Execuția bugetului după 10 luni: cheltuieli de personal în creștere cu 21,2%, cheltuieli cu investiții limitate

Execuția bugetului după 10 luni: cheltuieli de personal în creștere cu 21,2%, cheltuieli cu investiții limitate
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 nov 2017

Execuția bugetului general consolidat pe primele zece luni s-a încheiat cu un deficit de 6,6 miliarde lei (0,79% din PIB) față de 1,3 miliarde lei (0,17% din PIB) înregistrat la aceeași perioadă a anului trecut, cheltuielile de personal crescând cu 21,2%, la 56,3 miliarde lei (6,7% din PIB), ca efect al majorărilor salariale, iar cele pentru investiții, fiind limitate la 14,7 miliarde lei (1,7% din PIB).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 207,9 miliarde lei, reprezentând 24,7% din PIB, au fost cu 10,8% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent, cu creșteri la încasările din contribuțiile sociale (+16,4%), din impozitul pe salarii și venit (+9,1%) și din veniturile nefiscale (+17,3%).

Încasările din impozite și taxe pe proprietate au scăzut cu 11,7% față de perioada similară din 2016, scăderea fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcții speciale.

Reacții Paradise Papers: Lideri politici și organizații din întreaga lume cer modificarea sistemelor de taxe CITEȘTE ȘI Reacții Paradise Papers: Lideri politici și organizații din întreaga lume cer modificarea sistemelor de taxe

Încasările din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii au crescut cu 60,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea fiind determinată, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește veniturile din TVA, comparativ cu anul anterior, Guvernul vorbește de o recuperare în ultimele luni a decalajului înregistrat în primul semestru la nivelul
încasărilor, cu o ușoară creștere față de primele zece luni ale anului 2016, respectiv cu 0,5%, în condițiile în care încasările au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, măsură care s-a reflectat în încasările din luna februarie 2016, cât și de reducerea din februarie 2017 a cotei standard de TVA de la 20% la 19%.

Încasările din accize au fost cu 3% mai mici comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, fiind influențate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse
energetice începând cu 1 ianuarie 2017.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt în sumă de 12,3 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 214,5 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 13,6% față de primele zece luni ale anului trecut.

Parlamentarii au început discuțiile pentru modificarea Codului Fiscal: impozit opțional de 1% pe cifra de afaceri, aplicat între 500.000-1 milion euro CITEȘTE ȘI Parlamentarii au început discuțiile pentru modificarea Codului Fiscal: impozit opțional de 1% pe cifra de afaceri, aplicat între 500.000-1 milion euro

Cheltuielile de personal au crescut cu 21,2% față de aceeași perioadă a anului precedent fiind determinate de majorările salariale. Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 4,2% față de aceeași perioadă a anului precedent

Dobânzile sunt cu 1,3% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent. Subvențiile sunt în creștere cu 3,8% față de aceeași perioadă a anului precedent, menținându-se la același nivel ca procent din Produsul Intern Brut, respectiv 0,6%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 12,5%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei, și cu 9% de la 1 iulie 2017 a punctului de pensie, ajungând la 1000 lei, precum și măsurile ce au fost aprobate în timpul anului 2016 care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale; majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, sunt limitate la
14,7 miliarde lei, respectiv 1,7% din PIB.

viewscnt
Afla mai multe despre
buget
executia