectului, vor rămâne pe lista secretului fiscale, datele privind plăți, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net și orice informații din declarații sau documente.

DOCUMENT Primăriile vor putea aproba sau chiar interzice desfășurarea jocurilor de noroc CITEȘTE ȘI DOCUMENT Primăriile vor putea aproba sau chiar interzice desfășurarea jocurilor de noroc

În prezent, Codul de procedură fiscală impune personalului fiscal să păstreze confidențialitatea asupra informațiilor despre contribuabili, precum date de identificare, obligații fiscale, venituri, bunuri, plăți, conturi, transferuri, solduri, deduceri, credite, datorii și alte date obținute din declarații sau documente, arată Hotnews.

„Scopul acestei modificări este să restrângă categoria informațiilor protejate ca secret fiscal, pentru a permite o mai mare transparență sau acces la anumite date pentru scopuri de control, verificare sau alte intervenții ale autorităților fiscale. Prin eliminarea anumitor categorii de informații, legea devine mai explicită în ceea ce privește datele ce pot fi divulgate sau utilizate în scopuri fiscale”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Cum este justificată publicarea de liste cu cei care își plătesc datoriile

Proiectul mai prevede obligația Fiscului de a publica pe site-ul propriu atât listele debitorilor persoane juridice, cât și pe cele ale persoanelor fizice, care au obligații fiscale restante și cuantumul acestora. Astfel este promovată transparența fiscală, se arată în nota de fundamentare.

ULTIMA ORĂ DOCUMENT Noile impozite pe proprietate. Majorări și de 100% CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DOCUMENT Noile impozite pe proprietate. Majorări și de 100%

Însă, Fiscul central, precum și organul fiscal local au obligația de a publica pe pagina de internet proprie și lista contribuabililor, persoane fizice și juridice, care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care nu au obligații restante.

În lista publicată sunt menționate și persoanele fizice, cu date precum numele, localitatea și numărul rolului fiscal.

„Publicarea listei contribuabililor fără restanțe poate stimula alte persoane și entități să își plătească obligațiile la timp pentru a beneficia de această recunoaștere publică”, se arată în nota de fundamentare. De asemenea, „crește vizibilitatea contribuabililor care își respectă obligațiile fiscale, promovând conformitatea fiscală”.

Pentru creanțele fiscale administrate de organele fiscale locale, publicarea se face prin dispoziție a autorității executive și în Monitorul Oficial Local, precum și detalii despre informațiile care trebuie menționate pentru persoanele fizice.

La nivelul organelor fiscale centrale, lista se publică conform ordinului președintelui ANAF iar în cazul organelor fiscale locale, aceasta se publică prin hotărâre a consiliului local.

Fiscul va trimite către primării informații legate de sursele de venit ale contribuabililor

Proiectul mai prevede că Fiscul este obligat să transmită organelor fiscale locale informații privind sursele de venit ale persoanelor fizice, precum și informațiile transmise de către Uniunea Națională a Notarilor Publici cu privire la actele translative ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și a mijloacelor de transport, în scopul valorificării fiscale.

ULTIMA ORĂ DECIZIE ANAF trebuie să restituie OMV Petrom TVA și accesorii de peste 435 milioane lei, plătite pentru preluarea operațiunilor Petromservice în urmă cu 18 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE ANAF trebuie să restituie OMV Petrom TVA și accesorii de peste 435 milioane lei, plătite pentru preluarea operațiunilor Petromservice în urmă cu 18 ani

La dobândirea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și mijloacelor de transport, cumpărătorii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală ce confirmă plata tuturor obligațiilor fiscale către bugetul local unde au domiciliul. Această prezentare poate fi înlocuită cu verificarea electronică a situației obligațiilor fiscale.

„Scopul acestei prevederi este de a asigura transparența și legalitatea procesului de dobândire a dreptului de proprietate, garantând că toate obligațiile fiscale au fost achitate înainte de transferul proprietății, contribuind astfel la buna gestionare a finanțelor locale și prevenirea evaziunii fiscale”, se precizează în proiectul de act normativ.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
datorii