Marian Alecu, unul dintre cei mai puternici oameni din industria HoReCa, acționar în lanțul City Grill, susține că întârzierea granturilor pe care ar fi trebuit să le primească firmele din industrie și a sprijinului prin programul Kurzarbeit fac ca peste 90% dintre operatorii de restaurante să riște să intre în colaps.
Banca Transilvania va face primele plăți până la finalul acestei săptămâni pentru microîntreprinderile, persoanele fizice autorizate și organizațiile neguvernamentale care au ales BT ca bancă parteneră în programul guvernamental Granturi nerambursabile pentru capital de lucru.
BCR a fost selectată de Comisia Europeană în cadrul unui consorțiu pentru un grant de 1 milion de euro din care vor fi susținute 15 firme noi și 15 întreprinderi mici și mijlocii inovatoare din Uniunea Europeană, inclusiv România, în valorificarea activelor de proprietate intelectuală.
O petiție online către Guvern, prin care o firmă din Brașov cere suplimentarea programului de acordare de granturi pentru capital de lucru, a strâns circa 5.000 de susținători pe site-ul petitieonline.com, devenind cea mai populară astfel de inițiativă din ultima săptămână. În cazul în care nu poate fi suplimentat plafonul, susținătorii petiției cer ca plafonul de 150.000 de euro pentru granturi să fie redus, astfel încât un număr cât mai mare de firme să primească, totuși, sprijin.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) se declară nemulțumită în general de aplicația pentru granturile de lucru și precizează că este nevoie de măsuri reparatorii, astfel că patronatul solicită soluții compensatorii alternative pentru agențiile de turism, precizând că ponderea costurilor cu forța de muncă este dublă față de cea din domeniul hotelier și din alimentația publică, depășind în medie 60% din totalul cheltuielilor.
Banca Transilvania și OTP Bank anunță că au devenit bănci partenere în programul de granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii în valoare de 1 miliard de euro lansat de Ministerul Economiei.
Platforma unde se pot înscrie firmele care doresc să obțină granturi în valoare totală de un miliard de euro a devenit operațională marți de la ora 10:00, a anunțat Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis promite finanțarea construirii a 8 depozite regionale pentru produse agricole locale, dar și a transformării în fermieri în România a tinerilor din diaspora și nu numai.
Guvernul pregătește un program amplu de acordare de granturi IMM-urilor, pentru asigurarea de capital de lucru și investiții, creșterea competitivității, inițiative antreprenoriale inovative și digitalizarea companiilor. De asemenea, un alt program vizează acordarea, pe parcursul mai multor ani, de finanțare pentru investiții noi și pentru relocarea companiilor în România, sumele totale urmând să fie disponibile tot de ordinul miliardelor de euro. Guvernul prezintă astăzi Planul de relansare pentru revenirea economiei după criza cauzată de măsurile luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
Comisia Europeană a aprobat, luni, un ajutor de stat în valoare de 50 miliarde de lire sterline (57 miliarde euro) pentru sprijinirea companiilor afectate de epidemia de coronavirus din Marea Britanie.
Peste 140 de localități din România au fost selectate pentru a primi finanțare europeană în cadrul celei de a treia runde a programului WiFi4EU, prin care autoritățile locale din Uniunea Europeană beneficiază de bonuri în valoare de 15.000 euro fiecare pentru instituirea unor puncte de acces public și gratuit la internet wireless.
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) a aprobat o finanțare totală de 82 milioane de euro pentru 20 de proiecte propuse în cadrul inițiativei “Acțiuni urbane inovatoare”, municipiul Baia Mare urmând să beneficieze de fonduri de peste 2,6 milioane de euro pentru implementarea unui proiect în domeniul utilizării durabile a terenurilor.
Ambasada Statelor Unite la București a lansat o procedură competitivă deschisă ONG-urilor românești, prin care acestea vor concura pentru o finanțare în sumă de maxim 25.000 dolari cu care să organizeze un program de educație civică și de promovare a "votului informat" la alegerile prezidențiale de la finalul anului în rândurile cetățenilor de 55-85 de ani din regiunile rurale din sud-estul României, rămase fiefuri ale PSD și după alegerile europarlamentare de luna trecută.
Platforma de streaming Tidal, deținută de Jay-Z, a anunțat joi că va lansa, pe 1 martie, un program de granturi, intitulat „Unplugged”, în valoare de 1 milion de dolari, dedicat tinerilor muzicieni.
România a primit fonduri externe nerambursabile din 2007, când s-a alăturat Uniunii Europene (UE) și a semnat acordul privind Spațiul Economic European (SEE), și până în 2014, de peste 404 milioane de euro în cadrul granturilor SEE și norvegiene, urmând ca, până în 2020, România să beneficieze de o finanțare de 502,5 milioane de euro, au anunțat, marți, reprezentanții Ambasadei Norvegiei și ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAP), în cadrul unei conferințe de presă.
Stimularea prin granturi a companiilor care înființează creșe și/sau grădinițe cu program prelungit pentru copiii angajaților și prelungirea de la 126 de zile calendaristice la 2 ani a perioadei concediului de maternitate, remunerat cu 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, sunt măsuri analizate la nivelul Guvernului pentru creșterea ratei totale a fertilității la 1,8 până în 2020.
Aproape jumătate dintre companiile din România nu sunt la curent cu facilitățile fiscale și granturile pentru cercetare și dezvoltare, în timp ce 37% au cheltuit între 1% și 5% din cifra de afaceri pentru activități de cercetare și dezvoltare, iar 22% peste 5%, arată un studiu Deloitte.