Livrările de telefoane iPhone în China continuă prăbușirea

Livrările de telefoane iPhone în China continuă prăbușirea
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mar 2024

Livrările de telefoane iPhone în China au scăzut cu 33% în luna februarie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, arată datele oficiale, ceea ce înseamnă o continuare a tendinței de scădere a cererii pentru principalul produs al grupului american Apple pe cea mai importantă piață externă a sa, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform acestor date, mărcile străine au livrat luna trecută doar aproximativ 2,4 milioane de smartphones în China, o situație care a fost influențată de faptul că în acest an Anul Nou lunar a fost sărbătorit în luna februarie. Apple este responsabil pentru majoritatea acestor livrări, fiind singurul jucător străin cu o cotă de piață semnificativă în China, scrie Agerpres.

VIDEO Constructorii turci pregătesc un nou tronson de autostradă în România CITEȘTE ȘI VIDEO Constructorii turci pregătesc un nou tronson de autostradă în România

Luna februarie este a doua lună consecutivă de scădere a livrărilor de telefoane iPhone în China. În ianuarie grupul american a livrat aproximativ 5,5 milioane de smartphone-uri în China, cu aproximativ 39% mai puțin decât în luna ianuarie a anului trecut, potrivit cifrelor furnizate de China Academy of Information and Communications Technology.

Apple constată cum cel mai bine vândut produs al său are probleme pe cea mai mare piață de smartphone-uri din lume, începând din luna septembrie a anului trecut când a fost lansat cel mai nou model de iPhone. Revenirea grupului chinez Huawei Technologies Co. ca un rival serios pe piața telefoanelor premium a furat o parte din cota de piață a Apple iar încetinirea vânzărilor de iPhone a determinat grupul american să recurgă la reduceri de prețuri în luna ianuarie.

"Canalele de distribuție ale Apple din China digeră încă livrările din ultimul trimestru din 2023, ceea ce ar putea explica scăderea din ultimele luni. Însă este un semnal al unui trend de încetinire pentru Apple în lunile următoare în China, mai ales având în vedere că rivalii chinezi vin cu mesaje foarte agresive privind smartphone-uri cu AI", a declarat Nicole Peng, analist la Canalys.

Și piața totală de smartphone-uri din China s-a contractat cu aproape o treime în luna februarie, ceea ce ilustrează o reticență mai amplă a consumatorilor pentru a cheltui pentru articole care nu sunt de necesitate. Analiștii mizează în continuare pe o creștere a pieței chineze de smartphone-uri pe parcursul acestui an, dar se așteaptă ca vânzările de iPhone să continue să se deterioreze.

viewscnt
Afla mai multe despre
iphone
china