Notarii se vor asigura în sistemul public de pensii fără să mai fie obligați să depună D 600 - proiect

Notarii se vor asigura în sistemul public de pensii fără să mai fie obligați să depună D 600 - proiect
scris 13 mai 2016

Notarii se vor asigura în sistemul public de pensii doar pe bază de contract de asigurare socială, asemenea avocaților, personalului clerical sau persoanelor neintegrate în sistemul public, fără să mai fie obligați să depună la Fisc și Declarația D 600 privind venitul asigurat, care a ridicat numeroase probleme de detaliu, dacă o modificare în acest sens a Legii sistemului de pensii publice va fi adoptată de către deputați.

Potrivit Legii notarilor publici și activității notariale nr.36/1995, notarii sunt asigurați în mod obligatoriu în sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

De un astfel sistem specific de pensii beneficiază și avocații, dar în timp ce sistemul de pensii al avocaților este complet independent de sistemul public de pensii, sistemul de pensii al notarilor este complementar celui public.

În acest sens, legislația actuală prevede că, pe lângă sistemul de pensii pentru notarii publici membrii ai Uniunii, la care sunt obligați să contribuie, notarii care au realizat în anul precedent venituri nete lunare mai mari de 35% din salariul mediu brut pe țară trebuie să depună, începând cu acest an, și Declaratia D 600.

Avocații sunt scutiți de depunerea acestei declarații, dar au posibilitatea ca, pe lângă sistemul propriu de pensii să se asigure, pe bază de contract, și în sistemul public de pensii.

Reabilitarea blocurilor cu credite garantate de Guvern ar putea include și achiziția de ascensoare CITEȘTE ȘI Reabilitarea blocurilor cu credite garantate de Guvern ar putea include și achiziția de ascensoare

Comisia de specialitate a Camerei Deputaților a adoptat recent un amendament de extindere a acestei posibilități și în cazul notarilor.

Astfel, Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice vai fi modificată incluzând și următoarea prevedere: "Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, avocații, notarii, personalul clerical și cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum și orice persoană care dorește să se asigure, respectiv să își completeze venitul asigurat".

Proiectul de lege cu acest amendament urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional, iar, în cazul adoptării, va elimina, pe cale de consecință, obligativitatea depunerii declarației D 600 pentru notarii care se asigură prin contract și în sistemul public.

viewscnt
Afla mai multe despre
notari
pensii
public
d600
declaratie
parlament