În 2020, puternic lovit de pandemia COVID, a solicitat protecție împotriva falimentului. A anunțat atunci că se află în cea mai dificilă criză din istoria companiei.
Lanțul de cafenele Starbucks a decis să concedieze peste 1.000 de angajați, din zona corporate, dar și să scoată din meniu băuturi apreciate ca fiind complexe și nepopulare, într-o încercare de a relansa vânzările.
Carrefour România a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 3,19 miliarde de euro, un avans de 3,2% față de 2023.
Grupul Hili Ventures, care dezvoltă rețeaua de restaurante McDonald’s în România, a lansat o ofertă publică voluntară pentru capitalul social rămas al filialei sale imobiliare Hili Properties.
Berarul nipon Asahi Group Holdings l-a promovat pe românul Dragoș Constantinescu în funcția de CEO al operațiunilor sale europene și internaționale (cu excepția Japoniei, Australiei și Asiei), începând cu 1 aprilie 2025.
Sandalele Birkenstock, care au evoluat de la un simbol al contraculturii la un articol de modă popular, nu se califică drept artă și, prin urmare, nu sunt protejate prin drepturi de autor, a decis recent cea mai înaltă instanță civilă din Germania, transmite Reuters.
Grupul polonez Scallier va deschide un nou parc de retail în România, în zona Aradului, centrul comercial, cu o suprafață de aproximativ 10.000 m², urmând să aibă mărci precum DM, Sinsay, Pepco, KIK, Tedi și Agroland.
Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar din România și acționează ca un portal între piața imobiliară și piața de capital anunță intenția de a investi 10 milioane de euro, în acest an, în sectorul imobiliar de retail din România.
Profitul net al retailerului online de modă rapidă Shein a scăzut cu aproape 40% în 2024, ajungând la 1 miliard de dolari, potrivit unui raport publicat de Financial Times, care citează surse familiare cu situația financiară a companiei.
Clienții Mall Băneasa au văzut astăzi apă care curge din tavan și inundă zona din fața mai multor magazine.