Numărul firmelor cu capital străin nou înființate a scăzut

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate a scăzut
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 dec 2023

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a scăzut cu 5,3%, în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2022, la 5.850 de unități, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Cele 5.850 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 120,927 milioane de dolari, în creștere de aproape 3,5 ori față de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-septembrie 2022, de 35,06 milioane de dolari, scrie Agerpres.

Firefox îmbunătățește suportul pentru extensii CITEȘTE ȘI Firefox îmbunătățește suportul pentru extensii

În octombrie 2023, au fost înmatriculate 608 societăți noi cu participare străină la capitalul social. În funcție de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerțul cu ridicata și amănuntul, repararea auto și moto (30,92%), activități profesionale, administrative, științifice și tehnice (21,38% din total) și transport, depozitare și comunicații (13,16%).

La finele lunii octombrie 2023, în România existau 250.066 de societăți cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la aproape 69,11 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăți cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.601 (capital subscris de 3,42 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparține firmelor olandeze, respectiv 12,847 miliarde de dolari, în 6.055 firme.

viewscnt
Afla mai multe despre
firme
onrc