România va avea unul dintre cele mai mari proiecte hibride de energie regenerabilă din Europa

Compania românească de inginerie Enevo Group, contractor general specializat în construcția și modernizarea stațiilor electrice, centralelor regenerabile și a sistemelor de automatizare a proceselor industriale, marchează începutul anului 2026 prin demararea proiectului fotovoltaic Ogrezeni 761 MWp / 534 MWac, unul dintre cele mai mari proiecte hibride de energie regenerabilă din Europa.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
România va avea unul dintre cele mai mari proiecte hibride de energie regenerabilă din Europa

Cristian Pârvulescu și Radu Brașoveanu

Acest proiect reprezintă un moment definitoriu în evoluția companiei, poziționând-o ca actor regional relevant în tranziția energetică.

VEZI AICI ȘI FOTO Mega-parc fotovoltaic în România. Austriecii de la Enery încep dezvoltarea celui mai mare proiect fotovoltaic din România ajuns în acest stadiu CONFIRMARE

Dimensiunea, complexitatea administrativă, conturul tehnic care cuprinde centrala fotovoltaică și stația de 400 kV de conectare la rețea evidențiază capabilitatățile ENEVO Group de a proiecta, de a construi și de a pune în funcțiune proiecte de infrastructură energetică de anvergură, în conformitate cu cele mai ridicate standarde de calitate, siguranță operațională și performanță.

SUA vor investi 1,6 miliarde de dolari în USA Rare Earth pentru a consolida resursele minerale cheie CITEȘTE ȘI SUA vor investi 1,6 miliarde de dolari în USA Rare Earth pentru a consolida resursele minerale cheie

„Ogrezeni este un proiect utility-scale de referință pentru sectorul energetic românesc, cu impact major asupra obiectivelor naționale de securitate energetică și tranziție către energie verde. Mai mult, prin selectarea unui contractor național, proiectul maximizează componenta locală, demonstrând că există expertiză românească ce poate livra proiecte de asemenea complexitate și dimensiune”, a declarat Cristian Pîrvulescu, CEO și co-founder ENEVO Group.

În 2025, ENEVO Group a finalizat și pus în funcțiune mai multe proiecte strategice, printre care CEF Chișineu-Criș (54,11 MWp, primul proiect din România care utilizează panouri cu tehnologie back-contact), CEF Teiuș (70 MW, cel mai mare proiect energetic finanțat prin PNRR, cu trackere agrovoltaice), CEF Giurgiu (50 MW, un proiect de reconversie sustenabilă a unui sit industrial), precum și CEF Satu Mare (27 MWp), CEF Gogoșu (41,94 MWp) și CEF Titu (54,23 MWp).

Pipeline relevant: proiecte în derulare

În prezent, ENEVO Group construiește un portofoliu cumulat de peste 1,5 GW în proiecte de energie regenerabilă, mai mult de 1 GWh în soluții de stocare a energiei și zece stații de înaltă tensiune de 110 kV, 220 kV și 400 kV, consolidându-și locul în avangarda tranziției energetice din Europa Centrală și de Est.

Alt primar din România taie din impozite, la nemulțumirea localnicilor: Refuz să fiu complice! CITEȘTE ȘI Alt primar din România taie din impozite, la nemulțumirea localnicilor: Refuz să fiu complice!

Proiectele aflate în execuție susțin strategia de creștere a ENEVO Group în domeniul energiei regenerabile și al stocării energiei. Printre acestea se numără CEF Helios (85 MW, cel mai mare parc fotovoltaic cu amplasare Est–Vest), CEF Mihăilești (87,5 MWp) și CEF Mărunței Vest (60,8 MWp), integrat cu un sistem BESS de aproximativ 100 MWh.

De asemenea, ENEVO Group dezvoltă proiecte importante de centrale de stocare a energiei precum Crucea Nord (72 MWh), amplasat în cadrul parcului eolian deținut de Hidroelectrica, Doicești (15 MWh), dar și Alpha Wind Nord (76 MWh) și Fântânele (72 MWh), cu termene de finalizare în 2026.

În plus, ENEVO Group își extinde capacitățile de dispecerizare, având ca obiectiv monitorizarea și operarea, prin dispecerul propriu DLC ENEVO OmniSOC, a unui portofoliu de până la 1 GW până la finalul anului, integrând totodată capabilități avansate de cybersecurity pentru protecția infrastructurilor critice, a sistemelor SCADA și a fluxurilor de date operaționale.

Începând cu 2026, companiile din grupul ENEVO numără peste 500 de specialiști, organizați într-o structură multidisciplinară capabilă să livreze proiecte EPC end-to-end, de la inginerie și achiziții până la construcție, punere în funcțiune și operare.

TABEL Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie dacă va fi eliminată plafonarea CITEȘTE ȘI TABEL Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie dacă va fi eliminată plafonarea

Cu o rată anuală de creștere a cifrei de afaceri de 100% în perioada 2020–2025 și o cifră de afaceri estimată pentru anul în curs de peste 350 de milioane de euro, ENEVO Group este un jucător matur, bancabil și scalabil, preferat de investitori și fonduri de investiții.

„Aceste repere nu reprezintă doar cifre, ci rezultatul unei viziuni pe termen lung, al investițiilor constante în oameni, tehnologie și procese, precum și al încrederii partenerilor noștri. ENEVO Group este pregătit să joace un rol major pe piețele internaționale”, a declarat Radu Brașoveanu, CTO și co-founder ENEVO Group.

Extindere internațională: Europa și Orientul Mijlociu.

În paralel cu dezvoltarea accelerată din România, ENEVO Group continuă strategia de internaționalizare, prin extinderea operațiunilor în Spania și Germania, precum și consolidarea prezenței în Arabia Saudită și dezvoltarea activităților în Egipt.

Deschiderea de birouri operaționale și formarea de echipe locale întăresc poziționarea companiei pe piețe strategice și facilitează accesul la proiecte de amploare, în contexte energetice diverse și cu cerințe de reglementare diferite.

FOTO Mini-reactoare SUA la Doicești. Agenție de rating: Decizia finală de investiție va înlătura plafonul de cheltuieli al Nuclearelectrica CITEȘTE ȘI FOTO Mini-reactoare SUA la Doicești. Agenție de rating: Decizia finală de investiție va înlătura plafonul de cheltuieli al Nuclearelectrica

ENEVO Group este contractor general specializat în construcția și modernizarea stațiilor electrice, centralelor regenerabile și a sistemelor de automatizare a proceselor industriale. Compania este construită în jurul unei echipe experimentate și multidisciplinare care include specialiști în energie, construcții civile, automatizări, telecomunicații și securitate cibernetică pentru infrastructuri critice.

Compania organizată în trei divizii de business, Renewables, Power T&D, Automation, acoperă întregul ciclu de dezvoltare a proiectelor, de la inginerie, până la livrarea soluțiilor la cheie.

Grupul de inginerie cu capital 100% românesc, dezvoltat cu misiunea de a oferi soluții inovatoare și eficiente clienților din sectorul energetic internațional, își propune ca, până în 2030, să devină unul dintre liderii globali în domeniul rezilienței sistemelor energetice, ca holding internațional diversificat care integrează ingineria rețelelor, energiile regenerabile, tehnologiile digitale și investițiile durabile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0960 +0.0017+0.03 %
1 USD4.2972 -0.0439-1.01 %
1 GBP5.8747 +0.0013+0.02 %
1 CHF5.5322 +0.0400+0.73 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite