Șeful Rheinmetall profită de creșterile la bursă pentru a vinde o parte din acțiuni

Șeful Rheinmetall profită de creșterile la bursă pentru a vinde o parte din acțiuni
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mar 2024

Directorul general de la Rheinmetall, Armin Papperger, a decis că a venit momentul să profite de un avans de aproape 1.200% al titlurilor producătorului german de armament, pentru a vinde o parte din acțiunile pe care le deține, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Într-un comunicat de presă publicat marți seara, Rheinmetall a dezvăluit că Armin Papperger a vândut acțiuni în valoare de cinci milioane de euro în data de 19 martie, când titlurile companiei au încheiat ședința la valoarea record de 487,80 de euro. Potrivit comunicatului, Papperger a vândut acțiunile la un preț de 474,06 euro per titlu, arată Agerpres.

Un italian, primul angajat străin de la Compania de Transport Public din Iași CITEȘTE ȘI Un italian, primul angajat străin de la Compania de Transport Public din Iași

Papperger, care a achiziționat 165.000 de acțiuni Rheinmetall de la numirea sa în boardul executiv al companiei în luna ianuarie 2012, a vândut acțiunile în cadrul unui „plasament privat”, a precizat un purtătorul de cuvânt al companiei.

Rheinmetall este unul dintre principalii producători europeni de armament care profită de eforturile continentului de a-și crește cheltuielile cu apărarea, după mai mulți ani în care aceste cheltuieli au fost neglijate, în contextul amenințărilor crescute venite din Rusia și al semnelor de întrebare cu privire la angajamentul SUA față de NATO.

Cu sediul la Dusseldorf, vestul Germaniei, Rheinmetall produce printre altele tunul pentru tancurile Leopard 2, utilizate de mai multe armate din Europa și care a fost livrat și Ucrainei, precum și Panzerhaubitze 2000, un obuzier care este deja folosit de armata ucraineană.

Creșterea cheltuielilor cu apărarea a ajutat Rheinmetall să afișeze rezultate record pentru anul trecut, astfel că în luna martie 2023 acțiunile Rheinmetall au fost incluse în indicele bursier DAX, care regrupează cele mai importante 40 de acțiuni cotate la Bursa de valori de la Frankfurt. De la invadarea Ucrainei de către Rusia și până în prezent, valoarea de piață a Rheinmetall, un producător de tancuri, muniție și alte echipamente militare, s-a triplat.

viewscnt
Afla mai multe despre
rheinmetall
actiuni