Uniunea Europeană analizează introducerea de tarife pentru cărbunele și produsele farmaceutice și chimice din SUA, dacă Trump va restricționa importurile auto

Uniunea Europeană analizează introducerea de tarife pentru cărbunele și produsele farmaceutice și chimice din SUA, dacă Trump va restricționa importurile auto
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 iul 2018

Uniunea Europeană analizează introducerea de tarife pentru cărbunele și produsele farmaceutice și chimice din Statele Unite, dacă președintele Donald Trump va restricționa importurile de automobile din UE, a relatat joi publicația germană Wirtschaftswoche, citată de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”În funcție de progresele realizate în timpul vizitei președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker (în Statele Unite n.r.), statele membre vor decide săptămâna viitoare viitoarea strategie”, a declarat un diplomat european, potrivit News.ro.

Astfel, săptămâna viitoare ar putea fi stabilită lista de contramăsuri, potrivit revistei germane.

EY: Distribuirea de dividende trimestriale - benefică pentru firme, dar poate pune probleme companiilor mari, precum cele listate la BVB CITEȘTE ȘI EY: Distribuirea de dividende trimestriale - benefică pentru firme, dar poate pune probleme companiilor mari, precum cele listate la BVB

Juncker pleacă săptămâna viitoare la Washington pentru a discuta despre relațiile comerciale tensionate dintre Europa și Statele Unite, după ce Trump a impus tarife pentru importurile de oțel și aluminiu și a avertizat în mod repetat că va extinde măsurile și asupra automobilelor europene.

Revista Wirtschaftswoche a relatat că măsurile care vor fi luate ca reacție la tarifele americane pentru automobilele europene vor fi mai extinse decât cele adoptate în urma tarifelor americane pentru oțel și aluminiu.

Juncker urmează să aibă o întâlnire cu Trump pe 25 iulie și a spus că va explica faptul că Executivul UE coordonează politicile comerciale ale celor 28 de state membre ale Uniunii.

viewscnt
Afla mai multe despre
uniunea europeana
produse farmaceutice
carbune