EXCLUSIV Inspecția Muncii verifică dacă angajatorii au negociat transferul contribuțiilor sociale la angajați. Amenzile urcă până la 10.000 de lei

EXCLUSIV Inspecția Muncii verifică dacă angajatorii au negociat transferul contribuțiilor sociale la angajați. Amenzile urcă până la 10.000 de lei

sursa foto dreamstime.com

scris 8 ian 2018

Inspectoratele teritoriale de muncă verifică în aceste zile dacă angajatorii s-au supus noii reguli de transfer al contribuțiilor către angajați și derularea negocierilor pentru majorarea salariului brut. În caz contrar, amenzile pregătite sunt cuprinse între 5.000 de lei și 10.000 de lei.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

La jumătatea lunii noiembrie, după ce a decis transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat începând cu anul viitor, Guvernul a introdus făsă să anunțe, cum a prezentat atunci în premieră Profit.ro, o serie de obligații pentru angajatori.

Astfel, a fost decis atunci că inițierea și derularea negocierii colective, în unitățile în care nu există încheiat un contract/ acord colectiv de muncă, sunt obligatorii pentru punerea în aplicare a noilor modificări ale Codului Fiscal, în celelalte unități fiind obligatorie, de asemenea, negocierea colectivă a actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare.

EXCLUSIV Inspecția Muncii verifică dacă angajatorii au negociat transferul contribuțiilor sociale la angajați. Amenzile urcă până la 10.000 de lei

Negocierile trebuia inițiate și derulate de toate firmele în intervalul 20 noiembrie-20 decembrie 2017 și finalizate cu un proces verbal de constatare a rezultatului acestora, cu înregistrarea actelor adiționale la contracte.

La solicitarea Profit.ro de a preciza dacă inspectoratele teritoriale de muncă vor începe verificări privind negocierea contractelor colective pentru trecerea contributiilor in sarcina angajatilor, conform unor informații obținute din piață, Inspecția Muncii a precizat că astfel de controale au fost incluse în activitatea curentă a inspectorilor de muncă.

Guvernul amână, deocamdată, actul care reintroduce pedeapsa cu închisoarea pentru angajatori. Ministrul Finanțelor pentru Profit.ro: Discutăm cu Justiția CITEȘTE ȘI Guvernul amână, deocamdată, actul care reintroduce pedeapsa cu închisoarea pentru angajatori. Ministrul Finanțelor pentru Profit.ro: Discutăm cu Justiția

”Inspectoratele teritoriale de muncă, în activitatea curentă, verifică respectarea de către angajatori a prevederilor art, 129 din Legea nr. 62/ 2011 a dialogului social referitoare la inițierea negocierii colective”, a precizat pentru Profit.ro Inspecția Muncii.

Mai mult, instituția amintește că amenzile pe care le riscă angajatorii care au refuzat să facă aceste negocieiri urcă până la 10.000 de lei.

”Refuzul angajatorului de a începe negocierea contractului colectiv de muncă constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 lei și 10.000 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către Inspecția Muncii”, arată sursa citată.

DOCUMENT Noua regulă a Fiscului: Firmele și persoanele fizice nu vor mai fi incluse de Fisc pe lista datornicilor cu o condiție CITEȘTE ȘI DOCUMENT Noua regulă a Fiscului: Firmele și persoanele fizice nu vor mai fi incluse de Fisc pe lista datornicilor cu o condiție

Inspecția Muncii anunțase inițial că va desfășura, în perioada 4 decembrie 2017 -  31 ianuarie 2018, o campanie națională "de conștientizare" privind modificările necesare transferului complet al contribuțiilor sociale obligatorii la angajat, dar preciza atunci că, în ciuda prevederilor legale, va urmări ”informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor”.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
angajator
inspectia
muncii
verificare
control
transfer
contributii
amenzi