România a urcat pe poziția a cincea la nivelul Uniunii Europene, Elveției și Norvegiei în funcție de mărimea pieței de contrabandă cu țigări, potrivit unui studiu realizat de către KPMG pentru think-tankul britanic RUSI (Royal United Services Institute).
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
România a urcat o poziție față de 2016, pe locul 5, ocupat în 2016 de Italia, un stat cu peste 60 de milioane de locuitori, de aproximativ 3 ori peste cea a României.
Primele 5 state ca volume de țigarete vândute ilegal, printre care și România, reprezintă, în total, circa două treimi (62%) din piața neagră de la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei și Elveției, adică de două ori mai mult decât toate celelalte 25 de state analizate la un loc.
”În 2017 media contrabandei la nivelul Uniunii Europene, Elveției și Norvegiei a fost de 8,7%, adică aproximativ jumătate din nivelul înregistrat în România în același an. Țara noastră este atractivă pentru contrabandiști din cauza celor 2.000 de km de graniță cu state non-UE în care țigările costă o treime din prețul de vânzare din România. De aceea este absolut necesară hotărârea autorităților de a aloca toate resursele necesare luptei împotriva rețelelor de
criminalitate organizată”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice al British American Tobacco România.
În total, pierderile financiare generate de contrabanda cu țigări la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei și Elveției au depășit 10 miliarde de euro,