GROWTH FORUM - Discursul integral al Guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu

GROWTH FORUM - Discursul integral al Guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu
scris 17 mar 2016

Discursul Guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, în deschiderea Growth Forum, un eveniment organizat de Profit.ro și găzduit de Banca Națională a României.

Domnule Prim-Ministru al României,
Excelența Voastră Domnule Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii,

Excelența Voastră Domnule Ambasador al Germaniei,
Doamnelor și Domnilor Miniștri,
Stimați Invitați,
Doamnelor și Domnilor,

Sunt onorat să deschid această conferință organizată de Profit.ro și găzduită de Banca Națională a României, având ca temă Strategia de dezvoltare a României, regionalizare și convergența la euro.

Din punctul de vedere al Băncii Naționale tematica abordată astăzi prezintă un real interes. Prin combinarea celor trei noțiuni – strategie de dezvoltare, dezvoltare regională, convergență nominală și reală – se trece în mod categoric de la o viziune simplistă a adoptării monedei comune, confundată deseori cu o simplă  schimbare tehnică de bancnote de care ar trebui să se ocupe exclusiv Banca Națională, la complexitatea întregului proces de aderare la zona euro, care nu poate fi finalizat decât atunci când nu numai economia, ci și întreaga societate românească va fi bine pregătită pentru integrarea monetară.

Privită prin această perspectivă convergența la zona euro bazată pe o strategie de dezvoltare sustenabilă și echilibrată regional a țării poate să fie un proces benefic, un adevărat catalizator al reformelor structurale menite să crească productivitatea și competitivitatea economiei românești, dar și o ancoră care să limiteze derapajele macroeconomice. 

Suntem astăzi într-un moment crucial: prima condiție pentru a merge înainte, pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă și o convergență cu țările din zona euro, este să nu facem pași înapoi. Să nu punem în pericol realizările economice de până acum, deviind de la procesul de consolidare fiscală și stabilitate financiară și macroeconomică, tocmai  acum când înregistrăm una dintre cele mai ridicate rate de creștere economică din Europa. Să nu punem sub semnul întrebării principiile economiei de piață tocmai prin inițiative legislative contrare acestora.

Aceasta este  realitatea: dacă nu suntem atenți putem nu doar să stagnăm economic și să întârziem în procesul de convergență, dar chiar să rătăcim drumul. Înainte de a căuta convergența, trebuie să evităm divergența. Suntem datori urmașilor noștri să  lăsăm o țară care se uită înapoi doar pentru a evita greșelile trecutului, nu pentru a se întoarce acolo; suntem datori să consolidăm o țară care merge înainte pe drumul european și euro-atlantic.

După criza financiară globală, România și-a echilibrat finanțele publice, reducând deficitul bugetar de la 9% din PIB in 2009 la circa 1% din PIB în 2014; rezervele internaționale ale țării au crescut în aceeași perioadă cu 6 miliarde euro deși a fost returnat împrumutul de la FMI; deficitul contului curent s-a ajustat de la 13% din PIB în 2007 și circa 4-5% din PIB în 2009-2012 la sub 1% din PIB în ultimii trei ani; iar costul finanțării datoriei publice a ajuns la minime istorice. Rata inflației este și ea la cel mai scăzut nivel din istoria recentă, înregistrând temporar chiar valori negative ca urmare a unor măsuri de stimulare fiscală; nu vorbim însă despre deflație, pentru că avem o creștere puternică a consumului intern, care reprezintă motorul de creștere economică în prezent. Avem de altfel cel mai mare nivel al PIB din istorie. Îndeplinim toate condițiile de convergență nominală la zona euro și majoritatea indicatorilor din tabloul de bord privind echilibrele macroeconomice al Comisiei Europene.

Cu toate acestea, și deși am avut o creștere substanțială a salariului minim, situația macroeconomică bună nu se reflectă întocmai și la nivelul populației și firmelor. Mulți oameni și multe firme mici și mijlocii o duc în continuare greu. Mai mult, deși ne dorim să fim o economie bazată pe investiții și chiar pe cunoaștere, ne lipsesc încă unele elemente fundamentale ale economiilor bazate pe factori de producție. Nu avem o autostradă care să treacă munții, nu avem nici măcar o centură completă a Capitalei; aproape jumătate dintre localitățile țării nu au canalizare și apă curentă; chiar unele municipii nu sunt conectate la rețeaua de gaze; peste 60% dintre gospodăriile rurale nu au baie în locuință; un sfert dintre gospodării nu au un frigider. Numărul de salariați este încă mai mic decât era înainte de criză – și nici atunci nu era suficient pentru a susține bugetul de pensii.

PIB-ul potențial ar României ar fi semnificativ mai mare dacă am avea o infrastructură de transport mai dezvoltată, dacă mai puțin copii ar abandona școala, dacă am ști să atragem mai multe fonduri europene, și evident dacă o economia ar putea asigura locuri de muncă astfel încât măcar o parte dintre românii plecați în străinătate s-ar întoarce să muncească în țară. Toate acestea cer investiții publice mai mari și cheltuirea cu chibzuință a banului public și un model de dezvoltare bazat în mai mică măsură pe stimularea consumului.

Când încă mai sunt multe de făcut pentru ca îmbunătățirea situației macroeconomice să se simtă și în creșterea nivelului de trai și a calității vieții, ne confruntăm însă cu riscul de a pierde unele dintre aceste progrese obținute cu greu. Creșterea deficitului bugetar în 2016, și mai ales perspectiva unui deficit bugetar de aproape 4% din PIB în 2017, ceea ce va duce la reintrarea datoriei publice pe o traiectorie ascendentă, ne arată că nu am învățat încă principiul potrivit căruia în perioade de creștere economică susținută trebuie să și economisim; când avem mai mult nu trebuie să cheltuim și mai mult, ci să plătim din datoriile acumulate și să facem rezerve pentru vremuri mai grele.

O situație similară avem în domeniul legislativ. Țara are nevoie de stabilitate legislativă, de legi clare. Dar există inițiative legislative care nu merg ȋn această direcție. Un exemplu este legea privind darea în plată care are ca principal obiectiv protejarea celor defavorizați. Textul aprobat nu sprijină ȋnsă obiectivul pronunțat.  De aceea susținem în totalitate opinia Guvernului – potrivit căreia legea în forma finală  trebuie să aibă un pronunțat caracter social (prin criterii bine definite) și să nu includă Programul Prima Casă.

Forma finală a legii trebuie să aibă ȋn vedere prevederile Codului Civil. Contractul este legea părților semnatare și numai acestea pot, prin bună înțelegere, să decidă modificarea acestuia. Încheierea și derularea contractelor trebuie să fie guvernate de principiul consensualismului, care reprezintă o aplicare a principiului libertății actelor juridice civile (principiul autonomiei de voință). În legislația actuală, principiul consensualismului este consacrat expres, cu caracter general, în art.1178 Cod civil potrivit căruia „contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă”.

În ipoteza în care, pe parcursul derulării contractului, situația uneia dintre părți se modifică substanțial, aceasta, în mod natural, inițiază renegocierea contractului, prin bună-înțelegere, nu impus, pentru că ambele părți au ca  interes comun buna funcționare a contractului pe toată perioada derulării acestuia.

Codul Civil este actul normativ de bază atunci când ne referim la raporturi juridice civile. Prevederi esențiale ale Codului civil, ale căror principii se regăsesc în legislații de-a lungul și de-a latul lumii civilizate, și care și-au confirmat eficacitatea socială prin secole de aplicare, sunt cele de la:
•  art.1271 – Impreviziunea, care stipulează că instanța de judecată poate să dispună adaptarea sau încetarea contractului, pentru a împărți în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, numai în cazul în care debitorul face dovada că a încercat negocierea modificării contractului în mod rezonabil și echitabil.
• 1492 – “Darea în plată”prin acordul părților: „debitorul nu se poate libera executând o altă prestație decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestației oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta”.
• art. 2324 alin.1 din Codul Civil, gajul general al debitorului: "cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor săi."

Banca Națională a României vine sa răspundă cererii Președintelui de reexaminare a legii Darea ȋn plată, arătând că aceste principii sunt cele pe baza cărora se poate construi și o intervenție rezonabilă și echilibrată în favoarea celor grav afectați de criză. Punctul nostru de vedere (exprimat în cele peste 20 pagini depuse la Parlament) corespunde celui pe care îl regăsim în intervențiile autorităților competente din țară și din afara țării care s-au pronunțat: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Comisia Europeană (in Raportul de țară), Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional. Mi se pare o enumerare semnificativă...

BNR continuă să susțină și să recomande evitarea demarării de către băncile comerciale a procedurilor de executare silită a consumatorilor de produse financiare ale căror obligații au devenit prea împovărătoare din cauza unor schimbări neașteptate, survenite după momentul încheierii contractelor de credit, prin inițierea unor negocieri menite să conducă la identificarea unor soluții echilibrate. Pornim în acest demers de la viziunea Directivei 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale, pe care România este în curs de a o transpune, și care presupune în sinteză o umanizare a creditării, prin asigurarea unui caracter sustenabil și inclusiv, prin refacerea încrederii consumatorilor în sistemul financiar, prin creșterea gradului de educație financiară a consumatorilor în ceea ce privește practicile responsabile de gestionare a datoriilor.
Pentru creditele ȋn derulare (stocul de credite), acest proces trebuie să fie derulat ca urmare a unei evaluări efectuate pe baza unor criterii obiective care să îl justifice. Finalitatea trebuie să fie împărțirea între bănci și clienți a poverii suplimentare apărute ca efect al crizei, care a determinat producerea simultană, în mod excepțional, a materializării riscului valutar (în special în cazul creditelor CHF), a materializării riscului de colateral, a reducerii veniturilor debitorului.
Referindu-ne strict la darea în plată, trebuie avuți în vedere consumatorii care:
 au încheiat un contract de credit, garantat cu ipotecă asupra unui bun imobil cu destinație de locuință, a cărui valoare, la momentul acordării, nu depășea un prag rezonabil;
 dețin o singură locuință, ipotecată în favoarea băncii, care reprezintă domiciliul acestora;
 au o situație financiară depreciată semnificativ față de momentul încheierii contractului, măsurată printr-o rată a serviciului datoriei împovărătoare raportat la venituri;
 au încercat să negocieze cu băncile, cu bună credință și nu au reușit să ajungă la un rezultat.
Pentru a trece de la constrângerea morală a băncilor comerciale la instrumente mai puternice, legea poate să prevadă, în conformitate cu Codul Civil și Legile bancare, reglementări prin care băncile să fie obligate să construiască parteneriatul de bună credință cu debitorii despre care am vorbit. Aceste măsuri ar cuprinde cel puțin următoarele obligații pentru bănci:
• de a elabora planuri de negociere transparente, etapizate, în care luarea in considerare a executării silite să fie opțiunea de ultim resort;
• de a raporta Bancii Nationale planurile de negociere si stadiul derulării negocierilor cu clienții;
Se poate avea ȋn vedere și ideea de refacere a ȋncrederii intre debitori si creditori, inclusiv prin propunerea băncilor ca aceste planuri și criterii de negociere să fie însușite de industria bancară în mod voluntar prin intermediul unui cod de conduită.
Pentru viitor (creditele viitoare), principalul obiectiv trebuie să fie acordarea unei șanse reale ca și generațiile ce vin sa poată accesa credite ipotecare.

În acest scop, două sunt măsurile care trebuie asumate de care decidenți:
• Menținerea programului Prima Casă, prin eliminarea sa din sfera de cuprindere a dării în plată. Din punct de vedere al stocului de credite, gradul de neperformanță este practic nul și nu justifică măsuri excepționale, cu atât mai mult cu cât programul a fost lansat după criză iar beneficiarii săi nu au probleme precum cele identificate anterior. Din punct de vedere al viitorului, programul nu poate funcționa decât in baza irevocabilității garanției statului, și tocmai aceasta este înlăturată prin legea dării in plată.
• Pentru creditarea ipotecară generală, introducerea a două variante între care clientul să poată opta – cu dare în plată, dar cu avans mai mare, potrivit legii, sau fără dare în plată, cu avans mai redus.

Aș mai spune că legea dării în plată trebuie pusă în concordanță cu toată legislația bancară, inclusiv cu legea obligațiunilor ipotecare (covered bonds) aprobată de Parlament în decembrie 2015. În forma sa actuală, darea în plată face din legea obligațiunilor ipotecare nu doar o lege fără viitor, ci o lege fără sens – și este păcat, pentru că obligațiunile ipotecare (obligațiuni garantate cu credite ipotecare) reprezintă un instrument de dezvoltare a pieței financiare din România.

În încheiere, mizăm în această conferință pe dezbateri de calitate, cu o abordare complexă, prin care să depășim deficitul de analiză economică prezent uneori în dezbaterea publică.

Doresc succes lucrărilor conferinței.

viewscnt
Afla mai multe despre
mugur isarescu
growth forum