VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Guvernanța ESG și Sinergia Public-Privat: Cheia Stabilității Energiei Regenerabile

Sectorul energetic românesc se află într-un punct critic, marcat de provocări structurale și oportunități de modernizare. Experții subliniază nevoia de investiții majore în rețele, integrarea energiei regenerabile și adoptarea tehnologiilor inovatoare. Cultura organizațională, educația de leadership și guvernanța corporativă sunt esențiale pentru accelerarea tranziției verzi și pentru securitatea energetică a țării.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Guvernanța ESG și Sinergia Public-Privat: Cheia Stabilității Energiei Regenerabile

Invitații celei de-a patra ediții a proiectului media realizat de Envisia, Profit.ro și Prima News au fost Alexandru Chiriță, CEO Electrica, Christian Leonte, CEO Waldevar Holding și Dr.Gabriela Hârțescu, decan și membru fondator Envisia. Moderator: Sebastian Zachmann.

Rolul Guvernanței Corporative în Asigurarea Stabilității Sectorului Energetic

România dispune de un mix energetic echilibrat, dar infrastructura și viteza decizională limitează capacitatea de adaptare.

Dr. Gabriela Hârțescu, Decan Envisia, atrage atenția că lipsa de coerență în guvernanța publică și absența soluțiilor de substituție duc la vulnerabilitate socială: „Problema este legată de faptul că, în momentul în care luăm decizii rapide de închidere a unor centrale de energie fosilă sau tradițională, decizia la nivelul guvernanței publice ar fi de găsire și de identificare a unor soluții de substituție. Această volatilitate a pieței impactează și din punct de vedere social, în principal păturile mai vulnerabile, corelată  și cu eficiența energetică scăzută a clădirilor vechi, care nu pot conserva energia.”

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Guvernanța ESG și Sinergia Public-Privat: Cheia Stabilității Energiei Regenerabile

Din perspectiva mediului privat, Christian Leonte subliniază că accesul la energie nu este o problemă majoră, ci mai degrabă armonizarea consumului cu producția în contextul unui sistem mai descentralizat: „România este avantajată de mixul energetic. Viitorul este hibridizare. Cu siguranță viitorul nu aparține uneia sau altei soluții, ci unei coordonări inteligente și unei abordări holistice.”

Pentru Alexandru Chiriță, CEO Electrica, problema-cheie este infrastructura: „Singura problemă pe care o avem este în rețele. Pentru Electrica, înseamnă aproximativ 1,5 miliarde de euro investiți în următorii 10 ani. Adevăratul necesar este cel puțin dublu. Trebuie să acționăm acum, ca să nu ajungem în situația în care avem capacități puse în funcție și deconectate.”

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - România și OCDE: De la aderare la aplicare – spre o guvernanță comună între stat, business și educație CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - România și OCDE: De la aderare la aplicare – spre o guvernanță comună între stat, business și educație

Deficitul de Competențe ESG pe Nivel de Board: Soluția Educației Specializate

Implementarea principiilor de guvernanță ESG în companiile energetice necesită leadership educat și conștient de impactul deciziilor.

„Este nevoie de schimbare de paradigmă. Consiliile de administrație trebuie să integreze sustenabilitatea în strategia pe termen lung. Tonul trebuie dat de la vârf – sustenabilitatea nu este un deziderat de raportare, ci o valoare centrală a companiei”, subliniază Dr.Gabriela Hârțescu.

Această transformare presupune formarea liderilor care pot gestiona complexitatea reglementărilor ESG și pot traduce sustenabilitatea în performanță măsurabilă.

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Statul acționar și economia privată: lecții reciproce pentru o guvernanță mai bună CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Statul acționar și economia privată: lecții reciproce pentru o guvernanță mai bună

Blocaje și Soluții: Optimizarea Colaborării Public-Privat

Investițiile și fondurile europene sunt vitale pentru modernizarea rețelelor, însă birocrația mare și reglementările existente  frânează ritmul.

„Fondurile europene sunt foarte importante, pentru că dau șansa să creștem investițiile independent de tariful de distribuție. În grupul Electrica sunt atrase peste 500 de milioane de euro, însă este nevoie de mai mult sprijin și de accelerarea procedurilor de achiziție”, explică Alexandru Chiriță.

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Guvernanța ESG și Sinergia Public-Privat: Cheia Stabilității Energiei Regenerabile

În completare, Christian Leonte atrage atenția asupra barierelor indirecte din piață: „Barierele investitorilor sunt legate de resurse și de rețele. Fără modernizarea infrastructurii, proiectele de regenerabile rămân doar intenții. O barieră importantă este legată de necesarul de resurse care trebuia locat în următoarea perioadă pentru a realiza proiectele de regenerabile, dar și de rețele care stau la baza conectărilor, pentru că altfel n-am avea decât niște parcuri fotovoltaice care sunt doar niște magneți de resurse financiare neutilizate”

Schimbarea de Paradigme: Stocarea, Hidrogenul Verde și Prosumatorii

România trebuie să îmbrățișeze tehnologii noi – de la stocarea energiei la hidrogenul verde și modelul de prosumator – pentru a-și stabiliza sistemul energetic.

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - De la conformitate la performanță publică: cum profesionalizarea consiliilor de administrație poate transforma companiile de stat CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - De la conformitate la performanță publică: cum profesionalizarea consiliilor de administrație poate transforma companiile de stat

Christian Leonte a oferit exemple concrete: „Ne uităm și la lucruri care sunt pentru moment exotice: sisteme fotovoltaice plutitoare, automatizare și control dinamic. Investim foarte mult în SCADA, în sistemele de automatizare, monitorizare și control dinamic al acestor capacități de generare .Toată această muncă de armonizare a rețelei face parte din politica noastră de eficientizare.”

Alexandru Chiriță a subliniat importanța adaptării liderilor la noile tehnologii: „Trebuie să fie neapărat vorba despre noi. Pentru că tot acest avans tehnologic va trebui preluat și pus în aplicare împreună… Generațiile noi care vin au crescut cu ele, sunt mult mai acomodați, le va fi mult mai ușor. Ei vor trebui doar să-și găsească drumul și vocația. Dar cred că și pentru unii și pentru ceilalți, în final, trebuie să fie dorința de a învăța.”

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - De la CEO la membru independent de board: Cum se transformă leadershipul în era guvernanței moderne CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - De la CEO la membru independent de board: Cum se transformă leadershipul în era guvernanței moderne

Dr.Gabriela Hârțescu completează perspectiva asupra competențelor hibride și a leadership-ului: „Liderii din energie trebuie să devină hibrizi – să înțeleagă tehnologia, finanțele și guvernanța ESG. Ei vor fi acei lideri care integrează niște competențe care până acum erau considerate competențe specifice unui anumit tip de expertiză într-o singură expertiză globală de leadership… Apar tot felul de tehnologii noi, apar tot felul de termeni noi, ele trebuie integrate și înțelese la nivel de board. Deci, un lider hibrid este acela capabil să ia o decizie care să fie în același timp viabilă din punct de vedere tehnic, fezabilă din punct de vedere financiar și sustenabilă din punct de vedere ESG (guvernanță, social și mediu). Educația este infrastructura invizibilă care va asigura această tranziție.”

Concluzii si Perspectivele experților

Finalul emisiunii Academia de Guvernanță a adus o concluzie comună: sustenabilitatea nu poate fi atinsă fără colaborare, educație și o viziune comună între mediul public și cel privat.

Christian Leonte, CEO Waldevar Energy, a subliniat importanța abordărilor interdisciplinare în leadershipul de azi: „Este foarte importantă transdisciplinaritatea în management, pentru că asigură în felul ăsta o integrare a echipelor. Lucrurile se pot face numai împreună, comunicarea este foarte importantă și cred că de aici ar trebui pornit.”

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Guvernanța ESG și Sinergia Public-Privat: Cheia Stabilității Energiei Regenerabile

El a accentuat că performanța în energie depinde tot mai mult de capacitatea liderilor de a conecta perspective diferite — tehnice, economice și sociale — într-o strategie comună.

