1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
Cum se poate menține și dezvolta pe piață un brand românesc va fi explicat la Videoconferința Profit.ro - Branduri românești - Made in Romania post criză.
Evenimentul, organizat împreună cu Lensa și Grupul Nordis, este programat pentru 23 mai, urmând să fie transmis în direct și la PROFIT NEWS TV
DETALII AICI
Compania a inaugurat, astăzi, un centru regional în Cluj-Napoca, al doilea ca mărime al companiei, în urma unei investiții de 14,5 milioane de euro.
Noul centru de la Cluj-Napoca, a cărui construcție a început în februarie 2021 și s-a finalizat aproximativ 10 luni mai târziu, are două direcții de activitate curentă: pe de o parte, găzduiește și preia activitatea de expediții zilnice, iar pe de altă parte, preia și gestionează toate operațiunile de tranzit pentru expedițiile din întreaga zona a Ardealului.
Șeful companiei a mai spus că FAN Courier va investi în acest an suma de 20 milioane de euro (IT, auto, centre regionale, training personal).
"Avem în derulare și un proiect de investiții pe energie de 1,5 milioane de euro, pe panouri solare, cu o putere instalată de 2,1 MW. Va fi inaugurat în cel mult două luni. Investiția va acoperi consumul de energie al centrului de la Ștefăneștii de Jos. Excedentul de profucție îl vom distribui în Sistemul Energetic Național", a afirmat Mihai.
Curierul deservește cei peste 55.000 de clienți, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 7.500 de angajați și colaboratori și a unei flote auto de aproximativ 4.400 de autovehicule.