Profit.ro a anunțat că o lege dată intempestiv de Guvern a pus într-o situație nouă toți medicii medicii care lucrează în privat. Se duce un război în aceste zile pentru interpretarea legii între medici și stat. Ministerul Sănătății a transmis că va emite o nouă lege care să clarifice lucrurile.
Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a investit peste 9 milioane dolari în dezvoltarea unui vaccin capabil să reducă emisiile de metan provenite de la vaci.
Cu o experiență de peste 30 de ani, COSMO PHARM®, lider pe piața suplimentelor alimentare din România, dovedește că o afacere întemeiată pe tradiție și inovație poate atinge succesul global, exportând produse de calitate și promovând valorile autentice românești.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, prezintă, duminică, cele mai importante proiecte strategice finanțate din bani europeni, pe care spune că vrea să le urmărească îndeaproape, precum spitalele regionale, Antibiotice Iași, Azomureș, Institutul Clinic Fundeni, Institutul Cantacuzino. Ministrul anunță că urmează o săptămână discuții esențiale cu reprezentanții Comisiei Europene pentru deblocarea PNRR, un moment important pentru a obține o flexibilitate mai mare în implementarea proiectelor și a asigura succesul reformelor și investițiilor.
Dieta cu sucuri naturale din fructe și vegetale ar putea să nu ne facă mai sănătoși. Un studiu recent al Universității Northwestern, din Statele Unite, sugerează că sucurile naturale ar putea face, de fapt, contrariul. Potrivit cercetătorilor, dietele cu sucuri naturale fără fibre pot crește bacteriile din gură și intestin asociate cu inflamația. Studiul lor arată că sucurile naturale pot avea un efect dăunător asupra sănătății chiar și după numai trei zile.
Oamenii de știință de la Universitatea San Francisco (UCSF) au inițiat o abordare revoluționară a luptei împotriva cancerului prin utilizarea celulelor adipoase modificate, relatează SciTechDaily.
Un vaccin nazal pentru Covid-19 intră în studiile clinice de fază I în Statele Unite, după ce a primit autorizarea din partea Administrației americane pentru alimente și medicamente (FDA). Studiul va evalua siguranța și eficacitatea vaccinului de nouă generație administrat prin pulverizare nazală și inhalare.
Horus Pharma, cel mai important jucător pe piața de oftalmologie din Franța, cumpără o participație semnificativă, de 25%, la compania românească Inocare Pharm, specializată în comercializarea dispozitivelor medicale, suplimentor alimentare care promovează sănătatea ochilor și instrumentelor de diagnosticare, aceasta fiind prima investiție a Horus într-o companie din afara Franței.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu confirmă la rândul său informațiile Profit.ro, arătând că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), "a dat peste noapte o ordonanță" prin care medicii care au înființate SRL-uri nu mai pot presta servicii pentru marile clinici private, astfel că tarifele pentru pacienți se vor scumpi drastic, pentru ca medicii să-și acopere pierderile.
Colegiul Medicilor din România și Colegiul Medicilor Stomatologi din România confirmă Profit.ro, arătând că ultimele modificări fiscale, decise discret de Guvern (VEZI MAI JOS), pot avea consecințe nefavorabile în modalitatea desfășurării activităților profesionale a medicilor și medicilor stomatologi din întreaga țară. Cele două organizații anunță că au cerut ministerului de resort astăzi, după publicarea articolului, să clarifice și să rezolve problema, primind deja semnale pozitive privind rezolvarea cu celeritate a acestei situații.