Transformarea unei cărți într-un film este, pentru mulți autori, un pas uriaș. Pentru avocatul Mihai Adrian Hotca, acest drum a început cu o simplă sugestie și a devenit un proiect cinematografic de anvergură. Într-un interviu exclusiv acordat publicației Legal Marketing, autorul volumului „Gașca de la Drept” povestește cum a primit propunerea de a-și vedea cartea ecranizată, ce l-a determinat să accepte provocarea și cum a evoluat povestea scrisă în pandemie spre marele ecran. Dincolo de detaliile tehnice, Mihai Hotca vorbește despre prietenie, solidaritate și despre emoția studenției, teme centrale ale filmului care va avea premiera în 10 octombrie.
Cum ați primit vestea că „Gașca de la Drept” va deveni film? A fost o dorință personală sau o propunere venită din exterior?
A fost o propunere venită din exterior.
Mai exact, prima persoană care a vorbit despre ideea realizării unui film inspirat de cartea „Gașca de la Drept” a fost Alina Matei, care menționat această posibilitate cu ocazia unui interviu pe care mi l-a luat în octombrie 2021.
A doua persoană, care a lansat aceiași idee, a fost Andrei Cristea, în cadrul emisiunii Legile afacerilor, în noiembrie 2021.
Ulterior, au părut mai multe propuneri prin care mi s-a cerut acordul pentru ca această carte să stea la baza unui scenariu de film.
Cum s-a făcut tranziția de la un manuscris de pandemie la un volum publicat și apoi la un proiect cinematografic? Ce v-a motivat să mergeți mai departe cu această poveste?
La început am fost relativ reticent, întrucât mi se părea o idee prea puțin fezabilă, în contextul în care cinematografia cu 3-4 ani în urmă nu trecea printr-o perioadă fastă.
Apoi, m-am găndit la cine va scrie secenariul, ce va alege din carte, dacă va păstra mesajul cărții etc., astfel că tranziția de la manuscrisul redactat în pandemie, devenit carte, la proiectul cinematografic a durat mai bine de un an.
În acel răstimp am tot reflectat cu privire la interesul, costurile și scopul unui astfel de demers.
Unul dintre motivele determinante a fost acela că l-am cunoscut pe regizorul Emanuel Pârvu, care m-a convins că proiectul merită efortul și poate fi scris un scenariu robust pentru că în carte există toate ingredientele necesare, iar el poate să le așeze pe hârtie.
Povestea a pornit dintr-un exercițiu personal de introspecție. Cât de mult din Mihai Hotca se regăsește în carte și, implicit, în film?
O carte este ca un copil al autorului și, la fel ca în biologie, anumite gene se transmit de la scriitor în conținutul lucrării.
Așa a fost și în cazul meu, dar mă grăbesc să subliniez faptul că, la fel ca în materie de biologie, mă regăsesc parțial, iar nu total.
În film, reflectarea este chiar mai redusă, deoarece scenariul, nefiind scris de mine, ci de Emanuel Pârvu, nu-l pot considera „copilul meu”, ci un fel de „nepot”, care face parte din familia extinsă.
Ați menționat că eroul principal este grupul. De ce ați ales această abordare narativă și ce mesaj sperați să transmită publicului ideea de „erou colectiv”?
Într-adevăr, în centrul narațiunii este „gașca”, un grup de șapte studenți la Drept, care sunt prieteni în cel mai pur sens al cuvântului. Ei trec uniți prin situațiile dificile apărute în viețile lor.
Între cei șapte există cimentată o prietenie solidă, care va fi testată la cote maxime în film.
Gabi este tatăl unei fetițe minunate, apărută dintr-o relație ocazională, care suferă de fibroză chistică și are nevoie de un tratament medical foarte costisitor.
Colegii din „gașcă” vor încerca să strângă fonduri și, totodată, să îl ajute pe Gabi să își amâne susținerea licenței, fără ca el să știe, astfel că lucrurile iau o turnură neașteptată și se complică.
Tedy, oaia neagră din Gașcă, dând dovadă de empatie pentru Gabi și fetița lui, din dorința de a face bine, intră într-un mare bucluc juridic.
Acesta este nevoit să facă față unei sesizări privind acuzații de fals în înscrisuri, făcută de Cosmin, care se erijează într-un adevărat avertizor de integritate al Facultății de Drept.
În cadrul investigației pornite de Comisia de Etică, Simion devine avocatul lui Tedy și susține cu multă persuasiune cauza colegului său.
Ce credeți că spune această poveste despre prietenie, despre generația care a trecut prin anii de studenție în Drept și despre solidaritatea în vremuri dificile?
Povestea surprinsă foarte bine în film evidențiază loialitatea între prieteni, sacrificiul reciproc și empatia.
„Gașca de prieteni” se strânge în jurul lui Gabi, chiar dacă, din dorința de a face bine, complică și mai mult situația.
Concluzia implicită este aceea că vremea studenției este o furnizoare de aminitiri minunate, dar și o sursă de imunitate socială, adică ”o haină de vremuri grele”.
Ați spus că a fost un adevărat maraton de scris. Cum a fost acea lună intensă în care ați finalizat cartea? V-ați impus o disciplină sau ați lăsat inspirația să vă conducă? Am înțeles că există o continuare a acestui volum?
Da, a fost un maraton, pentru că mintea îmi era inundată de gânduri pe care le voiam eliminate și, pe măsură ce le așezam pe hârtie, acestea s-au risipit unul câte unul.
Nu am avut nicio disciplină, ci pur și simplu m-am lăsat în mersul lucrurilor.
Ca o continuare a cărții „Gașca de la Drept”, am scris „Viața după Drept”, care îi suprinde pe studenții din „gașcă” în câmpul muncii, în primii zece ani de la absolvire.
Fiind profesor de drept penal, cum v-a influențat formarea academică și profesională modul de a scrie literatură?
Ca profesor, scriu cu entuziasm cursuri, manuale sau articole de specialitate, considerând că a pune la dispoziția studenților suporturi de studiu este o activitate care ar trebui să intre în sfera vocației profesorului, căci chemarea spre domeniul universitar nu poate fi detașată de baza fizică a activității de predare.
Fidel ideii că omul, în general, dar mai ales cel care exercită o profesie, are nevoie din când în când de un repaus sabatic, în scopul evadării temporare din cutia socio‑profesională specifică, pentru a observa și analiza lumea în plenitudinea ei, am scris și despre subiecte care mi s‑au părut interesante, dar care pot fi considerate de alții banale sau neînsemnate, și care au fost, probabil, tratate la un nivel superior.
Am scris despre sistemul ticăloșit, statul paralel, modestie, empatie, incompetență, liber‑arbitru, temperament, caracter și despre multe alte subiecte care pentru mine sunt relevante, în principal, din perspectiva omului atașat de societatea din care face parte și, în subsidiar, ca fructe oprite sau exotice față de meniul oferit de profesia de jurist.
Am continuat să acord timp de reflecție ambelor personaje, adică atât juristului, cât și nejuristului din mine, chiar dacă în mod disproporționat (în favoarea primului), având credința că cel care exercită profesia într-o manieră în care aceasta este mai degrabă echivalentă unui hobby și-a greșit vocația.
Am publicat și epigrame inspirate fie de protagoniști ai pretoriului (sălilor de judecată), de alți participanți la actul de justiție ori de întâmplări aflate în mai mare sau mai mică legătură cu fenomenul juridic.
Ați fost implicat direct în scenariu sau în alegerea echipei de producție? Cât control ați avut asupra modului în care povestea e transpusă pe ecran?
Am fost consultat la scrierea scenariului, alegerea actorilor și angajarea echipei de producție, ceea ce înseamnă că, indirect, se poate afirma că am avut o oarecare contribuție la povestea redată în film.
Însă, oamenii determinanți sunt regizoarea, Mihaela Aniției, și scenaristul, Emanuel Pârvu.
Ce sperați ca publicul să simtă atunci când va vedea „Gașca de la Drept” în cinematografe, începând cu 10 octombrie?
Fiind primul film despre studenție, realizat după 1989, mi-aș dori ca publicul să surprindă mesajul acestuia și să rezoneze cu el, iar la final să spună că a meritat să consume un pic de timp din această atât de prețioasă resursă trăind (studenții sau liceenii) prin intermediul ecranului sau retrăind (cei nostalgici) secvențe din propriul film.
Un material Legal Marketing
