"România riscă o criză majoră pe piața carburanților după ce Kazahstan, de unde vin 63% din importuri, a întrerupt livrările de țiței. Piața românească a combustibililor intră într-o perioadă de criză fără precedent, după ce, începând de ieri, livrările de țiței prin sistemul Consorțiului Conductei Caspice către terminalul de la Novorossiisk au fost întrerupte. Efectele le vom simți direct la pompă. Ceea ce anticipam încă de acum câteva luni, că dacă kazahii opresc livrările riscăm să avem penurie de carburanți, riscă să devină realitate", a spus Negrescu.
Conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) nu mai primește petrol din Kazahstan, după ce luni a suspendat încărcările de țiței pe nave, din cauza atacurilor asupra petrolierelor la terminalul său de la Marea Neagră, au declarat marți seara, pentru Reuters, trei surse din industrie.
În context, Adrian Negrescu a explicat că sistemul CPC nu este o rută de transport oarecare, ci principala arteră prin care Kazahstanul își exportă țițeiul către piețele mondiale. Conducta, lungă de aproximativ 1.500 de kilometri, leagă zăcămintele din vestul Kazahstanului - inclusiv din zona Mării Caspice - de terminalul maritim aflat în apropierea portului rusesc Novorossiisk, de unde petrolul este încărcat pe petroliere prin trei puncte de descărcare plutitoare, amplasate la aproximativ cinci kilometri de coastă, scrie Agerpres.
Prin acest sistem trece un procent de aproximativ 80% din totalul exporturilor petroliere ale Kazahstanului, țară care ocupă locul al 12-lea în clasamentul mondial al producătorilor de petrol, cu o extracție de aproximativ 1,8-1,9 milioane de barili pe zi, precizează consultantul economic. Doar în 2024, prin conductă au fost transportate 63 de milioane de tone de petrol, dintre care 55 de milioane de tone au provenit chiar din Kazahstan, susține el.
'Deși traversează teritoriul Rusiei pentru a ajunge la Novorossiisk, țițeiul kazah este certificat ca fiind de origine kazahă și nu intră sub incidența sancțiunilor occidentale impuse Moscovei - un detaliu tehnic esențial care explică de ce România și alte state europene au continuat să cumpere acest țiței fără restricții legale, chiar și după declanșarea războiului din Ucraina. România, potrivit datelor disponibile pentru anul 2025, își acoperă aproximativ 77% din necesarul de țiței din import, restul provenind din producția internă. Din aceste importuri, aproximativ 63% provin din Kazahstan, principalul furnizor de țiței al pieței românești. Făcând calculul, rezultă că aproximativ jumătate din întregul țiței procesat în rafinăriile din România este, de fapt, de origine kazahă. Restul necesarului este acoperit, în principal, din Azerbaidjan, Norvegia, Libia și alți furnizori mai mici', se arată în postarea citată.
Negrescu amintește că ambele mari rafinării care funcționează pe teritoriul românesc depind, într-o măsură mai mare sau mai mică, de acest flux. Petromidia, controlată de compania petrolieră națională kazahă, este alimentată aproape integral cu țiței kazah, primit prin portul Midia, operat de Rompetrol. Petrobrazi, rafinăria OMV Petrom, folosește la rândul ei țiței kazah, deși într-o proporție mai redusă, restul necesarului ajungând prin portul Constanța, din alte surse.
"Tocmai din acest motiv, orice perturbare a exporturilor de țiței din Kazahstan sau a transportului prin terminalul CPC de la Novorossiisk poate avea efecte semnificative asupra aprovizionării rafinăriilor românești și, implicit, asupra întregii piețe interne de carburanți - de la disponibilitatea efectivă a motorinei și benzinei, până la prețul final plătit de șoferi la pompă. Avertizam asupra acestui scenariu încă de acum câteva luni, când politicienii ne spuneau să stăm liniștiți, că noi avem surse sigure de aprovizionare", susține economistul.
În aceste condiții, el consideră că Parlamentul ar trebui să pună pe prima pagină a deciziilor din sesiunea extraordinară problema carburanților și să decidă declararea stării de urgență energetice.
"Dacă autoritățile de la București nu vor lua urgent măsuri, riscăm să ne trezim cu o criză a carburanților cum n-am mai avut până acum. Parlamentul ar trebui să pună pe prima pagină a deciziilor din sesiunea extraordinară problema carburanților și să decidă declararea stării de urgență energetice. În scenariul în care kazahii vor continua blocada, nu este exclus să ajungem la restricționarea consumului dacă nu vom găsi surse alternative de petrol și mai ales de motorină, acolo unde importăm 80% din necesar", a încheiat Negrescu.
Kazahstanul nu mai livrează petrol prin Marea Neagră
După atacurile asupra unor petroliere, Kazahstanul va opri pomparea petrolului prin conductă către terminalul Consorțiului Conductei Caspice (CPC) de la Novorossiisk și nu va mai livra prin Marea Neagră.
Potrivit uneia dintre sursele Bloomberg, companiile se tem să mai trimită petroliere la terminalul CPC. Dacă suspendarea transportului prin conductă va continua până la sfârșitul acestei săptămâni, Kazahstanul va fi nevoit să își reducă producția de petrol, au afirmat sursele.
Aproximativ 80% din exporturile petroliere ale țării trec prin sistemul CPC, care leagă zăcămintele din Kazahstan de terminalul maritim din apropierea orașului Novorossiisk. În 2024, prin acest sistem au fost transportate 63 de milioane de tone de petrol, dintre care 55 de milioane de tone au provenit din Kazahstanm scrie Bloomberg.
Kazahstanul ocupă locul al 12-lea în clasamentul mondial al producătorilor de petrol și extrage aproximativ 1,8-1,9 milioane de barili pe zi, scrie Adevărul.
Ministerul kazah de externe a anunțat că țara condamnă atacurile asupra petrolierelor civile din zona terminalului maritim CPC. Declarația a venit după atacurile asupra unor nave din 17, 19 și 20 iulie.
Țițeiul kazah este important pentru România
Petrolul kazah care este transportat de petroliere prin Marea Neagră și Marea Azov ajunge și în România.
Consumul anual de țiței al României este de aproximativ zece milioane de tone, dar producția internă acoperă doar 2,9 milioane de tone, ceea ce înseamnă că aproximativ 70% din necesar provine din importuri. Principalele surse sunt Kazahstan, Azerbaidjan și Irak.
Petrolul de import kazah este esențial pentru România. Peste 80% din țițeiul de import este de origine kazahă. Acesta este vital pentru rafinăriile Petromidia și Petrobrazi.
Pentru Petromidia, țițeiul kazah este descărcat în portul Midia, operat chiar de Rompetrol, restul vine la Constanța. Deși tranzitează conducte de pe teritoriul Rusiei către portul Novorosisk, acesta este certificat ca fiind non-rusesc și este exceptat de la sancțiuni.
În prezent, livările prin Novorosisk sunt în parte afectate, ca urmare a atacurilor ucrainene împotriva petrolierelor în Marea Azov.
Atacuri asupra petrolierelor în Mările Neagră și Azov
Vineri, petrolierul „Nordic Zenith” a fost avariat de două drone și a luat foc în timp ce se apropia de terminalul maritim. O zi mai târziu, dronele au lovit petrolierele „Asia” și „Nissos Ios”, iar luni, petrolierul „Nelsa”.
Autoritățile kazahe au descris incidentele drept inacceptabile și au afirmat că atacurile aduc atingere intereselor economice ale țării. Ministerul kazah de externe a transmis că statul își va apăra drepturile în conformitate cu dreptul internațional și că intenționează să solicite despăgubiri integrale.
„Aceste acțiuni sunt acte deliberate care urmăresc destabilizarea comerțului internațional legitim și a piețelor energetice mondiale și subminează totodată siguranța lanțurilor globale de transport și logistică”, se arată în declarația ministerului kazah de externe.
Ucraina a respins orice implicare în atacurile asupra petrolierelor din zona terminalului CPC.
„Nu există nicio dovadă că atacurile menționate au fost comise de partea ucraineană. Prin urmare, solicit să se evite acuzațiile pripite și nefondate, directe sau indirecte, la adresa Ucrainei”, a declarat ambasadorul Ucrainei în Kazahstan, Viktor Maiko.
















