Constructorul italian de iahturi de lux Ferretti țintește o evaluare pe bursă de peste 1 miliard de euro

Constructorul italian de iahturi de lux Ferretti țintește o evaluare pe bursă de peste 1 miliard de euro
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 1 oct 2019

Constructorul italian de iahturi de lux Ferretti se va lista pe bursa din Milano, operațiune în urma căreia estimează o evaluare de până la 1,08 miliarde de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania a stabilit un preț indicativ pe acțiune în intervalul 2,50 – 3,70 euro, corespunzător unei valori de piață după majorarea de capital între 727 milioane și 1,076 miliarde de euro, potrivit unui anunț preluat de Bloomberg.

Ferretti vrea să vândă un pachet de acțiuni noi și existente echivalent cu o participație de 30% din capitalul social post-majorare. Compania este controlată grupul chinez SHIG–Weichai Group, cu o participație de 75%.

Schimbare de strategie: VW Group își propune ca Skoda să atace mai direct Dacia, iar SEAT să se poziționeze upmarket CITEȘTE ȘI Schimbare de strategie: VW Group își propune ca Skoda să atace mai direct Dacia, iar SEAT să se poziționeze upmarket

Piero Ferrari, fiul fondatorului producătorului de mașini sport Ferrari, deține un pachet de 13,2% din acțiuni.

Ferretti operează șase șantiere în Italia și vinde iahturi clienților din peste 70 de țări. Printre mărcile companiei se numără Ferretti Yachts, Itama, Wally și Riva, ultima fiind poate și cea mai cunoscută, grație unor proprietari celebri, printre care Elizabeth Taylor, Brigitte Bardot, Sean Connery și George Clooney.

În 2018, compania a raportat venituri de 609 milioane de euro și un profit operațional de 53 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ferretti
listare
oferta publica initiala
bursa milano
evaluare
iahturi de lux
piero ferrari