

Muzeul Băncii Naționale a României se află chiar în inima Bucureșriului, pe una dintre cele mai elegante și încărcate de istorie artere ale orașului.
Specialiștii avertizează că unele alimente sunt mai predispuse decât altele la contaminarea cu bacterii periculoase precum Listeria, Salmonella și E. coli.
Baia devine spațiu de wellness personal, orientat spre experiențe multisenzoriale. Materialele prețioase, lumina integrată, tehnologia discretă și designul cu influență organică – expuse la Salone del Mobile 2026 – sunt tendințe care modelează din ce în ce mai puternic aspectul băilor.
Sunt destule persoane care aleg să consume produse alimentare și după data înscrisă pe ambalaj, considerând că termenul de valabilitate este doar orientativ.
Statul Texas a dat în judecată pentru acuzații că ar fi colectat datele copiilor și adulților fără consimțământul lor și că ar fi folosit un design „care creează dependența” pentru a-i ține cât mai mult timp conectați pe platformă.
Lipsa regulilor și a disciplinei poate duce, în timp, chiar la agresivitate.
Cu puțină muncă și imaginație, paleții din lemn pot fi transformați în piese de mobilier interesante, potrivite atât pentru interior, cât și pentru exterior.
Capitala României numără nu mai puțin de 5.340 de străzi, care însumează o lungime totală de aproximativ 1.820 de kilometri și acoperă o suprafață de aproape 20.000 de metri pătrați.
Una dintre cele mai mari probleme ale locuitorilor Capitalei este traficul rutier.
Bolurile, pătuțurile, jucăriile sau zgărzile se murdăresc mai repede decât pare și pot aduna bacterii, resturi de mâncare și praf.
Pentru un ambient plăcut, designul interior nu se limitează doar la amenajarea interioară prin poziționarea unor piese de mobilier.
Mișcarea nu doar că îți îmbunătățește starea de spirit, dar are efecte directe asupra creierului, hormonilor și sănătății generale.
Deseori, câinele ignoră complet unii oameni, dar latră imediat la alții. Uneori pare selectiv. Alteori pare că „simte ceva”. Și, de cele mai multe ori, exact asta cred oamenii: că animalul detectează intenții rele.
Vvacanțele care seamănă cu experiențe din jocuri de pe computer sau consolă sunt un trend în creștere.
Dacă aruncăm o privire realistă asupra obiceiurilor alimentare, media zilnică de zahăr adăugat consumată de un adult ajunge la aproximativ 17 lingurițe - mult peste cât ar recomanda specialiștii.
Designul de astăzi transformă casele într-un cadru scenografic, teatral, care caută să ne asigure confort atât fizic, cât și emoțional, prin piese care reinventează tradiția și materialele naturale. Iar asta se întâmplă în mod sustenabil și cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație.
Cercetările recente arată că alegerile zilnice au un impact real asupra longevității câinilor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro