

Principala rută de export petrol a Kazahstanului, terminalul din portul rusesc Novorosisk, al Caspic Pipeline Consortium, de unde importă și rafinăriile din România, a revenit duminică la capacitatea maximă de încărcare, după finalizarea lucrărilor de mentenanță la unul dintre cele trei puncte de acostare și încărcarea unui petrolier cu țiței.
Lucrările au fost reluate la tronsonul Chiribiș-Suplacu de Barcău, derulate de compania Erbașu pe Autostrada Transilvania.
Compania românească de inginerie Enevo Group, contractor general specializat în construcția și modernizarea stațiilor electrice, centralelor regenerabile și a sistemelor de automatizare a proceselor industriale, marchează începutul anului 2026 prin demararea proiectului fotovoltaic Ogrezeni 761 MWp / 534 MWac, unul dintre cele mai mari proiecte hibride de energie regenerabilă din Europa.
Societate cu multiple servicii în domeniul agriculturii, Chromosome Dynamics a finalizat și pus în funcțiune o nouă unitate de producție și ambalare, care completează fabrica existentă.
Franklin Templeton solicită un nou mandat de patru ani în calitate de administrator unic și administrator de fond de investiții alternative al Fondului Proprietatea și propune un comision de cel mult 1,65% pe capitalizare și 2% pentru dividende sau răscumpărări.
Listat în anul 2008 la BVB, grupul TeraPlast face modificări la nivelul mărcii, parte a procesului de poziținare strategică.
După doar un an de la lansarea în fabricația de serie, uzina de la Mioveni a produs modelul Bigster cu numărul 100.000.
Rompetrol, în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, a finalizat instalarea de defibrilatoare semiautomate în 80 de stații de distribuție carburanți din țară, precum și în 11 spații publice din județele Constanța și Prahova.
Brandul spaniol La Antigua Lavandera, furnizor de produse de curățenie, intră în 2026 cu un plan de diversificare pe piața din România.
evomag a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 54 de milioane de euro, în creștere cu 12% față de 2024, într-un context de piață caracterizat de presiune pe marje, competiție intensă și o dinamică tot mai accentuată a vânzărilor prin marketplace-uri.
Dezvoltatorul imobiliar Cordia, deținut de antreprenorii Péter și Gábor Futó (tată și fiu), aflați în topul celor mai bogați unguri, achiziționează un teren de 8.179 mp în București și începe construcția Centropolitan, un nou proiect rezidențial.
Liderul pieței de tranport și logistică din România, Aquila, își îmbunătățește trasabilitatea produselor livrate printr-o soluție tehnologică.
Filiala EnergoNuclear a companiei de stat Nuclearelectrica, care dezvoltă proiectul construirii unităților 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, așteaptă avizul tehnic de racordare (ATR) la sistemul energetic național a viitoarelor noi reactoare.
Peter Krivc este Director executiv al Axor, investitor activ pe piețele din Europa Centrală și de Est. Axor este cel mai mare acționar privat al Fondului Proprietatea și s-a implicat direct, alături de investitorii români de retail, în schimbările de guvernanță recente ale fondului.
Compania spaniolă STE Engipharm, specializată în servicii de inginerie și instalații pentru industria farmaceutică în special pentru clienți din America Latină și Africa de Nord, a deschis o sucursală în România, prima din Europa în afara pieței de origine, arată date analizate de Profit.ro.
Prețurile țițeiul CPC, procesat și de rafinăriile românești, exportat prin portul rusesc Novorosisk au scăzut brusc săptămâna trecută, ca urmare a atacurilor cu drone din Marea Neagră și a întârzierii livrărilor ca urmare a vremii nefavorabile. Cu toate acestea, nu s-au găsit cumpărători, relevă datele Profit.ro.
Zoomies AI, o aplicație bazată pe inteligență artificială pentru proprietarii de câini, își propune să ajute la înțelegerea comportamentului animalelor și la prevenirea abandonului. Startup-ul românesc este disponibil pe iOS, pregătește lansarea pe Android și vizează piețele din America de Nord și Europa de Vest. Compania este finanțată de investitori de tip angel și pregătește o rundă seed de un milion de euro pentru accelerarea creșterii și extinderea internațională.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro