Michael Barr, vicepreședintele pentru supraveghere bancară al Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, a anunțat că va demisiona din funcție începând cu 28 februarie, deschizând calea pentru ca președintele ales, Donald Trump, să numească un succesor. Barr va rămâne însă membru al Consiliului guvernatorilor Fed până la încheierea mandatului său, în 2026, transmite CNBC.
Un judecător din New York nu va amâna sentința de vineri a președintelui ales Donald Trump în cazul infracțiunii sale de ”hush money”. Judecătorul Juan Merchan a declarat că sentința va continua deoarece argumentele lui Trump împotriva acesteia „sunt, în cea mai mare parte, o repetare a argumentelor pe care le-a invocat de numeroase ori în trecut”, relatează BBC.
Gigantul petrolier de stat al Kazahstanului, KazMunayGas, proprietarul Rompetrol din România, a depus o ofertă de preluare a rafinăriei din Bulgaria a rușilor de la Lukoil, scrie Bloomberg, citând două surse aflate la curent cu negocierile.
Două cabluri de telecomunicații între Finlanda și Estonia, rupte de Crăciun la Marea Baltică de un petrolier, Eagle S, suspectat că face parte din ”flota fantomă” a Rusiei, într-o presupusă sabotare a mai multor cabluri submarine, au fost reparate, anunță operatorul Elisa, relatează AFP.
Un cutremur cu magnitudinea 7,1 a lovit poalele nordice ale Himalayei, în apropierea unuia dintre cele mai sfinte orașe din Tibet, avariind clădirile din jurul Shigatse și făcând oamenii să alerge pe străzi în Nepal și India.
Mai multe localități basarabene din așa-numita ″zonă de securitate″, instituită în 1992 după războiul din Transnistria, care sunt racordate în prezent la rețelele de alimentare cu energie electrică și gaze naturale din regiunea separatistă, aflată într-o gravă criză energetică, vor fi conectate de urgență la cele ale Republicii Moldova, au decis autoritățile de la Chișinău.
România cumpără de la o companie israeliană un sistem de luptă anti-drone, de 60 de milioane de dolari.
Premierul Canadei, Justin Trudeau, a anunțat că a luat decizia de a demisiona de la șefia guvernului și a Partidului Liberal, după ce s-a consultat cu familia. El va rămâne în funcție până la alegerea unui nou lider, ceea ce înseamnă că el își va reprezenta în continuare țara la învestirea lui Donald Trump din 20 ianuarie.
Anul 2024 rămâne unul memorabil pentru România din multe puncte de vedere. Departe de discuțiile politice aprinse, România a progresat în diferite domenii, fiind prezentate acum 10 realizări.
Consumatorii britanici au început anul 2024 cu un val masiv de retururi, potrivit unui raport al companiei de livrări Parcelhero. Datele arată că, pe 2 ianuarie, articole în valoare de 1,51 miliarde de lire sterline, inclusiv haine, electronice și jucării, au fost returnate retailerilor – o creștere de 6,8% față de aceeași zi a anului trecut, relatează Fashion United.