Veniturile brute ale statului din TVA au ajuns aproape de nivelul anului trecut. Rambursările mai mari au lăsat, însă, mai puțini bani la buget

Veniturile brute ale statului din TVA au ajuns aproape de nivelul anului trecut. Rambursările mai mari au lăsat, însă, mai puțini bani la buget
scris 15 dec 2020

Statul a înregistrat încasări din TVA de 58,6 miliarde de lei pentru primele nouă luni ale anului, cea mai recentă perioadă pentru care sunt disponibile date, în scădere cu numai 3,7% comparativ cu același interval de anul trecut. Începând de la mijlocul lunii martie, economia a fost afectată sever de măsurile luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus, cu impact direct asupra veniturilor din TVA. Rambursările de TVA au fost subtanțial mai mari doar în primul trimestru, în luna martie, când Guvernul a achitat 7,15 miliarde de lei, cu 80% peste primele trei luni din 2019. Pentru primele nouă luni, restituirea de TVA se situează la 16,75 miliarde de lei, cu 24% mai mult raportat la aceeași perioadă a anului trecut.

Veniturile nete din TVA, cele care rămân la bugetul statului, se situau la nouă luni la 40,7 miliarde lei, în scădere cu 14,3%.

De asemenea, trebuie menționat că veniturile brute din TVA, dar și cele nete, care reprezintă diferența dintre venituri brute și rambursări, au fost afectate în acest an de facilitatea fiscală prin care Guvernul a cordat firmelor posibilitatea de a amâna plata unor obligații fiscale, inclusiv TVA, fără ca ANAF să perceapă dobânzi și penalități sau să inițieze excutarea silită. Măsura a fost adoptată pentru susținerea mediului de afaceri.

De ce este important: Încasările nete din TVA reprezintă circa 20% din veniturile bugetului, fiind una dintre principalele surse de bani. O revenire pe creștere a veniturilor brute din TVA în octombrie, deci și a celor nete, având în vedere că ritmul rambursărilor a revenit la normal, este pozitivă.

EXCLUSIV Teatru cu taxe - ANAF execută silit Termoenergetica, care, din reflex, și-a plătit greșit obligațiile fiscale pe numele \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Teatru cu taxe - ANAF execută silit Termoenergetica, care, din reflex, și-a plătit greșit obligațiile fiscale pe numele "strămoașei" falimentare RADET

Potrivit celor mai recente date disponibile, sumele amânate la plată în perioada martie-octombrie se situează la 16,3 miliarde lei, inclusiv plăți amânate în contul TVA, însă autoritățile nu publică date detaliate.

Evoluție venituri TVA

9 luni (miliarde lei)
  2019 2020  
Venituri
brute
60,8 58,57 -3,7%
Restituiri 13,54 16,75 +23,7%
TVA netă 47,49 40,72 -14,3%
Trimestrul 3 (miliarde lei)
Venituri
brute
21,63 20,03 -7,4%
Restituiri 4,36 4,64 +6,4%
TVA netă 17,35 15,34 -11,6%
Trimestrul 2 (miliarde lei)
Venituri
brute
20 18,09 -9,6%
Restituiri 5,2 4,96 -4,5%
TVA netă 14,89 13,09 -12,1
Trimestrul 1 (miliarde lei)
Venituri
brute
19,15 19,45 +1,6%
Restituiri 3,98 7,15 +79,8%
TVA netă 15,25 12,29 -19,4%

 

viewscnt
Afla mai multe despre
tva
anaf
rambursari
venituri tva