Fost secretar de stat, trimis în judecată de DNA după ce ar fi primit mită aproximativ 5,3 milioane de euro

Fost secretar de stat, trimis în judecată de DNA după ce ar fi primit mită aproximativ 5,3 milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 ian 2018

Marin Anton, fost deputat PNL și secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Adrian Ionescu, fost director în CNADNR au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, luni, pentru luare de mită, respectiv complicitate la această infracțiune. Marin Anton este acuzat că a primit mită aproximativ 5,3 milioane de euro de la compania care a realizat noul terminal al Aeroportului Otopeni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Marin Anton, la data faptei secretar de stat și de vicepreședinte al Consiliului Tehnico - Economic în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, care avea în coordonare activitatea Companiei Naționale “Aeroportul Internațional Henri Coandă-București” S.A. Otopeni, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar Adrian Ionescu, la data faptei director general adjunct al Direcției de Coordonare și Monitorizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri din România SA și fost consilier al ministrului Transporturilor, a fost trimis în judecată pentru complicitate la luare de mită, scrie News.ro.

Conform procurorilor, în 2009 se afla în derulare un contract modernizare a Aeroportului Internațional Henri Coandă, în cadrul căruia începuse proiectarea unui nou terminal. Statutul țării noastre de membru al UE, precum și perspectiva aderării la spațiul Schengen impunea o reactualizare a obiectivului de investiții, concomitent cu aprobarea, la nivelul Ministerului Transporturilor, a unor indicatori tehnico-economici actualizați. Compania internațională care avea de executat lucrările la noul terminal predase proiectul și întreaga documentație către beneficiar - Compania Națională Aeroporturi București (C.N.A.I.B.) la finalul anului 2008 și urma ca aceasta din urmă să se ocupe de obținerea avizelor și aprobărilor necesare demarării lucrărilor. Cu toate că C.N.A.I.B. a înaintat solicitarea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici încă de la începutul lunii februarie 2009, până în luna iunie 2009 la Ministerul   Transporturilor nu se luase încă vreo decizie, iar din cauza lipsei de finanțare, lucrările pe șantierul Otopeni stagnau.

În acest context, în perioada iunie – noiembrie 2009, Marin Anton a acceptat promisiunea și ulterior, a primit, de la reprezentantul filialei din România a companiei internaționale care avea în executare contractul de modernizare la aeroportul Otopeni (martor în cauză), suma totală de 22.760.654 lei (aproximativ 5,3 milioane euro la cursul de schimb din acea perioadă), ce reprezenta un comision de 3,5% din valoarea cu care urma să se suplimenteze contractul de execuție a lucrărilor. Banii respectivi au fost primiți de fostul secretar de stat pentru a aviza, în perioada 15 iunie - 17 iulie 2009, documentația privind obiectivul de investiții “Dezvoltare și Modernizare Aeroport Internațional București – Otopeni (…)”, nota de fundamentare și proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizați ai obiectivului de investiții menționat mai sus, precum și aprobarea continuării lucrărilor și a finanțării obiectivului respectiv.

Taxa de salubrizare în Sectorul 4, majorată începând din acest an CITEȘTE ȘI Taxa de salubrizare în Sectorul 4, majorată începând din acest an

Ca urmare a acestor demersuri, proiectul de hotărâre de guvern a fost adoptat, fiind emisă Hotărârea de Guvern nr. 852/2009, act administrativ necesar pentru încheierea actului adițional nr. 10 din data de 21.08.2009 la contractul din data de 30.04.1992 pentru Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional București – Otopeni, având ca părți Compania Națională Aeroportul Internațional Henri Coandă – București și societatea omului de afaceri. Banii au fost primiți de Marin Anton prin intermediul unei societăți comerciale unde acesta avea calitatea de asociat.

"Marin Anton a fost ajutat de Adrian Mihai Ionescu, care, în luna iunie 2009, cu ocazia unei întâlniri pe care acesta din urmă a avut-o cu reprezentantul companiei internaționale, i-a specificat acestuia “pretențiile” primului inculpat, precum și modalitatea de remitere a banilor. Astfel, între compania internațională și societatea controlată de inculpatul Anton Marin a fost încheiat un contract de subantrepriză, suma de 22.760.654 lei fiind achitată prin transfer bancar, în perioada 23 iulie – 20 noiembrie 2009, și reprezenta contravaloarea unor lucrări de organizare șantier care nu au fost executate în realitate. Suma de bani obținută în modalitatea de mai sus a fost folosită în interesul firmei unde inculpatul Anton Marin era asociat", notează procurorii

DNA a dispus instituirea sechestrului asupra mai multor imobile ale fostului secretar de stat, iar  dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

viewscnt
Afla mai multe despre
dna
mita