

Multe dintre creditele care ajung să aibă probleme au fost contractate aproape de gradul maxim de îndatorare, spune Adina Călin, director de servicii bancare la CEC Bank, la Maratonul de Educație Financiară, organizat de Profit.ro TV.
ING Bank transmite un nou mesaj clienților, anunțând că, între 10 și 25 aprilie, dublează fiecare sumă donată prin Home’Bank.
Educația financiară trebuie începută la vârste fragede, astfel încât copiii să-și însușească și dezvolte, prin joc și metode interactive și atractive, informațiile și abilitățile care să îi ajute ulterior, în viața de adult, în gestionarea corectă a bugetelor personale sau chiar începerea unui business, a declarat, la Maratonul de Educație Financiară, organizat de Profit.ro TV, Virginia Oțel, Director Comunicare Corporativă Garanti BBVA.
Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) și facultative (Pilonul III) vor putea aloca până la 10%, respectiv 15% din active în fonduri mutuale deschise, de la 5% în prezent, conform schimbărilor anunțate anterior de Profit.ro și aprobate acum de Guvern.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat miercuri un curs de referință de 4,9775 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9774 lei înregistrat marți.
Asigurătorii trebuie să continue campaniile de informare în rândul populației, să explice clar și coerent modul de funcționare al polițelor, spune Alexandru Ciuncan, președinte și director general al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), la Maratonul de Educație Financiară organizat de Profit.ro TV.
Împrumuturile de la populație pot ajunge anul acesta la un nivel mult mai ridicat decât a fost planificat inițial, prin strategia de împrumuturi pentru 2025, având în vedere începutul de an în forță, cu sume record împrumutate de populație statului, a anunțat Ștefan Nanu, directorul general al Trezoreriei Statului, la Maratonul de Educație Financiară organizat de Profit.ro. TV.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0753 | +0.0034 | +0.07 % |
1 USD | 4.3117 | -0.0021 | -0.05 % |
1 GBP | 5.8203 | -0.0048 | -0.08 % |
1 CHF | 5.4267 | +0.0010 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro