Guvernul a modificat normele pentru IMM Invest

Guvernul a modificat normele pentru IMM Invest
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 14 feb 2022

Guvernul a aprobat o serie de modificări ale normelor metodologice pentru programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie - IMM Invest România. Modificările includ prevederi referitoare la perioada pânã la care se pot selecta beneficiarii și se pot emite contracte de garantare/acorduri de finanțare, completarea codurilor CAEN aferente activitãților care pot fi admise la finanțare-garantare pentru includerea activitãții agenților și brokerilor de asigurare, precum și reglementarea cazurilor exceptate de la garantare aferente creditelor de investiții respectiv achiziționarea de software, licențe, spații cu destinație locativã sau situate în clãdiri declarate monumente istorice la momentul achiziționãrii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ca urmarea a modificãrilor și completãrilor aduse prin OUG 142/2021, precum și a necesitãții reglementãrii unor situații apãrute în implementarea Programului, proiectul inițiat de Ministerului Finanțelor și aprobat de Guvern prevede urmãtoarele:

Marcel Ciolacu: Anul acesta nu vor apărea taxe noi. Toată lumea apără această cotă unică, sau lasă impresia că o apără, ea nemaifiind o cotă unică. Mai sunt doar trei state europene care au cotă unică CITEȘTE ȘI Marcel Ciolacu: Anul acesta nu vor apărea taxe noi. Toată lumea apără această cotă unică, sau lasă impresia că o apără, ea nemaifiind o cotă unică. Mai sunt doar trei state europene care au cotă unică
  • includerea, în cazul Subprogramului AGRO IMM INVEST, pe lângã Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - SA - IFN  (FNGCIMM) și a Fondului de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) ca administrator al schemei de ajutor de stat, ce va avea mandat special acordat de statul român prin Ministerul Finanțelor pentru acordarea de garanții în numele și în contul statului în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST;
  • transpunerea la nivelul normelor a dispozițiilor din Ordonanța de Urgențã a Guvernului nr.142/30.12.2021 care au prelungit valabilitatea schemei de ajutor de stat în sensul în care perioada pânã la care se pot selecta beneficiarii și se pot emite contracte de garantare/acorduri de finanțare va fi pânã la 30 iunie 2022, urmând ca  plata grantului sã se facã pânã la data de 30 iunie 2023, inclusiv;
  • completarea prevederii referitoare la facilitarea și eficientizarea procesului de emitere a actelor adiționale aferente valorii dobânzii subvenționate de cãtre FNGCIMM/FGCR, dupã caz, prin introducerea modalitãții de transmitere centralizatã a noii valori a dobânzii, la nivelul fiecãrui finanțator, prin rapoarte centralizate, care reduc riscul de omitere a unor beneficiari și al cãror model se va standardiza la nivelul Convenției de garantare și platã încheiatã cu finanțatorii;
  • reglementarea posibilitãții de prelungire, o singurã datã, a creditelor/liniilor de credit, în vederea eliminãrii interpretãrilor cu privire la numãrul maxim de prelungiri care se pot acorda în cadrul unui/unei credit/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, întrucât în textul existent acest lucru poate fi interpretabil, fiind menționatã doar perioada maximã pentru care se poate acorda prelungirea, respectiv 36 luni;
  • menționarea expresã a prevederii referitoare la exceptarea de la îndeplinirea formalitãților legale de publicitate a garanțiilor colaterale pentru care legea nu prevede efectuarea unor astfel de formalitãți, prin adãugarea unor exemplificãri, dar fãrã a se limita la acestea, cum ar fi biletul la ordin și fidejusiunea, aspect rezultat din practica executãrii garanțiilor;
  • completarea prevederii referitoare la situația în care prin Program se finanțeazã o investiție imobiliarã, iar asupra terenului pe care se construiește activul finanțat prin creditul garantat în cadrul Programului, în baza contractului de garantare se instituie ipoteca legalã asupra acestui drept de proprietate/superficie și asupra construcției viitoare, finanțate prin Program, cu mențiunea referitoare la existența dreptului de proprietate/superficie a beneficiarului asupra terenului. Necesitatea introducerii acestei completãri derivã din practicã și, astfel se asigurã un grad de protecție mai mare pentru recuperarea creanței statului. Astfel, ar putea exista cazuri în care, asupra terenului sã nu se instituie niciun fel de ipotecã întrucât legislația nu impune aceastã obligativitate decât în cazul în care terenul este în proprietatea beneficiarului;
  • se propune introducerea unei prevederi referitoarea la verificarea  de cãtre FNGCIMM a încadrãrii în bugetul anual/total al schemei de ajutor de stat, în cazul glisãrii plafoanelor de garantare de la Programul IMM INVEST ROMÂNIA, cãtre Subprogramul AGRO IMM INVEST,  din  rațiuni care țin de necesitatea verificãrii încadrãrii în prevederile bugetare aprobate;
  • reglementarea posibilitãții glisãrii plafonului de garantare și în sensul majorãrii plafonului alocat în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA, din plafonul alocat în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST, la propunerea FNGCIMM, în vederea satisfacerii, funcție de necesitãți,  a nevoilor de garantare  ale beneficiarilor de finanțare, în cadrul ambelor componente ale Programului, pe de o parte, iar pe de altã parte, asigurarea unui grad de consum maximal al plafoanelor de garantare alocate în cadrul Programului, respectiv Subprogramului;
FOTO ANAF și-a cumpărat primele mașini electrice, având și stație de încărcare. Modelul auto, \ CITEȘTE ȘI FOTO ANAF și-a cumpărat primele mașini electrice, având și stație de încărcare. Modelul auto, "ghicit" de Profit.ro din toamnă pe baza.... caietului de sarcini
  • reglementarea alocãrii în anul 2022 a plafonului aferent Subprogramului AGRO IMM INVEST, în mod egal, FNGCIMM și FGCR;
  • completarea codurilor CAEN aferente activitãților care pot fi admise la finanțare-garantare în cadrul Programului, prin includerea codului CAEN 6622 pentru alinierea prevederilor normelor la intenția leguitorului de includere a activitãții agenților și brokerilor de asigurare în cadrul activitãților eligibile pentru accesarea Programului IMM INVEST ROMÂNIA;
  • adãugarea la declarația pe propria rãspundere a beneficiarului privind încadrarea în categoria IMM/întreprinderilor mici cu capitalizare de piațã medie, la solicitarea de cãtre instituția de credit a garanției, a documentației din care sã reiasã verificarea de cãtre instituția de credit a încadrãrii beneficiarului în categoria IMM, sau, dupã caz, în categoria întreprinderilor mici cu capitalizare de piaþã medie, necesitatea aceastei reglementãri derivând din practica acordãrii garanțiilor de stat în cadrul Programului;
  • reglementarea cazurilor exceptate de la garantare aferente creditelor de investiții respectiv achiziționarea de software, licențe, spații cu destinație locativã sau situate în clãdiri declarate monumente istorice la momentul achiziționãrii, având în vedere faptul cã software-urile și licențele nu sunt bunuri asigurabile, achiziționarea de spații cu destinație locativã contravine scopului Programului, iar spațiile locative din clãdirile declarate monumente istorice sunt greu valorificabile în situația unei executãri silite;
  • modificarea prevederii referitoare la posibilitatea ca FNGCIMM/FGCR, dupã caz, sã poatã verifica eligibilitea beneficiarului cu privire la înregistrarea acestuia în Centrala Incidentelor de Plãți în baza datelor furnizate de un furnizor de servicii financiare integrate cu care acestea au sau pot încheia un contract de furnizare a datelor;
  • mandatarea FNGCIMM/FGCR pentru emiterea acordului cu privire la vânzarea bunurilor imobile/mobile care constituie atât garanþii convenþionale, cât ºi ipoteci legale, numai cu îndeplinirea cumulativã a condiției în care beneficiarul va utiliza integral sumele obținute prin vânzare pentru rambursarea creditului garantat  în cadrul Programului/Subprogramului, dupã caz, și a pãstrãrii gradului minim de acoperire a creditului cu garanþii de cel puþin 100% în cazul creditelor de investiții; în situația în care sumele obținute din vânzare exced soldul creditului nerambursat, diferența se restituie beneficiarului finanțãrii;
  • modificarea în sensul eliminãrii prevederii referitoare la obligativitatea verificãrii de cãtre FNGCIMM/FGCR, dupã caz, la momentul analizãrii cererii de platã depusã de cãtre instituția de credit, a îndeplinirii de cãtre beneficiarul Programului a criteriului de eligibilitate referitor la prezentarea de garanții colaterale la momentul solicitãrii plãții garanției de stat, întrucât acest criteriu se verificã la momentul acordãrii garanției de stat;
  • completarea declarației instituției de credit, necesarã la momentul depunerii cererii de platã la FONDURI referitoare la respectarea de cãtre beneficiar a utilizãrii creditelor în condițiile Programului/Subprogramului, cu o detaliere a operațiunilor verificate de instituția de credit în vederea respectãrii destinației creditului de cãtre beneficiar;
  • modificarea și completarea prevederilor referitoare la ipotecile legale și celelalte garanții colaterale, în cazul contestãrii sau nu de cãtre instituția de credit  a respingerii cererii de platã a garanției de cãtre FNGCIMM/FGCR, dupã caz, în sensul cã ipotecile legale și celelalte garanții colaterale se consolideazã în favoarea instituțiilor de credit de la data soluționãrii definitive a cauzei de cãtre instanța de judecatã sau la solicitarea instituției de credit din care sã reiasã expres faptul ca aceasta nu contestã pe cale judecãtoreascã respingerea cererii de platã a garanției comunicatã de FNGCIMM/FGCR, dupã caz, aceastã reglementare derivând din posibilitatea apariției unor litigii inițiate de instituția de credit dupã respingerea cererii de platã de cãtre FNGCIMM/FGCR, dupã caz;
  • introducerea unei prevederi referitoare la posibilitatea ca instituțiile de credit sã aprobe restructurãri ale creditului garantat pentru beneficiarii Programului care întâmpinã dificultãți financiare, cu condiția încadrãrii în termenele maximale aprobate inițial.
viewscnt
Afla mai multe despre
imm invest
firme
guvern
ministerul finanțelor
asigurari
brokeri de asigurari