În plin haos pe aeroporturi, cel mai bogat german și-a majorat pachetul de acțiuni la Lufthansa, depășind guvernul și devenind cel mai mare acționar

În plin haos pe aeroporturi, cel mai bogat german și-a majorat pachetul de acțiuni la Lufthansa, depășind guvernul și devenind cel mai mare acționar
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 iul 2022

Klaus-Michael Kuehne, cel mai bogat german, și-a majorat pachetul de acțiuni la Lufthansa, la 15,01%, de la 10,01%, depășind guvernul german și devenind cel mai mare acționar al transportatorului aerian, conform Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr, și-a cerut scuze recent clienților și angajaților pentru haosul din domeniul călătoriilor, provocat de lipsa de forță de muncă.

Companiile aeriene și operatorii de aeroporturi din Europa se confruntă cu lipsa de personal care să gestioneze fluxurile de pasageri, după ce în perioada verii s-a majorat cererea pentru călătorii aeriene, în urma ridicării majorității restricțiilor. Tot mai mulți angajați amenință cu mișcări de protest.

ULTIMA ORĂ Statele membre UE aprobă finalul motoarelor termice din 2035 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Statele membre UE aprobă finalul motoarelor termice din 2035

Pe plan global, operatorii aerieni au concediat o parte din angajați și au redus alte costuri în timpul pandemiei, când cele mai multe zboruri erau oprite, iar când cererea a revenit s-au confruntat cu dificultăți.

"Cu siguranță am făcut greșeli în timp ce am salvat compania și peste 100.000 de locuri de muncă în ultimii doi ani" se arată într-o scrisoare adresată de Spohr angajaților și consultată de Reuters.

"Am mers prea departe cu reducerea costurilor în diverse departamente, sub presiunea pierderilor din pandemie, de peste zece miliarde de euro? Cu siguranță, și asta", a adăugat directorul general al Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană.

Acesta a explicat că operatorul aerian face noi angajări, inclusiv mii de angajați în Europa, dar aceste eforturi își vor arăta roadele doar în iarnă.

Luni, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a anunțat că Germania vrea să aducă cât mai curând posibil lucrători străini, pentru a ajuta operatorii de aeroporturi confruntați cu un deficit masiv de angajați, în timpul sezonului de vară aglomerat.

Angajații temporari, care vor beneficia de cazare și salariu standard, vor trebui să îndeplinească aceleași verificări de securitate și fiabilitate ca restul angajaților, de exemplu cei care sunt responsabili de bagaje, pregătirea putând dura două săptămâni, a informat oficialul.

Conform datelor Asociației aeroporturilor ADV, aproximativ unul din cinci locuri de muncă în domeniul verificărilor, securității și manipulării aeronavei nu sunt ocupate.

În următoarele zile, operatorii de aeroporturi ar urma să anunțe numărul exact al angajaților de care au nevoie, dar șeful Asociației ABL se așteaptă ca în următoarele trei luni să fie aduși 1.000 - 2.000 de angajați, cel mai probabil începând din august. 

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa
calatorii