Alexandru Chiriță, CEO Electrica, a oferit o perspectivă pragmatică, dar optimistă asupra schimbării: „Să privim viitorul cu optimism și să facem tot ce ne stă în putința nouă să fim mai buni. Dacă toți am începe schimbarea de la noi și să nu mai așteptăm de la alții să rezolve, lucrurile ar merge mult mai repede.”

Mesajul său a pus accentul pe responsabilitatea individuală și pe rolul fiecărui lider în accelerarea transformării energetice.

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Dincolo de PIB: De ce economia bunăstării poate deveni esențială pentru mediul de afaceri CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Dincolo de PIB: De ce economia bunăstării poate deveni esențială pentru mediul de afaceri

În completare, Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și membru fondator Envisia a subliniat rolul esențial al educației în pregătirea liderilor capabili să facă față provocărilor viitorului: „Educația va fi cea care ne va face deschiși la tot ce vine ca și provocări,  educația va reprezenta podul de legătură între sectorul privat și sectorul public… Investiția în educatie este o investiție care  va genera un bun  randament, cu impact la nivelul organizației și macroeconomic.”

Ea a arătat că educația de leadership și guvernanță este, de fapt, infrastructura invizibilă a oricărei economii sustenabile — locul unde se formează competențele și mentalitatea care transformă principiile în rezultate.

5 idei esențiale

1. România are un mix energetic solid, dar rețelele rămân vulnerabile.

Deși țara beneficiază de o combinație echilibrată între energie regenerabilă, nucleară și convențională, infrastructura de transport și distribuție este subdimensionată. Volatilitatea prețurilor și lipsa investițiilor în rețele limitează potențialul real al tranziției verzi.

2. Investițiile în infrastructură și inovație sunt urgente.

Până în 2030, România are nevoie de investiții de peste 15 miliarde de euro pentru modernizarea rețelelor energetice. Integrarea tehnologiilor digitale și a soluțiilor inovatoare – de la managementul datelor la automatizarea sistemelor – este crucială pentru eficiență și siguranță energetică.

3. Leadershipul hibrid și cultura organizațională fac diferența.

Tranziția către sustenabilitate nu este doar o chestiune tehnologică, ci și una de mentalitate. Companiile care reușesc să integreze obiectivele ESG în strategia lor de business, printr-un leadership adaptabil și o cultură bazată pe colaborare, vor fi cele care vor conduce schimbarea.

4. Fondurile europene pot accelera modernizarea sectorului.

Accesarea și utilizarea eficientă a fondurilor europene rămâne un catalizator major pentru proiectele de infrastructură și tranziție verde. Simplificarea reglementărilor și reducerea birocrației pot transforma aceste resurse în rezultate tangibile pentru economie și mediu.

5. Educația și colaborarea sunt cheia unei tranziții reușite.

Formarea liderilor capabili să înțeleagă complexitatea sectorului energetic și cooperarea dintre mediul public, privat și academic sunt esențiale pentru succesul pe termen lung. Educația de leadership și guvernanță devine un pilon al securității energetice și al competitivității României.

VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Guvernanța nu e opțională. Este cheia încrederii, performanței și stabilității economice CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - Guvernanța nu e opțională. Este cheia încrederii, performanței și stabilității economice

Academia de Guvernanță – dialog pentru o Românie performantă

Un proiect media realizat de Prima News, Profit.ro și Envisia, prima școală de business din România dedicată guvernanței și profesionalizării membrilor consiliilor de administrație.În fiecare vineri, ora 20:00, pe Prima News. Reluare marți, ora 22:00. Online pe Profit.ro.

Despre Envisia

Envisia este prima școală de business din România dedicată guvernanței corporative și profesionalizării membrilor consiliilor de administrație.
Prin programe acreditate internațional, masterclass-uri și proiecte media precum Academia de Guvernanță, Envisia contribuie la formarea liderilor care transformă principiile bunei guvernanțe în performanță și încredere. Află mai multe pe www.envisia.eu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0848 +0.0013+0.03 %
1 USD4.3684 -0.0105-0.24 %
1 GBP5.8295 -0.0049-0.08 %
1 CHF5.4867 -0.0125-0.23 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite