Lumea va plăti pentru a închide capacități regenerabile dacă nu investește în rețele

Lumea va plăti pentru a închide capacități regenerabile dacă nu investește în rețele
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 sep 2024

La finele acestui deceniu lumea va ajunge într-o situație în care va trebui să plătească pentru a închide mari capacități de producție a energiei regenerabile, în contrasens cu eforturile de eliminare mai rapidă a combustibililor fosili, dacă țările nu își îmbunătățesc rețelele de transport, pentru a integra mai bine energia produsă în parcurile fotovoltaice și eoliene, transmite Bloomberg.

Problemele cu rețelele de transport vor aduce lumea în situația în care ar putea pierde aproximativ 2.000 de Terawați-oră (TWh) de energie eoliană și fotovoltaică, potrivit unui raport al Agenției Internaționale a Energiei (IEA), care a analizat modul în care țările fac față creșterii ponderii regenerabilelor în mixul lor energetic. O cantitate de 2.000 de TWh este echivalentul producției de electricitate a Chinei și SUA, primii doi producători mondiali, în 2023, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Prețurile la electricitate în sudul Europei sunt de până la cinci ori mai ridicate decât cele din țările scandinave CITEȘTE ȘI Prețurile la electricitate în sudul Europei sunt de până la cinci ori mai ridicate decât cele din țările scandinave
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

O mare parte din această producție de energie regenerabilă care va fi pierdută va fi rezultatul așa-numitei "curtailment", o situație în care operatorii închid capacitățile regenerabile de teamă să nu supraîncărce rețeaua.

Dacă energia regenerabilă nu va putea fi integrată în mod eficient în rețeaua energetică mondială asta ar însemna o reducere cu 20% mai mică a emisiilor de CO2 în sectorul energetic, dacă combustibilii fosili vor fi folosiți pentru a acoperi decalajul dintre cerere și ofertă, a estimat IEA.

"În ultimii ani, lumea a făcut progrese remarcabile cu capacitățile eoliene și fotovoltaice, pe măsură ce țările au încercat să își consolideze securitatea energetică și să reducă emisiile. Dar nu vor culege pe deplin roadele fără eforturi mai mari pentru a susține integrarea acestor tehnologii în sistemele energetice", a declarat Keisuke Sadamori, director pentru piețe energetice la IEA.

Raportul scoate la lumină provocările create de tranziția lumii de la combustibili fosili la surse regenerabile. În timp ce termocentrale pe gaze și cărbune pot fi construit oriunde, capacitățile regenerabile sunt amplasate în locuri care beneficiază din plin de soare și vânt, deseori departe de zonele populate. Asta înseamnă resurse suplimentare pentru a transporta energia electrică până la rețea și a gestiona echilibrul dintre ofertă și cerere.

De asemenea, rețelele energetice au nevoie de mai multe investiții pentru extindere. Noile capacități regenerabile care vor fi construite în următorii ani ar putea ajunge în situația în care vor trebui să aștepte pentru a fi aprobate de operatorii de rețea, care vor fi în situația în care nu vor putea face față ofertei crescute.

Agenția Internațională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenția a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
fotovoltaice
eoliene
stocare