Nesiguranță pentru 24.000 de firme mijlocii - de la 1 noiembrie aparțin de niște structuri ANAF care nu există. Firmele acestea aduc peste 20% din veniturile bugetului de stat

Nesiguranță pentru 24.000 de firme mijlocii - de la 1 noiembrie aparțin de niște structuri ANAF care nu există. Firmele acestea aduc peste 20% din veniturile bugetului de stat
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 1 nov 2018

Aproximativ 24.000 de firme mijlocii, reprezentând peste 20% din veniturile la bugetul statului, aparțin de astăzi unor structuri din ANAF care la acest moment există în teorie, fără să fie operaționale, după ce Ministerul Finanțelor pare că a fost luat prin surprindere de intrarea în vigoare la 1 noiembrie a unei legi pe care a mai amânat-o anul acesta. Legea prevede transferul contribuabililor mijlocii de la direcțiile regionale ale ANAF la administrațiile județene. "Dacă îi pui pe oamenii de la regiune să se ocupe, e abuz în funcție, iar de la județ nu are cine".

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei

De ce este important: Sunt afectate de această măsură în jur de 24.000 de companii, potrivit celor mai recente date disponibile. Faptul că pentru o perioadă de aceste firme nu are cine să se ocupe din cadrul ANAF, poate genera probleme de colectare a veniturilor la bugetul statului dar și în ce privește respectarea obligațiilor fiscale.

În prezent, ca urmare a intrării în vigoare a legii, firmele din categoria contribuabililor mijlocii au trecut de la direcțiile regionale ale Fiscului la administrațiile județene. Dacă putem considera că noile structuri de la județene au fost create pe hârtie prin intrarea în vigoare a legii, în practică acestea nu au oameni, atribuții și, evident, nu funcționează.

"Dupa ce că n-au făcut absolut nimic ... nici măcar nu au prorogat termenul din lege pentru a evita o atare situație nemaintâlnită în istoria ANAF! Așadar, azi, 1 noiembrie, vorbim de circa 24.000 de firme (cu mai mult de 20% pondere la încasările bugetare) care aparțin dpdv juridic structurilor județene. Întrebarea este: care structuri județene?", a scris pe Facebook fostul președinte al ANAF, Gelu Diaconu.

Inspectorii antifraudă au verificat utilizarea caselor de marcat la peste 1.700 de firme CITEȘTE ȘI Inspectorii antifraudă au verificat utilizarea caselor de marcat la peste 1.700 de firme

Potrivit acestuia, până la momentul la care intra în vigoare Legea, printre alte măsuri, ar fi trebuit emisă legislația secundară necesară acestui transfer, ar fi trebuit suplimentate resursele județene de administrare, ar fi trebuit corelată activitatea cu unitățile de trezorerie, datele din dosarele fiscale ar fi trebuit transferate noilor structuri și, de asemenea, era necesară modificarea atribuțiilor din fișa postului postului ale structurilor de administrare și inspecție fiscală. Niciunul dintre aceste lucruri nu a fost făcut până în prezent.

De altfel, sindicatele din Fisc au semnalat săptămâna trecută că vor exista pobleme de personal și au cerut amânarea din nou a termenului, astfel încât să poată fi pregătită mutarea. Mai multe despre discuțiile respective puteți citi aici.

"Până la 1 noiembrie totul trebuia făcut. Ce să facem? Angajatul de la regională nu se poate ocupa de mijlocii pentru că încalcă legea. Județul nu se poate ocupa pentru că nu are oamenii și structura pentru așa ceva. Dacă îi pui pe oamenii de la regiune să se ocupe, e abuz în funcție, iar de la județ nu are cine", a declarat, contactat de Profit.ro, Voinea Negoiță, vicepreședinte al sindicatului ProLex.

Finanțele dau asigurări pe casele de marcat înainte de 1 noiembrie: Firmele nu vor primi nici măcar avertisment dacă nu au putut cumpăra noul aparat din motive independente. Procesul de dotare ar trebui să se încheie în mare până la final de an CITEȘTE ȘI Finanțele dau asigurări pe casele de marcat înainte de 1 noiembrie: Firmele nu vor primi nici măcar avertisment dacă nu au putut cumpăra noul aparat din motive independente. Procesul de dotare ar trebui să se încheie în mare până la final de an

Până la 1 noiembrie, contribuabilii mijlocii erau administrați astfel

  • Direcția Regională Ploiești: jud. Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman
  • Direcția Regională Timișoara: jud. Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș
  • Direcția Regională Cluj-Napoca: jud. Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj
  • Direcția Regională Iași: jud. Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
  • Direcția Regională Brașov: jud. Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu
  • Direcția Regională Craiova: jud. Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
  • Direcția Regională Galați: jud. Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea
  • Direcția Regională București: jud. Ilfov, Sector 1, Sector 2, Sector 3, Sector 4, Sector 5, Sector 6

Ministerul Finanțelor are un proiect propriu pentru transferul contribuabililor mijlocii, dar și alte măsuri de reorganizare a ANAF, postat în dezbatere publică, dar acum nu este clar ce urmează să se întâmple cu acest act.

Date Profit.ro - Noua taxă auto: Guvernul analizează două variante - taxarea poluatorului la ITP sau prin impozitul anual. Noua taxă pentru descurajarea mașinilor poluante va ține cont și de veniturile medii ale românilor CITEȘTE ȘI Date Profit.ro - Noua taxă auto: Guvernul analizează două variante - taxarea poluatorului la ITP sau prin impozitul anual. Noua taxă pentru descurajarea mașinilor poluante va ține cont și de veniturile medii ale românilor

Proiectul Ministerului Finanțelor prevede trecerea contribuabililor mijlocii de la administrațiile regionale ale ANAF la cele județene, vămile ar urma să rămână la administrațiile regionale, iar operațiunile de valorificare de bunuri confiscate, aflate în prezent la nivel regional să fie preluate de Direcția executări silite cazuri speciale, din cadrul centralei ANAF. În plus, va fi înființat un serviciu intern de prevenire și protecție, pentru securitate și sănătate în muncă, precum și Biroul pentru protecția datelor cu caracter personal, în subordinea președintelui ANAF. În prezent, persoanele responsabile cu protecția datelor cu caracter personal își desfășoară activitatea în cadrul Direcției generale de integritate - Compartimentul protocoale și protecția datelor personale.

Mutarea firmelor mijlocii ar fi trebuit să aibă loc la 1 aprilie, dar a fost ulterior amânată pentru 1 august, iar ulterior pentru 1 noiembrie. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, la începutul lunii iulie, că direcțiile regionale ale ANAF vor mai avea doar un rol "metodologic", în contextul în care firmele mijlocii vor trece înapoi în competența județelor, schimbări care vor fi efectuate în următoarele luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
ministerul finantelor
firme
mijlocii