Și Romanian Business Leaders, cu peste 1.000 de antreprenori și executivi de top în spate, se revoltă împotriva noii taxe pregătite de autorități, anunțată în premieră de Profit.ro. "Dragoste cu sila nu se poate!"

Și Romanian Business Leaders, cu peste 1.000 de antreprenori și executivi de top în spate, se revoltă împotriva noii taxe pregătite de autorități, anunțată în premieră de Profit.ro. "Dragoste cu sila nu se poate!"
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 apr 2022

Organizația Romanian Business Leaders, reprezentând peste 1.000 de antreprenori și executivi de top din mediul de business privat, critică la rândul său noua taxă pregătită de autorități și anunțată în premieră de Profit.ro, cu mult înainte pe Profit Insider, pentru înscrierea obligatorie în ”Catalogul firmelor”, întocmit de Camera de Comerț și Industrie a României, acuzând că se dorește impunerea unei taxe anuale sub pretextul înființării unui catalog pe care nu l-a cerut nimeni și a cărui utilitate nu o vede nimeni și cerând intervenția directă a prim-ministrului și a liderilor coaliției de guvernare în stoparea "acestor încercări repetate de îmbogățire a unor organizații private cum e CCIR din banii mediului de afaceri". 

Anterior, și reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii au criticat noua taxă pregătită de autorități .

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Nu suntem încă într-un moment de panică. Investitorii arată încredere în piețele bursiere CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Nu suntem încă într-un moment de panică. Investitorii arată încredere în piețele bursiere
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"40 de senatori și deputați, toți din arcul guvernamental, au considerat că e o idee bună să dea anual Camerei de Comerț și Industrie a României un cadou de vreo 75 de milioane de euro strânși dintr-o taxă anuală obligatorie plătită de firme și PFA-uri către CCIR, sub pretextul înființării unui Catalog al firmelor, pe care nu l-a cerut nimeni și a cărui utilitate nu o vede nimeni.

Tot cei 40 de senatori și deputați au considerat că e o idee bună să mai birocratizeze un pic mediul de afaceri, așa încât fiecare administrator de companie să fie obligat să ia un „certificat de competență” ca urmare a absolvirii unui curs de instruire în managementul afacerilor. Probabil după colț așteaptă furnizorii de astfel de cursuri, după exemplul furnizorilor de servicii de analiză la securitatea fizică, obligatorie pentru fiecare firmă.

Domnule Prim Ministru Ciucă, la fiecare întâlnire pe care am avut-o am subliniat că este prioritară pentru mediul de afaceri simplificarea administrativă și debirocratizarea. Ați fost de acord cu noi că este nevoie de asta și ați subliniat că ne susțineți.

Domnule Președinte al Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, în nenumărate rânduri ați vorbit de nevoia de susținere a antreprenoriatului românesc, a firmelor mici și mijlocii. Pentru că doar așa România poate să prospere.

Domnule Viceprim-ministru Kelemen Hunor, v-am auzit vorbind despre criza economică ce urmează, despre nevoia susținerii companiilor și nevoia de responsabilitate a politicienilor.

Domnilor, din pozițiile de demnitate pe care le ocupați, dar și de președinți de partide din care provin cei 40 de deputați și senatori semnatari ai propunerii legislative, vă solicităm să interveniți direct, în stoparea acestor încercări repetate de îmbogățire a unor organizații private cum e CCIR din banii mediului de afaceri. Spunem repetate, pentru că este a doua încercare de introducere a unei taxe obligatorii în favoarea CCIR. Asta după încercarea de acordare gratuită către CCIR a unui teren de 400 de milioane de euro, considerată de Comisia europeană ajutor de stat. Dacă CCIR nu se poate susține din cotizațiile membrilor săi, nu înseamnă că firmele trebuie să fie obligate să adere la ea.

Boardul Romanian Business Leaders vă spune că dragoste cu sila nu se poate", este mesajul organizației.

Romanian Business Leaders (RBL), organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit, oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru 1.000+ antreprenori și executivi de top din mediul de business privat.

Profit.ro a anunțat anterior că toate firmele, inclusiv PFA, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, vor achita anual o taxă, cuprinsă între 10-100 euro, pentru înscrierea obligatorie în ”Catalogul firmelor”, întocmit de Camera de Comerț și Industrie a României. În plus, depunerea situațiilor financiare la Ministerul Finanțelor va fi condiționată de înscrierea în acest catalog, dar și de obținerea unui certificat de competenţă de către un reprezentant legal al firmei, document achitat tot către CCIR.

Măsurile sunt avansate într-un proiect legislativ analizat de Profit.ro și inițiat de actuala Putere, cu argumentul că  includerea tuturor antreprenorilor din România într-un catalog al firmelor ar urma ”să genereze vizibilitate şi oportunităţi reale de promovare şi internaţionalizare, atât în mediul fizic cât şi în cel virtual - mai competitiv şi liber de barierele fizice şi geografice”.

Proiectul extinde totodată formele de asociere economică permise CCIR, nu doar pentru organizarea de târguri şi expoziţii, ci inclusiv pentru ”implicarea în realizarea de proiecte de utilitate publică, sociale, culturale şi/sau de dezvoltare urbană”.

ULTIMA ORĂ DECIZIE eFactura devine obligatorie de la 1 iulie în relația dintre firme si instițutiile statului CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE eFactura devine obligatorie de la 1 iulie în relația dintre firme si instițutiile statului

De ce este important: În prezent, legislația prevede printre atribuțiile camerelor judeţene de comerț şi pe cea de întocmire a evidenţei proprii a societăţilor comerciale, sub denumirea de ”catalogul firmelor”, însă înscrierea în catalog se face doar la solicitarea societăţilor comerciale, deci nu este obligatorie. De asemenea, legea nu menționează perceperea vreunui tarif în acest scop.

De asemenea interesant: CCIR se află în centrul unei dispute politice și imobiliare, care a ajuns până în atenția Comisiei Europene, cu privire la proiect de lege, semnalat de Profit.ro încă de la inițierea acestuia, adoptat inițial în septembrie 2020 și care prevede ca dreptul de proprietate asupra terenurilor Romexpo să fie transmis în mod gratuit CCIR, care le deține acum doar în folosință gratuită. Proiectul a fost inițiat de PMP, dar acum este susținut de noua Putere, chiar și după ce președintele Iohannis l-a retrimis Parlamentului cu o serie de obiecții.

Acum, un nou proiect, susținut de mai mulți lideri ai actualei puteri, obligă toate firmele înscrise în Registrul Comerțului să se înregistreze și în Catalogul firmelor, întocmit de CCIR cu camerele județene, și să plătească Camerei naționale anual o taxă cuprinsă între 10-100 euro. 

Astfel de prevederi fuseseră incluse în proiectul inițial privind terenurile de la Romexpo, dar pe parcursul procedurii legislative parlamentare au fost eliminate la Camera Deputaților, forul decizional. Acum, aceste obligații sunt propuse din nou, mai detaliat și cu adăugiri, de către noii guvernanți.

DECIZIE Modifcări la REVISAL în Codul muncii: Acces online pentru salariați. Angajatorul scapă și el de birocrație CITEȘTE ȘI DECIZIE Modifcări la REVISAL în Codul muncii: Acces online pentru salariați. Angajatorul scapă și el de birocrație

Tarifele anuale pentru toate firmele

Conform proiectului, ”profesioniştii înregistraţi la Registrul comerţului se înscriu, în termen de 15 zile de la data înfiinţării, în Catalogul firmelor”.

În termen de 15 zile de la data înregistrării oricărora dintre menţiunile prevăzute de lege în Registrul comerţului, profesioniştii înscrişi în Catalogul firmelor solicită înregistrarea noilor modificări astfel survenite.

Pentru înregistrarea iniţială, pentru înregistrarea modificărilor şi, respectiv, pentru menţinerea actualizată a informaţiilor în Catalogul firmelor, profesioniştii achită CCIR o contribuţie anuală diferenţiată, corespunzătoare încadrării acestora, după cum urmează: 

(i) 100 euro/an pentru întreprinderile mari;
(ii) 75 euro/an pentru întreprinderile mijlocii;
(iii) 50 euro/an pentru întreprinderile mici;
(iv) 20 euro/an pentru microîntreprinderi;
(v) 10 euro/an pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale.

CCIR va vira anual camerelor judeţene, în cote egale, un procent de 80% din valoarea contribuţiilor încasate de la profesioniştii înscrişi în Catalogul firmelor, sume care vor fi utilizate integral pentru ”finanţarea măsurilor de sprijin pentru stimularea, dezvoltarea şi internaţionalizarea afacerilor şi pentru realizarea de studii şi analize relevante mediului de afaceri”.

Catalogul firmelor se ţine exclusiv în format electronic, la nivel naţional, de către Camera Naţională, pe platforma dezvoltată în mod corespunzător de către aceasta, dar ”pentru corelarea integrală şi funcţională a datelor înscrise în Catalogul firmelor cu înscrierile efectuate în Registrul comerţului şi asigurarea conformităţii evidenţei acestora, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pune la dispoziţie, cu titlu gratuit, Camerei Naţionale informaţiile corespunzătoare, prin protocol de colaborare”, mai prevede proiectul.

VIDEO După ce a stabilit avizarea investițiilor străine de SRI și SIE, Ciucă le-a vorbit investitorilor de o agenție care va fi ”punctul central de comunicare cu companiile străine” CITEȘTE ȘI VIDEO După ce a stabilit avizarea investițiilor străine de SRI și SIE, Ciucă le-a vorbit investitorilor de o agenție care va fi ”punctul central de comunicare cu companiile străine”

Altă obligație tarifată pentru firme

In primul an de la înfiinţare şi până la depunerea primelor situaţii financiare prevăzute de lege, profesionistul are obligaţia de certificare a administrării propriei activităţi prin obţinerea unui certificat de competenţă acordat reprezentantului legal al acestuia, ca persoană fizică împuternicită să îl reprezinte în raporturile cu terţii şi în justiţie.

Certificatul de competenţă se eliberează de către camera judeţeană din judeţul în care îşi are sediul profesionistul, ca urmare a îndeplinirii condiţiilorde mai jos şi a dovedirii absolvirii unui curs de instruire în domenii specifice administrării şi managementului afacerilor de către reprezentantul legal al profesionistului.

În vederea obţinerii certificatului de competenţă, reprezentantul legal al profesionistului trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) să fie apt din punct de vedere psihologic, atestat prin certificat medical de specialitate; b) să fie absolvent al învăţământului obligatoriu; c) să nu fi fost condamnat pentru infracţiunile de gestiune frauduloasă, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, bancrută simplă, bancrută frauduloasă, deturnarea licitaţiilor publice, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni de natură comercială sau fiscală, condiţie atestată prin certificate de cazier judiciar, respectiv, fiscal; d) să nu se fi pronunţat împotriva sa o hotărâre definitivă de atragere a răspunderii conform Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu cel puţin 5 ani înainte de data solicitării.

În cazul reprezentantului legal care are o vechime atestată de cel puţin 3 ani în funcţia de administrator societate, precum şi în cazul profesionistului nou înfiinţat al cărui reprezentant legal atestă, potrivit studiilor absolvite, cunoştinţe corespunzătoare domeniilor specifice administrării şi managementului afacerilor, certificatul de competenţă va fi eliberat ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de mai sus şi fără absolvirea cursului de instruire.

Pentru eliberarea şi evidenţa certificatelor de competenţă, camerele judeţene percep tarife diferenţiate în funcţie de forma de organizare a profesionistului. Tarifele sunt aprobate de Guvern, putând fi actualizate anual, la propunerea Camerei Naţionale.

De aceste obligații și tarife vor fi scutite însă persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, celor încadraţi în categoria de “întreprinderi publice”, precum şi celor a căror activitate şi administrare este reglementată de legi speciale. Prin întreprinderi publice se înţeleg cele la care statul este acţionar majoritar sau unic.

Firmele vor putea compensa prin Declarația 112 (D112) sumele de încasat pentru concedii medicale cu sumele de plată la impozit pe venit, contribuții la sănătate și pensie și contribuția asigurătorie pentru muncă - proiect CITEȘTE ȘI Firmele vor putea compensa prin Declarația 112 (D112) sumele de încasat pentru concedii medicale cu sumele de plată la impozit pe venit, contribuții la sănătate și pensie și contribuția asigurătorie pentru muncă - proiect

Depunerea situațiilor financiare, condiționată de înregistrarea în Catalgoul firmelor și obținerea certificatului de competență

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, profesioniştii înregistraţi deja în Registrul comerţului au obligaţia să solicite înscrierea în Catalogul firmelor ţinut de CCIR.

Depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor, prevăzute de lege în sarcina profesioniştilor înregistraţi în registrul comerţului, este condiţionată de înscrierea în Catalogul firmelor, precum şi de achitarea contribuţiei anuale corespunzătoare”, prevede proiectul, care nu modifică și nu face însă trimitere la legislația în vigiare care reglementează depunerea acestor situații.

De asemenea, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a noii legi, ”depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor, prevăzute de lege în sarcina profesioniştilor înregistraţi în registrul comerţului, este condiţionată de obţinerea certificatului de competenţă de către reprezentantul legal al profesionistului”.

După plecarea lui Cîțu din fruntea PNL, liberalii nu mai susțin reducerea CAS de la 25% la 20%. Aproximativ 317 lei în plus în buzunar pentru românii cu salariul mediu - susținea Cîțu CITEȘTE ȘI După plecarea lui Cîțu din fruntea PNL, liberalii nu mai susțin reducerea CAS de la 25% la 20%. Aproximativ 317 lei în plus în buzunar pentru românii cu salariul mediu - susținea Cîțu

CCIR intră legal pe piața dezvoltatorilor imobiliari

Legislația permite acum acum CCIR să poată constitui societăți comerciale pentru ”organizarea de târguri și expoziții, pentru publicitate și reclamă comercială, protecția proprietății intelectuale și alte prestări de servicii în folosul comunității de afaceri”.

Conform noului proiect, CCIR va putea constitui constitui societăţi şi ”orice alte forme de asociere economică”. inclusiv pentru ”implicarea în realizarea de proiecte de utilitate publică, sociale, culturale şi/sau de dezvoltare urbană durabilă menite să susţină mediul de afaceri”.

Această prevedere era inclusă și în proiectul inițial privind Romexpo și revine acum.

DOCUMENT ANAF - În e-Transport vor trebui declarate transporturile de legume, fructe, băuturi alcoolice, îmbrăcăminte, încălțăminte, sare și unele materiale de construcții CITEȘTE ȘI DOCUMENT ANAF - În e-Transport vor trebui declarate transporturile de legume, fructe, băuturi alcoolice, îmbrăcăminte, încălțăminte, sare și unele materiale de construcții

Mandate de conducere fără limită și exclusivități

Legea actuală prevede ca atribuție a CCIR și organizarea "Topului național al firmelor din România" și a altor topuri de anvergură națională și internațională.

Acum, proiectul prevede că instituția organizează în exclusivitate “Topul naţional al firmelor din România".

De asemenea, dacă legislația în vigoare prevede că mandatul președintelui și vicepreședinților CCIR este de 5 ani și poate fi reînnoit o singură dată, proiectul inițiat acum elimină această restricție, stabilind că ”mandatul preşedintelui şi vicepreşedinţilor este de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii acestuia”.

Aceeași prevedere este introdusă și pentrru conducerile camerelor județene.

Proiectul mai stabilește în sarcina camerelor bilaterale de comerț, sub sancţiunea retragerii avizului acordat la constituire, obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul camerelor bilateralem care va fi ţinut de CCCIR.

După înscrierea în Registrul camerelor bilaterale, acestea au obligaţia de a depune anual, la Camera Naţională, raportul de activitate pe anul precedent care să probeze îndeplinirea scopului şi obiectivelor pentru care au fost înfiinţate, sub sancţiunea dizolvării.

DECIZIE Vechimea în muncă - recunoscută pentru PFA fără contract. În ce condiții CITEȘTE ȘI DECIZIE Vechimea în muncă - recunoscută pentru PFA fără contract. În ce condiții

La începutul acestei luni, premierul Ciucă a asigurat mediul de afaceri că Guvernul nu va majora taxele, iar măsurile fiscale vor avea o abordare predictibilă, prin dialog cu mediul de afaceri.

La rândul său, tot în această lună, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a reiterat că în acest an nu vor crește taxele și impozitele și, chiar dacă situația economico-socială este dificilă, Guvernul ”nu va lăsa pe nimeni în urmă”. “Exclus să creștem taxe și impozite în acest an. Suntem într-o situație complicată”, a afirmat ministrul Finanțelor.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
firme
taxa
tarif
anual
inscriere
inregistrare
catalog
camera comert
ccir
certificat
competenta
depunere
situatie financiara
proiect
parlament